George Demacopoulos
Este uimitor cât de multe versuri ale imnului central al slujbei care este cea mai frecventată în Biserica Ortodoxă afirmă că suferința, moartea și învierea lui Iisus Hristos oferă mântuire tuturor – da, tuturor. Dacă imnografia reflectă rugăciunea și gândirea comunității, ce poate contribui acest lucru la dezbaterea de mai multe milenii cu privire la mântuirea universală?
Tehnic vorbind, slujba de Vinerea Mare care conține Plângerea este o slujbă de sâmbătă dimineață (Matins) care a fost mutată vineri seara din motive practice. Plângerea, așa cum apare în cartea de slujire Triodion, conține 185 de imnuri scurte, Laudele, care sunt alternate cu versuri din Psalmul 118 (119), cel mai lung dintre psalmi. Plângerea este împărțită în trei secțiuni, sau stases. De obicei, doar o parte din cele 185 de imnuri sunt cântate în parohii, alese de cântăreți după voia lor. În timp ce Plângerea reflectă probabil idei teologice mult mai vechi, este de remarcat faptul că slujba, ca toate serviciile Săptămânii Sfinte, s-a dezvoltat după căderea Bizanțului.
Laudele conțin zeci de pasaje care afirmă ceea ce am putea descrie cel mai bine ca o afirmație a mântuirii universale, deoarece acestea afirmă des că suferința, moartea și învierea lui Iisus Hristos oferă mântuire întregii omeniri. Conform textului, jertfa lui Iisus Hristos va „ridica morții ca și cum ar fi din somn, împrăștiind tot întunericul iadului”. Cântând direct către Iisus Hristos, comunitatea declară „Ai dormit puțin și ai adus pe morți la viață; Te-ai ridicat, Doamne, și ai înviat pe cei care adormiseră de la începutul timpului”. Și, „străpuns în partea ta ce dă viață, O, Isuse, devii o fântână a iertării pentru toți”. În altă parte, imnul întărește posibilitatea mântuirii universale prin utilizarea conceptului literar de personificare, astfel încât congregația să poată vocaliza ceea ce iadul însuși a pierdut în victoria lui Iisus Hristos: „Iadul a tremurat, Mântuitorule, dăruitor de viață, când te-a văzut, desfrânându-l de bogățiile sale și ridicând morții din fiecare epocă.” Și, aproape de sfârșitul celei de-a doua stasis, congregația se laudă „Mare și temătoare este imaginea acuma în fața ochilor noștri, Mântuitorule, căci din propria sa voință, cauza vieții se supune morții, pentru a putea da viață tuturor”.
În timp ce prima și a doua stases nu sugerează niciodată că există unii oameni care sunt condamnați, a treia secțiune include acest lucru. Trei dintre cele patruzeci și cinci de versuri din această secțiune sugerează că Iuda este iremediabil. Textul declară că „a devenit un prizonier” și a fost „aruncat în adâncurile Hadesului, până la groapa distrugerii”. Partea de mijloc a celei de-a treia secțiuni conține, de asemenea, versuri secvențiale care extind pedeapsa lui Iuda către acei lideri evrei care au conspirat cu el: „Toți care Te-au răstignit vor fi distruși împreună”.
Cum înțelegem contradicția aparentă dintre numeroasele versuri care implică mântuire universală, și cele câteva versuri care nu?
În primul rând, trebuie să analizăm cu atenție utilizăriile gramaticale în versurile relevante. Ceea ce este de remarcat în această privință este că versurile care susțin ideea mântuirii universale folosesc un punct de vedere cronologic în care învierea s-a întâmplat deja – omenirea a fost deja eliberată, moartea a fost deja distrusă. Cu alte cuvinte, chiar dacă este doar Vinerea Mare (nu slujba de Înviere de Duminică), pentru aceste versuri specifice congregația cântă cu cunoștința că învierea s-a întâmplat deja, toată lumea a fost deja salvată. Da, comunitatea plânge suferința și moartea lui Iisus Hristos, dar începe să se bucure și de faptul că jertfa Lui aduce mântuire. În mod surprinzător, acest punct de vedere cronologic se regăsește în porțiunea de mijloc a celei de-a treia stasis, în care învierea încă nu a avut loc. Aici, congregația îl roagă pe Iisus Hristos ca mântuirea să se poată oferi, pentru ca învierea să se întâmple. Gramatic vorbind, în această porțiune a imnului, congregația cântă dintr-un punct de vedere în care încă nu a fost salvată, deoarece învierea este doar o posibilitate, nu încă un fapt istoric. Din acest motiv, Iuda și cei care conspiră cu el sunt prezentați ca suferind pentru păcatul lor. În schimb, celelalte secțiuni ale imnului reflectă punctul de vedere cronologic al Bisericii actuale în modul de post-înviere.
Un alt mod de a înțelege juxtapunerea pedepsei lui Iuda în secțiunea a treia cu universalismul implicit în alte părți ale imnului este să privim modul în care alte imnuri din ciclul Postului invocă păcătoși din Biblie ca mijloc pentru creștini să-și examineze propriile eșecuri. De exemplu, de-a lungul primelor săptămâni ale Postului, imnurile Matins poziționează frecvent congregația ca fiind ca și fiul risipitor. Comunitatea nu cântă despre fiul risipitor ca și cum ar fi altcineva care trebuie observat de departe, ei cântă ca și cum ei înșiși au acționat ca risipitorul și că ei, ca persoane, trebuie să vină în simțurile lor și să se întoarcă la Tată. În mod similar, Plângerea ne invită să-l înțelegem pe Iuda ca un proxy pentru noi înșine. Închisoarea sa la Hades ca o modalitate de a ne aminti de soarta pe care o merităm – dar, cu bucurie, aceasta este o soartă pusă la o parte de către înviere. Cu alte cuvinte, antinomia dintre acele versuri care descriu chinul lui Iuda (și ale co-cospiratorilor săi) și versurile care implică mântuirea universală este un echilibru intenționat, poetic, între obligația fiecaruia de a confrunta păcatul personal și afirmația comună că moartea și învierea lui Iisus Hristos înseamnă mântuire pentru toți.
Desigur, Plângerea reprezintă doar unul dintr-un număr mare de puncte de date pentru locul mântuirii universale în cadrul învățăturiilor creștine ortodoxe. Dar nu există nici o îndoială că imnul oferă o mărturie convingătoare pentru o speranță poetizată și ritualizată că toți am putea fi salvați.
George Demacopoulos este Fr. John Meyendorff și Patterson Family Chair de Studii creștine ortodoxe și Co-Director al Centrului de studii creștine ortodoxe de la Fordham University.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
