Sfânta Cassia și Complexul Maria Magdalena

Thomas Arentzen

Karina McAdams în rolul lui Cassiana în serialul TV „Vikings”.

Mi se pare, că trăim în vremurile lui Cassiana. Se apropie Săptămâna Mare și împreună cu ea cântarea troparului a femeii păcătoase, după care urmează canonul Sâmbetei Mari, care este, cel puțin în parte, compus de aceași poetă. Dar nu numai atăt: doar cu câțiva ani în urmă, cântărețul și compozitorul Englez Frank Turner a scris un cântec despre Cassiana și relația ei de dragoste neîmplinită cu Împăratul Teofil. Serialul TV „Vikings” prezintă aceeași sfântă poetă precum o Bizantină frumoasă și seducătoare, implicată într-o-o relație secretă de dragoste cu Emirul Ziyadat Allah. A intrat așa în cultura pop a secolului douăzeci și unu, ca un obiect/simbol de speranțe și fantezii moderne. Și încă un eveniment și mai recent:cu câteva zile mai înainte, corul Capella Romana, a lansat un CD complet cu Imnuri lui Cassiana. Acestea sunt într-adevăr vremurile lui Cassiana. Sau nu cumva ar fi mai bine să i spunem „Cassia”, cum era numele ei istoric? De fapt, chiar asta doresc să abordez prin acest scurt eseu, în această epocă, a revenirii frumoasei compozitoare pe scena mondială.

Frank Turner, începe cântecul lui prin a o lăsa să se autointroducă: “Am aflat că ei mă numesc femeia ceea ce căzuse în păcate multe …”. Se inspiră de tradiții mai mult sau mai puțin legendare, care există în jurul vieții ei. Există dragoste și dragoste nereciprocă. Cassia era încă îndrăgostită de Teofil după faimoasa ceremonie alegerii de mireasă, tânjind după el, în ciuda vieții ei monahale, dar așa cum ne spune Wikipedia și multe alte surse online: “Nu a dorit să lase vechea ei patimă să biruiască râvna ei monahală”. A decis fanteziile ei erotice și dorința ei adâncă pentru împărat sa rămână doar o fantezie, netrecând la fapte. Cassia este una din cele, relativ puține sfinte, – predominant femei – care sunt în mod explicit asociate cu sex și pofta trupească. Deloc rău pentru o călugăriță! Dar ceva nu este în regulă cu acest echilibru. Câtre cine este directată pasiunea ei? Cred că gravitează spre complexul Maria Magdalena.

Maria Magdalena a fost o devotată discipolă a lui Hristos, după cum știm, prima care l-a văzut înviat și prima care a adus Evanghelia pascală celorlalți ucenici: Hristos a înviat! (Ioan 20) Biserica o numește „apostolul apostolilor”. Atât Evangheliile canonice, cât și alte texte protocreștine  atestă faptul că Maria avea autoritate în biserica protocreștină și ea trebuie să fi fost o figură proeminentă (de ex. Luca 8: 1-3). Așa cum au arătat mulți cercetători, abia mult mai târziu oamenii au început să acorde atenție aspectului ei fizic și, în cele din urmă, să o identifice cu prostituția.

O femeie anonimă căreia i s-a permis să-l ungă cu mir pe Hristos, în ciuda reputației sale păcătoase (în special Luca 7: 36-50), a devenit din ce în ce mai desfrănată pe măsură ce faima ei a crescut. Și treptat povestea acestei femei a început să se identifice cu persoana Mariei Magdalena. Cu căt dorința ei sexuală se intensifica, cu atât se intensifica și motivul ei de a se pocăi. În cele din urmă, femeia discipolă cu autoritate a devenit în tradiția religioasă a creștinismului latin  o prostituată cu drepturi depline  În comparație cu bărbați apostolii , exista o goliciune  în legătură cu ea în mod clar. Și acest complex se extinde chiar și în timpul nostru, cu povești ale cântăreței germane Sandra sau romancierilor Nikos Kazantzakis și Dan Brown și diverse alte încercări de a o căsători pe Maria cu Iisus. Ceea  numesc complexul Maria Magdalena este atracția de a întinde viața femeilor creștine într-un raft între promiscuitate și castitate, între decența sexuală și desfrânarea. Mulți au urmat pe urmele Mariei. Sfânta  Pelagia și Sfânta Maria Egipteanca sunt două exemple bine cunoscute. Cu siguranță au participat la toate. Și  intenția mea nu este de a diminua viața sexuală a acestor femei, atât de strălucit studiată de Virginia Burrus în The Sex Lives of Saints, nici de a micșora entuziasmul povestirii creștine, ci doar de a evidenția ceea ce este deja evident: uneori actul sexual poate fi foarte bun – chiar prea bun pentru a fi adevărat. Uneori nuditatea nu este ceea ce pare. Uneori actul sexual poate sa ascunde alte dorințe.

Pentru Cassia, unica sursa istorică care avem sunt cele  trei scrisori scrise și adresate ei de Sfântul Teodor Studitul. Deși pe vremea aceea era doar o adolescentă, Cassia pare să fi participat activ la rezistența subterană împotriva iconoclaștilor și, potrivit lui Teodor, ea însăși a fost torturată  pentru activitatea sa. Celelalte surse istorice pe care le avem constau din propria ei poezie remarcabilă. Sursele contemporane atestă, cu alte cuvinte, faptul că ea avea autoritate în biserica din secolul al IX-lea; fiind o figură proeminentă. Mai târziu, oamenii au început să acorde atenție aspectului ei fizic și, în cele din urmă, să o identifice cu prostituția. [Recunosc, în cazul în care v-ați întrebat sau ați simțit că ați mai citit asta, că propozițiile anterioare le-am copiat din paragraful mai sus despre Maria Magdalena – oricum poveștile lor sunt atât de similare.] Acum, chiar și o femeie care a scris un text despre o altă femeie care unge cu mir pe Hristos a devenit în imaginația noastră din ce în ce mai frumosă și senzuală. Și treptat, povestea Mariei Magdalena (sau a cui?) a început să se identifice cu Cassia. În ediția modernă a lui Antonia Tripolitis, imnul Miercurei Mari al lui Cassia este numit „faimosul  imn de penitență a Mariei Magdalena” – este cu alte cuvinte povestea pocăinței a unei prostituate. Și Tripolitis reproduce, de asemenea, povestea legendară care îmbină picioarele împăratului Teofil cu picioarele divine lui Hristos. Legenda amestecă simultan dorul propriu al Cassiei cu dorul femeii care a uns pe Hristos cu mir, insinuând pătrunderea împăratului în chilia Cassiei și în poezia ei.

Tripolitis admite că povestea „nu pare a fi adevărată”. Cu toate acestea, adevărul  este că pătrunderea a avut loc deja. Femeia păcătoasă care l-a uns pe Hristos cu mir a fost lăudată în cântece de colegii bărbați ai Cassiei timp de secole de când și-a scris ea piesa. Ei o contemplaseră pe „femeia păcătoasă” ca pe o prostituată care și-a transformat erosul pentru alți bărbați în eros numai pentru Isus. La rândul său, Cassia nu a participat la perpetuarea acestei tradiție pline de erotism, nenumindu-si niciodată eroina prostituată, dar lăsând natura păcatului femeii deschisă la diverse interpretări. Femeia păcătoasă a lui Cassia s-ar fi putut umple de dorințe erotice, totuși nu există nici o urmă de prostituție sau sex în mod explicit. Nu s-a crezut despre niciunul dintre colegii Cassiei, de sex masculin, că ar fi scris despre ei înșiși atunci când ei descriau dorința erotică la prima persoană singulară. Cassia, pe de altă parte, a fost trasă în propriul ei text de forțele magnetice ale complexului Maria Magdalena.

Nu vreau să pun idei în capul nimănui – și îmi dau seama că ar fi vești proaste pentru regizorii de seriale TV și autorii moderni ai unor biografii mai mult sau mai puțin seculare – dar este perfect de logic că Cassia poate că nu era atât de atrăgătoare, sau poate că ar fi fost chiar neinteresată de romantism. O relație intimă cu împăratul poate, din câte știm, a fost ultimul lucru pe care și l-a dorit. Oricum: nu ar trebui să conteze. Tripolitis nu este cercetător din zilele noastre – erudit sau nu – care a contribuit la această recepție a celebrei imnograf, lăsând o privire doritoare, mai degrabă, decât laude pentru vitejia ei, să intre în pielea ei și să se scrie despre ea însuși. Prinsă în complexul Mariei Magdalena, Cassia devine gazda dorințelor altora, când de fapt ea însăși a subliniat că „urăște persoana obraznică care vorbește sincer” (din versetele iambice non-liturgice ale lui Cassia).

Odată cu lansarea înregistrării a corului Cappella Romana, poate este o nouă șansă ca se ne întâlnim pentru a evalua pe Cassia, pentru ceea ce cu adevărat a fost. Una dintre cele mai mare poete și compozitoare ai Bizanțului, indiferent dacă a făcut sau nu sex?


Thomas Arentzen este cercetător în cadrul Departamentului de lingvistică și filologie de la Universitatea din Uppsala. Este cititor (docent) în Istoria Bisericii de la Universitatea Lund.

Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.