Fără categorie

Apocalipsa Ortodoxă: judecată și speranță pentru ortodoxie în vremea Coronavirusului

Published on: iunie 2, 2020
330 de vizualizări
Readers' rating:
0
(0)
Reading Time: 4 minutes
Also available in: Ελληνικά | English

Brandon Gallaher and Richard René

Coronavirusul a coborât pe lumea noastră ca o apocalipsă, un vârtej care distruge adăpostul adevărurilor noastre fixe, smulgând acoperișurile tradițiilor noastre și aruncând în flacăra soarelui păcatele ascunse și fragilitățile instituțiilor noastre.

Acest vârtej a prins lumea ortodoxă în mijlocul unei crize de identitate, un moment epocal de transformare de la o Biserică orientală premodernă la o Biserică modernă din occident. La baza acestei crize stă întrebarea referitor la modul în care ortodoxia angajează o lume modernă, formată de naționalism și globalism, separarea credinței și a statului, împuternicirea individului și drepturile omului. Relativ neatinsă de modernitate până recent și funcționând cu o conștiință liturgică (și deci teologică), modelată de sensibilitatea Bizanțului medieval, comunitatea ortodoxă s-a găsit echipată necorespunzător și divizată intern pentru a răspunde provocărilor moderne. Rezultatul este o ciocnire de viziuni de-a lungul liniilor liberale/conservatoare, care cu siguranță taie jurisdicțiile, dar poate fi văzută deosebit de puternică în anumite biserici de frunte.

La un capăt al spectrului sunt viziunile occidentului ca fiind corupte, apostatizate din adevărurile propriei sale identități creștine originale. Această corupție occidentală ia forma unei agende seculare și liberale umaniste omniprezente, rezultând în atacuri către creștinism și moralitatea tradițională și la promovarea feminismului, a teoriei sexule și a homosexualității. Adepții mai fundamentaliști susțin că occidentul este condamnat și cheamă Biserica la carantină într-o contracultură ortodoxă.

La celălalt capăt sunt viziuni care văd posibilitatea unei legături deschise cu occidentul, afirmându-l unde putem, criticându-l acolo unde este în contradicție cu proclamația creștină tradițională. Ei încearcă să răspundă creativ la schimbările pe care occidentul le-a inaugurat, sintetizând o alternativă ortodoxă modernă pe probleme ce variază de la schimbările climatice și sclavagismul modern, până la dialogul inter-religios și diversitatea sexuală, deși de multe ori se pierd într-o pustie de oglinzi, hrăninduse  doar din crustele uscate de scepticism și de a ști mai bine decât tații cuiva.

În acest context, apocalipsa Coronavirusului acționează ca o apocalipsă sau revelație, în două moduri specifice. În primul rând, acționează ca judecata lui Dumnezeu – nu în sensul condamnării veșnice, ci ca o revelație a unor defecte fatale în viața Bisericii de astăzi.

Drept judecată, Coronavirusul a expus limitele definirii eclesiologiei noastre printr-o noțiune restrânsă, în sensul că euharistia face singură Biserica și că numai adunările în persoană într-o clădire cu un preot sau un episcop, pot invoca prezența Domnului, în ciuda promisiunii lui Iisus Hristos că oriunde doi sau trei s-ar aduna, el va fi în mijlocul lor (Mat. 18:20). În devotamentul nostru cultic pentru eclesiologia euharistică, cu noțiunea ei abstractă a necesității sintaxsului liturgic, am pus sarcini grele pe credincioși, judecând prezența la serviciile online ca fiind lipsite de pietate, făcând astfel imposibilă orice comuniune, ridicând niciun deget pentru a-i ajuta pe aceia care sunt înfometați spiritual.

Mai mult, explozia teoriilor conspiraționale conduse de ortodocși potrivit cărora virusul este o încercare occidentală de a obține dominația mondială împotriva „sfintei” Rusia / Ucraina / Georgia / Grecia (ia-ți alegerea sau adăuga-ți propria țară) a expus ura latentă a culturii religioase ortodoxe pentru lumea pe care Dumnezeu a numit-o bună în creație și pentru care a murit Iisus Hristos. Această ură neo-gnostică a materialului ridică capul, de asemenea, într-o tendință spiritualizantă în jurul primirii comuniunii, în special afirmațiile nesfârșite potrivit cărora primirea euharistiei nu poate înbolnăvi, negând bunul simț medical de bază cu consecințe tragice observate în anumite biserici naționale afectate de pandemie.

În cele din urmă, Coronavirusul a nivelat terenul de joc în funcție de faptul universal al vulnerabilității. Boala a străbătut toate liniile și nu cunoaște distincții, risipind ca fiind pur și simplu fals afirmațiile ortodoxe că cei care dețin „o adevărată credință” posedă imunitate de la această ciumă modernă. Aceasta este judecata finală a lui Dumnezeu adusă asupra noastră de pandemie.

Totuşi, această apocalipsă acționează, de asemenea, pentru a dezvălui speranța de glorie și răscumpărare prin cooperarea noastră cu Dumnezeu în frică și tremurare, anticipând momentul în care „Dumnezeu va șterge orice lacrimă…” (Apocalipsa 7:17). Ea a dezvăluit sfințenia liniștită, dar înflăcărată a creștinilor, care îi ajută pe cei vulnerabili în timpul de nevoie aducând mâncare celor flămânzi, vizitând singurii la capătul grădinii și oferind clase online credincioșilor de toate vârstele. Este o mărturie despre neoboseala clerului care își hrănește credincioșii printr-o abundență de servicii online sau pur și simplu se roagă pentru ei în fiecare zi în ascuns, în camerele lor interioare (Mat. 6:6). A împuternicit laicii în calitate de păzitori a ce este sfânt, chemând pe toți să facă „biserici mici” în casele lor.

Aceste eforturi ne obligă să punem întrebări dificile. Ce înseamnă să participăm la un serviciu liturgic? Este posibilă comuniunea virtuală? S-ar putea să obținem absolvire prin a ne mărturisi păcatele unii altora? Poate cineva să devină membru al Trupului fără a intra într-o biserică fizică? Pe scurt: unde și ce este Biserica? Coronavirusul ne obligă să abordăm și să discutăm astfel de probleme care până acuma au fost numai șoptite în ortodoxie. În cele din urmă, cu țesutul nostru social mărunțit, comunitățile și liderii ortodocși se confruntă acuma cu problemele sociale și etice pe care le-au ignorat anterior, căutând să reînnoiască evanghelizarea, cateheza și conștientizarea întregii lumi prin învățătură socială reînnoită.

În acest sens, Coronavirusul este o apocalipsă, o revelație atât a judecății, cât și a speranței. Ne cheamă să fim creativi ca Biserică, Trupul lui Iisus Hristos Cel Viu, pentru a împărtăși bogăția tradiției noastre în acest moment de decizie (krisis) care ne-a fost împins prin modernitate. Pentru a răspunde acestei chemări, trebuie să ieșim din blocajul nostru comun, spiritual și moral. Așa cum spune o vorbă care circulă pe internet, „Nu vom reveni la normalitate, pentru că normalitatea era problema”. Normalitatea susține că putem trăi în singurătatea noastră, neatinși de susceptibilitățile altora, și aceasta este problema. Dacă, totuși, putem permite acestei apocalipse să ne dezvăluie că toată umanitatea este unită într-o vulnerabilitate comună, universală, simbolizând în lupta împotriva Coronei pe Mirele nostru rănit și transfixat cu cuie, atunci putem fi transformați. Putem atinge vulnerabilitatea lui Iisus Hristos răstignit precum și Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, care a spus despre martiriul său, „Lasă-mă să imit Patimile Dumnezeului meu” (Ignatie, Romani 6:3). În acest fel, prin revelația grațioasă a lui Dumnezeu a judecății și a speranței, putem participa la transformarea răstignirii acestei lumi de pandemie într-o viață înviată.


Brandon Gallaher este Senior Lecturer de teologie sistematică și comparată și Capelan ortodox la University of Exeter.

Fr. Richard René este preot al Bisericii Ortodoxe din America.

Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.

Print Friendly, PDF & Email

About author

Rate this publication

Did you find this essay interesting?

Click on a star to rate it!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Be the first to rate this essay.

Share this publication

Contact

Dr. Nathaniel Wood
Director Editorial
nawood@fordham.edu