Puterea Bisericii

Eminența Sa Mitropolitul Ambrosios a Coreei

Puterea Bisericii nu se manifestă prin fapte nepăsătoare și lipsite de sens în aceste vremuri dificile și imprevizibile pe care le întâmpinăm din cauza coronavirusului invizibil. Unii cred că sunt dincolo de orice pericol, că acțiunile lor periculoase ar putea să nu pună în pericol viața celor care se adună în lăcașuriile de cult.

Isus nu a cedat la a doua ispită de a-și manifesta puterea prin căderea de pe punctul cel mai înalt al Templului lui Solomon; în schimb, El a răspuns acestei provocări afirmând „Nu ispiti Domnul Dumnezeul tău”.

Puterea Bisericii este demonstrată prin credincioșii săi care, dintr-un sentiment crescut de responsabilitate pentru bunăstarea publicului, nu vor participa la slujbele Bisericii în această perioadă critică, ci vor rămâne acasă în rugăciune.

Există o imagine mai glorioasă decât atunci când o familie întreagă se adună împreună, acasă, în genunchi, rugându-se pentru mântuirea întregii lumi?

Puterea Bisericii este dezvăluită prin numărul de „biserici din casă” operate în fiecare parohie. Mai mult, este demonstrată, prin numărul creștinilor care urmează porunca lui Isus „de a intra în camera ta și de a te ruga Tatălui tău care este în ascuns” (Mt. 6: 6) și de cei care continuă tradiția monahală a rugăciunii „în celulele lor”. În acest moment, este foarte util să ne amintim puterea „rugăciunii în casă” a Mariei, mama lui Ioan, care a fost cunoscut și sub numele de Marcu (Fapte 12:12), în Ierusalim, prin care Apostolul Petru a fost eliberat din lanțurile sale în timp ce era în închisoare.

Puterea Bisericii este prezentată, în continuare, de credincioșii ei care doresc să participe la Sfânta Împărtășanie mai ales în perioada Postului Mare; în plus, aceasta este prezentată nu numai prin participarea la Sfintele Taine, ci și prin iubirea credincioșilor față de societate, atunci când trebuie să îndure cu răbdare să fie lipsiți de ele. Să ne amintim că, pe vremuri, călugării își părăseau comunitățile la începutul Postului Mare și se îndreptau în adâncurile deșertului pentru a se ruga în singurătate. După patruzeci de zile, se întorceau la mănăstirile lor, în sâmbăta lui Lazăr, pentru a putea primi Sfânta Împărtășanie în Duminica Floriilor, dornic de a sărbători împreună cu ceilalți călugări Săptămâna Sfântă și Paștele Sfânt. Cu adevărat, câți călugări au obținut sfințenie deși au fost lipsiți de Sfânta Împărtășanie? Și, câte maici din mănăstirile lor sunt lipsite – chiar și astăzi – de a primi în mod regulat Sfintele Daruri, din cauza absenței preoților?

Puterea Bisericii este dezvăluită și de voința ferventă a membrilor săi de a-și ajuta în mod voluntar semenii. În vremuri similare de turbulență, Biserica cu clerul ei, diaconii și membrii ei de laici a fost întotdeauna în frunte, oferind ajutor umanitar și filantropic celor care aveau nevoie.

Următorul exemplu, derivat din viața Bisericii timpurii, poate fi folosit ca reper pentru creștinii de astăzi. În Alexandria, în timpul secolului al IV-lea, izbucnirea unei ciume mortale a ucis mii de oameni. Scene de groază erau răspândite în oraș. Oamenii înspăimântați, în disperare, își abandonu rudele, căutând refugiu pe vârfurile munților și în deșert, încercând să se salveze. Cu toate acestea, în aceste momente devastatoare, conform scrierilor unui istoric al Bisericii, a avut loc o minune. „Îngeri” și-au făcut apariția în oraș. Creștinii din oraș au acționat ca Îngeri, alăptând bolnavii indiferent de pericolul iminent pentru propria lor bunăstare. Ceea ce s-a întâmplat după aceea a fost că mulți bolnavi s-au vindecat și mulți creștini au murit din cauza ciumei. Aceasta este o mărturie pentru puterea Bisericii. Disponibilitatea de a se jertfui în ajutorarea celorlalți și a lumii. Această manifestare a puterii este o parte integrantă a etosului ortodox. Aceasta este tradiția pe care am moștenit-o de la Biserica Antică și de la strămoșii noștri bizantini; o Biserică care a implementat programe ample de filantropie și asistență socială.

Și astăzi, oamenii Bisericii trebuie să se străduiască să devină un exemplu pentru ceilalți. Unii oameni nu respectă măsurile impuse de guvern, măsuri care urmăresc să ne protejeze de pericolele mereu prezente ale coronavirusului. Acești oameni aleg greșit să se angajeze în comportamente care pun în pericol bunăstarea altor oameni, deoarece consideră că o săptămână de muncă redusă este un motiv suficient de bun pentru ei ca să cutreiere străzile, să petreacă timp în parcuri sau să se adune de-a lungul râului. Creștinii, însă, trebuie să conducă prin exemplu, adică rămânând acasă și rugându-se cu o inimă pocăită pentru întreaga lume. Aceasta este puterea vie a Bisericii.

Vă doresc un Paște fericit!


Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.