Elena Romashko

În martie 2020, ni s-a solicitat să lucrăm de acasă din cauza pandemiei cauzată de coronavirus. Nici nu ne-am putut imagina cât de rapid situația va escala către un blocaj global. Privind vremea caldă și frumoasă de afară, soțul meu a spus: „Este greu de crezut că a fi afară poate fi periculos – lumea din jur arată exact la fel, ca și cum nimic nu s-a schimbat.”

Cuvintele lui m-au înțepat cu un flashback: Sonja, una dintre informatorii mei din Belarus, a spus același lucru despre dezastrul de la Cernobîl. Mi-a spus că i-a fost atât de greu să înțeleagă că toată această frumusețe familiară poate fi periculoasă. Lumea pentru ea se întorsese cu susul în jos, deoarece ceea ce susține viața a devenit o sursă de pericol mortal: apa, hrana, pământul și chiar corpuriile oamenilor. Radiația, la fel ca un virus de astăzi, mi-a fost descrisă ca o putere primară trezită, un rău străvechi invizibil, care a început brusc să atace oamenii pentru iresponsabilitatea, lăcomia și aroganța lor.

John Fotopoulos

În icoanele ortodoxe ale mormântului gol și a învierii lui Iisus Hristos, este obișnuit să o vedem pe Maria, mama lui Iisus, ca una dintre femeile purtătoare de mir. O temă înrudită, deși poate reprezentată mai rar în icoane, este că Fecioara Maria l-a văzut pe Iisus înviat în afara mormântului. Într-adevăr, unii creștini ortodocși insistă astăzi că Maria, mama lui Iisus, nu numai că l-a văzut pe Iisus înviat în afara mormântului, ci că a fost prima care l-a văzut acolo. De unde au apărut aceste tradiții despre Maria la mormântul gol, și sunt acestea confirmate prin dovezi din cele patru evanghelii canonice?

Este probabil că aceste tradiții despre Maria, mama lui Iisus, la mormânt, au originea  în Diatessaron (atribuită lui Tatian c. 160-180), o armonie a celor patru evanghelii utilizată pe scară largă de bisericile din Siria până în secolul al V-lea. Deoarece cele patru evanghelii conțin diferențe, precum și contradicții dificil de reconciliat, Diatessaronul combină selectiv materiale din cele patru evanghelii pentru a crea o singură evanghelie coezivă. În Diatessaron, identitățile Mariei Magdalena și ale Mariei, mama lui Iisus Hristos, par a fi fost fuzionate intenționat, astfel încât Maria, mama lui Iisus – mai degrabă decât Maria Magdalena ca în Ioan 20:1-18 – poate fi înțeleasă ca mergând la mormânt singură, unde l-a văzut pe Iisus înviat. O posibilă motivație pentru această fuziune a Mariei Magdalena cu Maria, mama lui Iisus, ar fi putut decurge dintr-o dorință de a contracara anumite grupuri gnostice care subliniau o dragoste specială pe care Iisus a avut-o pentru Maria Magdalena. Cu toate acestea, prezența mamei lui Iisus la mormânt și întâlnirea ei cu Iisus înviat au devenit elemente și în unele scrieri apocrife și gnostice din secolele II-IV.

George Demacopoulos

Este uimitor cât de multe versuri ale imnului central al slujbei care este cea mai frecventată în Biserica Ortodoxă afirmă că suferința, moartea și învierea lui Iisus Hristos oferă mântuire tuturor – da, tuturor. Dacă imnografia reflectă rugăciunea și gândirea comunității, ce poate contribui acest lucru la dezbaterea de mai multe milenii cu privire la mântuirea universală?

Tehnic vorbind, slujba de Vinerea Mare care conține Plângerea este o slujbă de sâmbătă dimineață (Matins) care a fost mutată vineri seara din motive practice. Plângerea, așa cum apare în cartea de slujire Triodion, conține 185 de imnuri scurte, Laudele, care sunt alternate cu versuri din Psalmul 118 (119), cel mai lung dintre psalmi. Plângerea este împărțită în trei secțiuni, sau stases. De obicei, doar o parte din cele 185 de imnuri sunt cântate în parohii, alese de cântăreți după voia lor. În timp ce Plângerea reflectă probabil idei teologice mult mai vechi, este de remarcat faptul că slujba, ca toate serviciile Săptămânii Sfinte, s-a dezvoltat după căderea Bizanțului.

Kallistos Ware, Mitropolit al Diokleiei

„Mulțumirea sinceră din suflet ar trebui să aibă primul loc în cartea noastră de rugăciune. Următoarele ar trebui să fie mărturisirea și pocăința adevărată al sufletului. După aceea ar trebui să vină cererea noastră către Regele universal.” Așa scrie Sfântul Ioan Climacus, stareţul din secolul al VII-lea al mănăstirii de la Muntele Sinai, în lucrarea sa clasică Scara ascensiunii divine. Nu cred că intenționa să stabilească o regulă inflexibilă, la care nicio excepție nu putea fi permisă. Mai degrabă, scopul lui a fost să indice modelul obișnuit, secvența normală, care trebuie urmată în practica noastră de rugăciune. Mulțumire, pocăință, petiție: aceasta este succesiunea primară și de bază pe care ar trebui să o avem în vedere.

Mulți cred că a te ruga înseamnă, în esență, să-i ceri ceva lui Dumnezeu, să aduci înaintea Lui suferința și nevoile altora și ale tale. În mod alternativ, unii dintre noi ne-am putea imagina că rugăciunea ar trebui să înceapă cu un act de pocăință. Dar aceasta nu este perspectiva adoptată de Climacus. Dimpotrivă, înainte de a aduce în fața lui Iisus Hristos suferința și durerea lumii și înainte de a privi în jos propria urâțenie și eșecuri, ar trebui să privim în sus la frumusețea și slava lui Dumnezeu. De prea multe ori rugăciunea noastră poate lua forma de cârtire în fața lui Dumnezeu, de a ne plânge și exprima regretul. Dar asta, așa cum ne asigură Climacus, nu este o rugăciune adevărată.