În urma sfaturilor diseminate la începutul acestei luni prin diferite canale mass-media grecești că practica yoga poate fi de ajutor pentru a gestiona anxietatea provocată de COVID-19, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei s-a simțit obligat să facă o declarație oficială că practica yoga este „absolut incompatibilă cu credința creștină ortodoxă și nu are loc în viața creștinilor” (accentul meu). Nu este prima dată când Sinodul a decis să avertizeze despre pericolele practicii yoga, deoarece a făcut o proclamație similară în 2016 după ce Organizața Mondială a Sănătății a proclamat 21 iunie ca Ziua Națională de Yoga.
Este înțelept ca Biserica Greciei să emită o astfel de declarație despre yoga? Și este yoga absolut incompatibilă cu credința creștină ortodoxă?
În mijlocul pandemiei și al protestelor pentru nedreptatea rasială, este important să ne amintim că legătura dintre boală și rasism în America de Nord nu este una nouă: europenii și-au extins dominația asupra pământului și a populațiilor indigene care au trăit pe el în mare parte prin decimarea lor cauzată de boli aduse de europeni. Sf. Tihon al Moscovei, care a fost episcop în America de Nord la sfârșitul secolului trecut, a observat acest lucru și a condamnat rasismul în termeni incerți.
Conceptul de rasă care clasifică oamenii în funcție de culoarea pielii și de diferențele fizice este unul modern, conectat în mod inextricabil cu dominația colonială europeană. Deoarece este un concept modern care s-a dezvoltat în mare parte în afara lumii ortodoxe, până în zilele noastre au fost puține declarații despre rasă și rasism făcute de voci ortodoxe autoritare recunoscute universal. Problema în lumea ortodoxă încă din secolul al XIX-lea a fost legătura tot mai mare între identitatea religioasă și cea națională și, prin urmare, problema naționalismului în Biserică. De aceea este deosebit de important să fim atenți la o condamnare explicită a rasismului de către unul dintre cei mai mari sfinți ortodocși moderni.
Sf. Tihon (Bellavin, 1865-1925) este cel mai bine cunoscut ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse în mijlocul uneia dintre cele mai întunecate perioade, în timpul Revoluției Ruse din 1917 până în 1925. Mai devreme în cariera sa, a servit ca unic episcop pentru Biserica Ortodoxă nord-americană diversă din punct de vedere etnic (din 1898 până în 1907), unde a adus contribuții de durată la viața bisericii americane.
Sf. Tihon a condamnat rasismul într-o predică pronunțată la San Francisco la 5 august 1900, după ce s-a întors dintr-o călătorie în regiunea Delta Yukon-Kuskokwim din Alaska, atât de îndepărtată încât niciun episcop ortodox nu a vizitat vreodată [1]. Întreaga călătorie a durat 78 de zile și a parcurs câteva mii de mile, o mare parte din ea cu caiacul și traversând tundra mlăștinoasă pe jos. Sf. Tihon a observat cum nativii s-au luptat cu practicile exploatatoare ale companiilor comerciale americane. De asemenea, a fost o regiune care a fost recent afectată de influxul brusc de albi americani care o foloseau ca o rută către Klondike Gold Rush, și care aduceau cu ei boli care erau noi pentru alaskanii nativi. În drum către așezarea numită încă Misiunea Rusă, Tihon a aflat că orașul a fost lovit de o epidemie de gripă. În zilele următoare, Sf. Tihon i-a vizitat în casele lor pe toți cei din oraș pentru a se ruga pentru recuperarea lor, în ciuda riscului mare pentru el însuși. În vara aceea, aproape trei sferturi din populație a pierit, inclusiv soția și fiul preotului [2].
A doua zi după ce Sf. Tihon s-a întors la scaunul său episcopal din San Francisco, a dat una dintre cele mai puternice predici ale sale. Predica a fost ulterior publicată și a fost descrisă de unul dintre cititorii săi – predecesorul său ca episcop în America de Nord Nikolai (Ziorov) – așa că „elocvent și inspirat” l-a mutat la acțiune. În predică, Sf. Tihon a discutat scrierea din Evanghelie despre hrănirea celor 5.000, menționând mai ales că lui Iisus Hristos îi pasă de nevoile pământești și de foamea oamenilor – și că i-a instruit pe ucenicii săi „să le dea ceva de mâncare” (Mt. 14: 16). Apoi, Sf. Tihon le-a povestit ascultătorilor săi despre călătoria sa recentă și despre cum nativii fuseseră pe punctul de a înfometa iarna precedentă și de a fi decimați de o epidemie „adusă de oameni albi și din care nativii mor repede” [3]. Astfel, predica a scos în evidență legăturile dintre sărăcie, inegalitatea rasială și boală.
Sf. Tihon i-a îndemnat pe ascultători (și cititori) să îi ajute, așa cum Iisus Hristos le-a instruit ucenicilor săi să-i hrănească pe urmașii săi înfometați. Nu ar trebui să conteze că nativii din Alaska aparțin unei alte rase, a spus Sf. Tihon și a condamnat în mod explicit supremația albă: „Aceasta nu este civilizația, care este predicată rușinos de alții”, potrivit căreia „rasa albă ar trebui să domine lumea”, cu atât mai puțin că albii „șterg de pe fața pământului alte rase ‚colorate’” sau refuză să-i îngrijească în suferința lor. Dimpotrivă, Sf. Tihon a afirmat, „adevărata civilizație constă în oferirea unui număr cât mai mare de persoane beneficiile vieții.” Cei cu civilizație adevărată sunt cei care își folosesc privilegiile pentru a „ridica la nivelul lor” pe cei care sunt mai puțin norocoși.
După aceea, Sf. Tihon a respins explicit orice formă de rasism: „Deoarece toți oamenii provin dintr-o singură persoană [adică, Adam – SK], toți sunt copii ai unui Tată Ceresc; toți au fost răscumpărați de cel mai pur sânge al lui Iisus Hristos, în care ‚nu este nici evreu, nici grec, sclav sau liber’ (Gal. 3:28).” În Hristos, distincțiile rasiale au fost depășite, la toți li se acordă egalitate. „Toți sunt frați și trebuie să se iubească unul pe altul”, a spus Sf. Tihon și a declarat în continuare că această egalitate nu trebuie să fie doar teoretică, ci trebuie exprimată în acțiune: „… trebuie să se iubească unul pe altul – nu numai în cuvinte, ci de asemenea și prin fapte.”
Într-un moment al istoriei Americii când forțele diviziale atrag creștinii ortodocși în direcții contrare, mesajul Sf. Tihon este clar: nu numai că trebuie să-i considerăm pe toți oamenii ca frați, indiferent de rasă și să-i iubim ca atare, dar trebuie să exprimăm această iubire stând în picioare, împreună cu cei care sunt victime ale nedreptății rasiale.
Notes
[1] O traducere în limba engleză a predicii poate fi găsită în St. Tikhon of Moscow, Instructions and Teachings for the American Faithful (1898-1907), trans. și ed. Alex Maximov și David C. Ford (St. Tikhon’s Monastery Press, 2016), pp. 45-47. Data corectă a predicii este 23 iulie / 5 august 1900. Am modificat puțin traducerea în funcție de textul rus. Rusa poate fi găsită aici.
[2] O relatare a călătoriei poate fi găsită în A. V. Popov, Amerikanskii period zhizni i deiatel’nosti sviatitelia Tikhona Moskovskogo, 1898-1907 gg. (St Petersburg: Satis, 2013), pp 73-87.
[3] Maximov și Ford traduc povetrie ca „boli sociale”; deși cuvântul poate fi folosit cu o conotație metaforică, în acest context sensul său principal („ciumă” sau „epidemie”) ar fi mai potrivit.
Scott Kenworthy este Associate Professor de religie comparativă la Miami University.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
Ca și bisericile din alte părți ale lumii, Biserica Ortodoxă din Rusia s-a chinuit să răspundă pandemiei COVID-19. Întrebarea a devenit deosebit de intensă la sfârșitul Marelui Post. Chiar dacă autoritățile Bisericii și ale statului le-au spus oamenilor să rămână acasă, mulți credincioși devotați, chiar și unii care au recunoscut pericolele virusului, au rezistat pe deschis sau în liniște. În mod tragic, Săptămâna Patimilor a dus la o infecție largă printre preoți și călugări. Biserica se confruntă acuma cu o criză teologică. Cum poate să răspundă noțiunilor tradiționale, promovate uneori de ierarhi, că lucrurile și locurile sfinte îi protejează și chiar vindecă de boli pe credincioși?
Când locuiam în Rusia în urmă cu câțiva ani, soția mea a numit religia Ortodoxă un „sport de contact”. Ea a subliniat nu numai că ortodocșii își angajează pe deplin corpul când venerează lucrurile sfinte și primesc euharistia, ci și că parohiile din orașele mari pot fi atât de aglomerate într-o zi de duminică sau de sărbătoare, încât credincioșii trebuie să se împingă în interiorul bisericii. Adesea, eu sau eu nu aveam loc să ne încrucișăm sau să ne plecăm fără să lovim persoana din fața noastră. Dar, în mod inevitabil, o babushkă hotărâtă adesea iși încolăcea drumul printre noi pentru a ajunge la o icoană și a aprinde o lumânare singurului sfânt care ar putea răspunde în mod fiabil rugăciunilor ei.
În 1965, când arhiepiscopul Iakovos a fost alături de Martin Luther King Jr. la Selma, a fost maltratat de mulți greci americani care s-au simțit jigniți că arhiepiscopul lor s-a „fraternizat cu agitatorii drepturilor civile”. Cincizeci și cinci de ani mai târziu, opinia s-a schimbat dramatic. Marșul lui Iakovos alături de MLK este considerat pe larg drept ca unul dintre momentele iconice ale creștinismului ortodox din Statele Unite, dacă nu la nivel global. Astăzi, fie ignorăm, fie cerem scuze pentru acea generație de ortodocși care nu au înțeles necesitatea morală a mișcării pentru Drepturile Civile.
Ne aflăm acum într-un moment similar. Vor trebui nepoții noștri să-și ceară scuze pentru că am stat pe latura greșită a istoriei, sau vom accepta spiritul criticii Black Lives Matter (BLM) pentru că este convingător din punct de vedere moral și teologic?
