Pantelis Kalaitzidis
Această postare a fost publicată inițial în limba greacă pe noul blog al Academiei Volos pentru Studii Teologice, πολυμερώς και πολυτρόπως („În multe și diferite moduri”). Citiți aici originalul grecesc.
Pentru că, așa cum ne amintește Scrisoarea către evrei, în multe feluri și moduri, Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri cu credință (cf. Evr. 1:1). La fel ca în aceste zile din urmă, după cum demonstrează scrisorile Pauline și cele Catolice, Evanghelia a fost propovăduită și întrupată într-un mediu divers, pluralist și ecumenic.
Pentru că, ortodoxismul de astăzi pare să fi pierdut în mare măsură minunatul echilibru al Sinodului de la Calcedon, echilibru care este exprimat în „adverbele calcedoniene” „neconfundat, neschimbabil, indivizibil, inseparabil” și a alunecat tot mai mult în unilaterale și gnosiomachice practici, precum și într-un monofizitism teologic. Este suficient să vizitați o librărie religioasă ortodoxă din Grecia. Se va descoperi acolo că Biblia și Părinții au fost complet alungați de tot felul de bătrâni contemporani și de adepții lor, care ocupă o poziție privilegiată de ani de zile! …
Pentru că, ortodoxia modernă tinde adesea să înlocuiască pluralismul teologic cu tot felul de versiuni monofonice și, mai mult, să promoveze fragmentarea bisericească/eclesiologică, precum și juridică, a bisericilor naționale și a diasporei ortodoxe. Pluralismul teologic legitim (și tradițional) al ortodoxiei, unitatea sa în diversitate, a fost astfel înlocuit, în multe cazuri, de uniformitate spirituală și o prindere teologică într-o singură tendință, într-o expresie omogenă.
Pentru că, Ortodoxia nu este doar versiunea „mistică”, „exotică” sau „orientală” a creștinismului, așa cum este adesea considerată (și aceasta este în principal responsabilitatea noastră), ci împlinirea vieții și a îndurării, experiența acelei catolicități care se formează în întregime și nu în parte, în „în multe și diferite feluri”, în varietatea de daruri și carisme care constituie în Duhul Sfânt îmbogățirea teologiei (cf. Doxastikonul Crăciunului), nu într-un singur mod (μονοτροπία) și unilateralitate. Ortodoxia este o catolicitate care nu impune un anumit model de viață spirituală, ci îmbrățișează divinul și umanul, asceza și euharistia, spiritualitatea monahală și spiritualitatea euharistică, doctrina și etosul, teoria și practica, tăcerea și cuvântul, spiritul și materia, taina lui Dumnezeu și taina vecinului, axa verticală și axa orizontală, Părinții Greci, dar și Părinții Sirieni și Latini, care, după părerea răposatului Pr. Georges Florovsky aparțin, de asemenea, „elenismului creștin”, a istoriei și a escatologiei, „acum” și „încă nu”. Și lista continuă …
Pentru că, creștinismul apare și prinde rădăcini într-un mediu divers, în care, datorită Sfântului Pavel, își dobândește caracterul multicultural, care fusese deja vestit de Evanghelia lui Iisus Hristos. Precum Pr. Lambros Kamberidis a susținut într-o prelegere anterioară la Academia Volos pentru Studii Teologice despre unitatea și multiplicitatea corpului eclezial și ipostaza trinitară:
De acum înainte, toate diferențele care tind să anuleze […] această unitate a corpului polisemantic și a persoanei lui Iisus Hristos au ca punct de plecare incapacitatea lor de a-și asuma și de a înțelege această multiplicitate a dispersiei (πολυφωνία τῆς διασπορᾶς) cultivată de Ortodoxie ca exercițiu în credința ortodoxă pentru a o referi în acordul armonios al unității trinitare. Locuirea reciprocă (perichorisis) a pluralității în cadrul unității lui Iisus Hristos determină calitatea spirituală a Ortodoxiei.
Această diversitate variată este o condiție necesară pentru viziunea ortodoxă a lumii, deoarece se naște prin relația de alteritate pe care Dumnezeu a inițiat-o cu lumea, cu animalele, cu omenirea. […] Acesta unește ceea ce a fost anterior împărțit, combinând într-o singură sinteză ceea ce până atunci erau considerate opuse: spiritul cu trupul, cel unic cu cei mulți, lumea ca un corp eclezial pământesc cu Împărăția cerurilor. Diferitele erezii nu vor putea accepta niciodată această sinteză a multiplicității și unicității, a viitorului regatului escatologic cu prezentul istoric. Vor insista pur și simplu asupra realității unice, parțială, căutând să o impună ca întreg final. Monofizitismul, monoenergismul, monoteletismul exprimă însăși incapacitatea adepților lor unidimensionali de a căuta modalități de conviețuire cu această viață de alteritate, cultivată de diversitatea ortodoxiei.
Pe un mozaic de podea din Siria, Pavel, episcopul Apameii, care s-a străduit să permită să prevaleze această credință ortodoxă în principiile multiforme ale mântuirii, pe podeaua care a reflectat oarecum diversitatea doctrinelor relatate în cupolă și a prezentat varietatea lumii cu reprezentări care înfățișează plante, marea, valurile, căprioarele, șerpii, vița de vie – adică, diversa reprezentare simbolică a mântuirii – le-a cerut meșterilor să scrie în omfaliul reprezentării: MOSAICUL VARIAT AL DOCTRINELOR DE MAI SUS, INTRODUS DE PAUL , UN BĂRBAT CARE GÂNDEȘTE ÎNTR-O MANIERĂ VARIANĂ.”[1]
Pentru că, dacă din punct de vedere istoric Biserica și teologia (cf. ecumenul roman și bizantin, și chiar perioada stăpânirii otomane) au acceptat, deși cu oarecare dificultate, „în multe și diferite moduri”, este urgent să redescoperim valoarea pluralismului teologic legitim și, de asemenea, al dialogului în sine și al teologiei dialogice. Într-adevăr, provocarea globalizării și realitatea societăților multiculturale, cu osmoza popoarelor, culturilor și a religiilor, pun urgent Bisericii și teologiei problema oportună a diversității religioase, a relației cu „celălalt”, care reflectă ultimul „Celălalt”, care este Dumnezeu. Apariția și consolidarea diferitelor tipuri de alteritate (etnică/națională, rasială, religioasă, ideologică, socială, de vârstă) în viața oamenilor și a societăților, a dus la pierderea unui spațiu social și religios omogen și la transformarea radicală a societăților tradiționale închise.
Pentru că, astăzi, ortodoxia este chemată să elaboreze și să formuleze o teologie a alterității și a identității. Acesta din urmă, într-o perspectivă mai largă și mai escatologică, cuprinde și alteritatea, deoarece „celălalt devine o parte ontologică a identității fiecăruia” și „alteritatea nu este o amenințare la adresa unității, ci o condiție sine qua non a acesteia”, în măsura în care „alteritatea este constitutivă a unității și nu este o consecință”, pentru a aminti cuvintele lucrării clasice Communion and Otherness de către Mitropolitul John D. Zizioulas.
Pentru că, pe baza celor de mai sus, refugiul fundamentalist și tradiționalismul, o negare a modernității și a realității societăților pluraliste, o respingere a dialogului și a „celuilalt”, o versiune naționalistă a discursului creștin și o înțelegere a evenimentului eclesial în termeni de identitatea și moștenirea ancestrală sunt tentații pe care Ortodoxia autentică și o conștiință teologică vitală sunt chemate constant să le respingă și să le depășească.
Pentru că, o Biserică care nu conversează cu lumea și problemele ei, care nu conversează cu alteritatea „celuilalt” și cu ceea ce aduce aceasta, încetează în esență să funcționeze ca ek-klesia, deoarece neagă cea mai importantă consecință a Întrupării: recapitularea întregii creații în Iisus Hristos (Ef. 1:10; cf. Gal. 3:28, 4:4; Col. 1:16, 3:11), adică, primirea și transformarea a celui creat de cel necreat, asumarea în persoana Fiului Întrupat și a Cuvântului lui Dumnezeu a întregii naturi umanie și a Istoriei.
Pentru că, necesitatea și imperativul dialogului, cu alte cuvinte, etosul dialogic al Ortodoxiei, derivă atât din conștiința sa teologică, cât și din natura Dumnezeului Triun, întrucât. După cum știm, credința noastră în Sfânta Treime este credința nu într-o monadă închisă în sine, ci într-o comuniune de iubire eternă, libertate și perichoreză.
Pentru că, după cum a remarcat Mitropolitul Ignatie al Demetrias în timpul prezentării ediției grecești (2006) a volumului colectiv publicat de Holy Cross Greek Orthodox School of Theology, intitulat Orthodox Churches in a Pluralistic World (editat de pr. Emmanuel Clapsis), ca precum și în timpul unei discuții la Atena despre dialogul interreligios și intercultural (2011): „acest dialog intra-trinitar se extinde odată cu Creația și devine un dialog al Treimii cu realitatea creată, și mai ales cu coroana ei, ființa umană însăși. Creația este într-adevăr un dialog inițiat de Dumnezeu, preeminentul „Celălalt”, cu creația, un dialog care continuă până la împlinirea escatologică, bunăvoința Împărăției trinitare a lui Dumnezeu. În acest dialog al Economiei Divine, întruparea, devenirea umană a Fiului și Cuvântul lui Dumnezeu ocupă un loc central. De aceea, Biserica, trupul lui Iisus Hristos, nu există pentru ea însăși, ci pentru lume și de dragul lumii (Ioan 6:51). […] Biserica trebuie să continue în Duhul Sfânt lucrarea dialogică a mântuirii lui Iisus Hristos în Istorie; adică trebuie să se angajeze în dialog cu ceea ce nu este încă Biserică”.
Pentru că, dialogul este expresia cea mai caracteristică a etosului iubitor, însăși martorul spiritului iubirii și a reconcilierii creștine, în timp ce condiția sa necesară este meta-noia/pocăința, sentimentul de pierdere și lipsă a „celuilalt” (adică, opusul autosuficienței), procesul de ieșire din noi înșine și din certitudinile noastre, proces care ne conduce la depășirea fricii și a egoismului, sau chiar a provincialismului și izolaționismului teologic și ecleziastic. Dialogul ne ajută să ne întâlnim cu „celălalt”, să depășim ignoranța, suspiciunea și resentimentele, să eliminăm neînțelegerile și să abordăm împreună noile provocări.
Pentru că, în final, blogul Academiei Volos pentru Studii Teologice „În multe și diferite moduri” aspiră să servească acest etos dialogic, precum și generozitatea și deschiderea Ortodoxiei. Blogul a fost conceput pentru a servi ca un spațiu pentru dialog și schimb fructuos de opinii pentru cei care doresc să comenteze problemele în timp util dintr-o perspectivă teologică, sau să încerce să aducă teologia în dialog cu provocările lumii moderne, ajungând astfel la un public mai larg și nu exclusiv academic. Prin urmare, blogul aspiră să includă nu numai lucrări academice, ci și eseuri care încearcă să promoveze teologia ortodoxă, precum și gândirea creștină mai largă, fără a fi neapărat identificat cu punctele de vedere oficiale ale Academiei Volos sau cu declarațiile oficiale ale Bisericii. Adoptând ca titlu versetul de deschidere al Scrisorii către evrei, departe de orice pretenție de interpretare autoritară sau exclusivă, intenția acestui blog este de a servi polifoniei și pluralismului teologic, de a întâmpina și de a sintetiza tendințele teologice existente.
[1] Fr. Lambros Kamberidis, “The Diversity of Orthodoxy in a Unilateral World,” journal Indiktos, issue 21, November 2006, pp. 47-62, here 57-60 [in Greek].
Dr. Pantelis Kalaitzidis, este directorul Academiei Volos pentru Studii Teologice din Volos, Grecia și membru al Comitetului Executiv al Academiei Europene de Religie, Bologna, Italia.
Imaginea de la început este un detaliu din pictura murală a Înălțării, de Rallis Kopsidis, în Biserica Apostolului Pavel din Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, Chambésy, Geneva, Elveția (1975).
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
