John P. Burgess
Ca și bisericile din alte părți ale lumii, Biserica Ortodoxă din Rusia s-a chinuit să răspundă pandemiei COVID-19. Întrebarea a devenit deosebit de intensă la sfârșitul Marelui Post. Chiar dacă autoritățile Bisericii și ale statului le-au spus oamenilor să rămână acasă, mulți credincioși devotați, chiar și unii care au recunoscut pericolele virusului, au rezistat pe deschis sau în liniște. În mod tragic, Săptămâna Patimilor a dus la o infecție largă printre preoți și călugări. Biserica se confruntă acuma cu o criză teologică. Cum poate să răspundă noțiunilor tradiționale, promovate uneori de ierarhi, că lucrurile și locurile sfinte îi protejează și chiar vindecă de boli pe credincioși?
Când locuiam în Rusia în urmă cu câțiva ani, soția mea a numit religia Ortodoxă un „sport de contact”. Ea a subliniat nu numai că ortodocșii își angajează pe deplin corpul când venerează lucrurile sfinte și primesc euharistia, ci și că parohiile din orașele mari pot fi atât de aglomerate într-o zi de duminică sau de sărbătoare, încât credincioșii trebuie să se împingă în interiorul bisericii. Adesea, eu sau eu nu aveam loc să ne încrucișăm sau să ne plecăm fără să lovim persoana din fața noastră. Dar, în mod inevitabil, o babushkă hotărâtă adesea iși încolăcea drumul printre noi pentru a ajunge la o icoană și a aprinde o lumânare singurului sfânt care ar putea răspunde în mod fiabil rugăciunilor ei.
Interacțiunile dintre preoți și credincioșii din Rusia sunt la fel de intime. Dacă un preot iese din altar în naos, credincioșii devotați se grăbesc până la el și își întind mâinile pentru o binecuvântare. Cu bărbații, preotul poate împărtăși și trei sărutări pe obraji. În timpul mărturisirii, un credincios șoptește în urechea preotului – și respiră în fața lui.
La sfârșitul lunii martie, Patriarhul Kirill a cerut credincioșilor să o imite pe Sfânta Maria a Egiptului, făcând din casele lor un „deșert” în care să se retragă și să se roage. Preoții vor continua să slujească liturghia, dar fără credincioși. Câteva zile mai târziu, președintele Putin le-a cerut rușilor să se adăpostească. Preotul principal al Bisericii Cosma și Damian din Moscova, care promovează moștenirea Părintelui Aleksandr Men’, a declarat că enoriașii săi au avut încredere în judecata sa cu privire la închiderea parohiei. Într-o altă parohie proeminentă, Sfântul Nicolae din Kuznetsakh, preotul principal (care este și rector al Universității Ortodoxe Sf. Tikhon), s-a retras în dacha sa, iar când un preot asistent s-a îmbolnăvit de virus, parohia a suspendat cu totul liturgiile. Totuși, alte parohii au privit amenințarea mai sceptic, și unii credincioși oricum au venit la slujbe, iar preoții au fost reticenți să îi îndepărteze.
Săptămâna Patimilor și Paștele (19 aprilie) au devenit un moment de cotitură tragic. Părintele Aleksandr Shargunov, binecunoscut în cercurile conservatoare (în anii 1990, a promovat energic canonizarea și cultul lui Nicolae al II-lea), s-a îmbolnăvit grav. Câteva săptămâni mai târziu, Părintele Dmitrii Smirnov, un alt promotor activ al cauzelor conservatoare (inclusiv supunerea fără îndoială a femeilor la autoritatea masculină), a contractat virusul și a fost internat în spital.
Infecțiile au crescut printre cele mai mari și renumite mănăstiri ale Bisericii. La începutul Săptămânii Patimilor, Mănăstirea Peșterilor din Kiev, deja închisă publicului, a anulat cu totul serviciile, pentru că mulți dintre membrii acesteia erau bolnavi. La cinci zile după Paște, cu infecții care au crescut printre maici, Mănăstirea Sfânta Treime-Sf. Seraphim din Diveevo, cea mai mare mănăstire de maici din Rusia, s-a închis.
Pe 6 aprilie, Lavra Sfânta Treime-Sf. Sergius la nord de Moscova, unde se află Seminarul Teologic și Academia din Moscova, a încetat să mai primească pelerini. Dar o săptămână mai târziu, în Lunea Sfântă, mulțimi agresive s-au adunat în afara porților masive de fier ale mănăstirii și au cerut admitere. Căutând să evite o confruntare scandaloasă, starețul a cedat cereriilor, dar a cerut să se respecte măsuri igienice. La o săptămână după Paște, rectorul Academiei a scris o scrisoare deschisă credincioșilor:
„Infecțiile se răspândesc printre cei care au riscat cel mai mult, cei care nu au fugit de la oameni, cei care s-au oferit cu umilință ca sacrificiu pentru virus, cu slaba speranță că enoriașii bolnavi vor rămâne acasă. . . . Epidemia a început în Vinerea Sfântă. Preoții noștri cei mai înzestrați s-au îmbolnăvit, mulți foarte serios. Starețul s-a îmbolnăvit, m-am îmbolnăvit și eu, la fel și bătrânii mănăstirii. În Vinerea Patimilor, cumva potrivit, am fost bătuți în cuie pe cruce. Și sub noi, într-un fel oarecum potrivit, o mulțime cerea o minune. Nu a avut loc niciun miracol. Ne acuză că îi abandonăm. Nu este adevărat. Putem răspunde într-un singur mod: îmbolnăvindu-ne și noi, astfel încât oamenii să ne vadă suferința și să aibă milă de acei episcopi, preoți și membri ai corului care încă sunt sănătoși. Când vedem că slujitorii Bisericii mor dureros și din sufocare, le cerem credincioșiilor noștri în tăcere: să aibă milă de noi. Aveți milă de oamenii care sunt încă în viață, încă sănătoși. Aveți milă de medici, care mor în serviciu. Cine vă va oferi direcție spirituală, cine vă va împărtăşi sau vă va oferi vindecare, cine vă va încânta cu cântări minunate de biserică, dacă jumătate dintre noi murim, iar cealaltă jumătate este incapabilă din cauza plămânilor deteriorați? Noi, preoții și slujitorii bisericii, ne-am îmbolnăvit mai mult decât oricine. Dar Dumnezeu declară: „Voi avea milă și nu jertfă.”
COVID-19 a expus diviziuni dureroase în Biserica Ortodoxă Rusă. După Paște, un grup de credincioși a circulat o petiție prin care cereau Patriarhului Kirill să ia măsuri împotriva preoților care continuă să ignore măsurile igienice. Un grup asemănător a început să strângă și să posteze numele unor clerici și monastici care s-au îmbolnăvit de la virus. Dar alte grupuri l-au acuzat pe Patriarh că s-a supus prea repede autorităților seculare. La sfârșitul lunii aprilie, Eparhia de Yekaterinburg a suspendat un preot renegat care a caracterizat ca satanice măsurile de stat și de Biserică. Câteva zile mai târziu, Patriarhul Kirill l-a suspendat pe Diaconul Andrei Kuraev, care a criticat în mod regulat Biserica pentru că nu a implicat știința și societatea; Kuraev insultase in mod public memoria unui ierarh care murise de virus.
Dar, în cele din urmă, dezbaterea este teologică și nu politică. Credincioșii ruși locuiesc într-o lume cu lucruri și locuri sfinte: izvoare și fântâni sfinte, icoane și moaște făcătoare de minuni, bătrâni sfinți și morminte. Ei fac pelerinaj la parohii și mănăstiri care sunt renumite pentru lucrurile lor sfinte și puterile lor de vindecare. Criza COVID-19 forțează întrebarea: au greșit credincioșii în judecățile lor? A eșuat Biserica? Cum se manifestă sfințenia într-o lume căzută?
John P. Burgess este James Henry Snowden Profesor de teologie sistematică la Pittsburg Theological Seminary.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.