de Romina Istratii
Trebuie remarcat faptul că acest text a fost scris cu două zile înainte de raportarea recuceririi capitalei regiunii Mekele de către forțele armate din Tigray, ceea ce a determinat guvernul federal etiopian să declare încetarea focului.
La 4 noiembrie 2020, guvernul federal etiopian a lansat o operațiune militară în regiunea Tigray din nordul țării. În cele opt luni de conflict între Frontul de Eliberare a Poporului Tigray și Forțele Armate Tigray, pe de o parte, și Armata Federală Etiopiană, pe de altă parte, precum și Forțele Armate Eritreene, în zonele rezidențiale și împotriva civililor, cu violuri sistematice ale femeilor și fetelor, cu intimidare, hărțuire și închisoare împotriva locuitorilor, cu jafuri și distrugeri de bunuri, spitale, locuri și monumente religioase, de către trupele federale și aliații lor. Organizațiile umanitare au raportat în repetate rânduri că în Tigray se dezvoltă o foamete artificială, provocată de om, din cauza restricțiilor asupra agriculturii și a jafului sistematic al echipamentelor agricole de către soldații etiopieni și eritreeni. Un raport din iunie al Grupului de criză ACAPS („Criza Tigray – Impactul conflictelor asupra alimentelor, agriculturii și mijloacelor de trai”) a declarat că zona este clasificată ca Faza IV a IPC cea ce înseamnă că se află într-un pericol extrem, cu peste 350.000 de oameni care se confruntă cu condiții de dezastru (IPC Faza 5). În plus, de la începutul conflictului, sute de mii de oameni au fugit din comunitățile lor în căutarea de refugiu în capitala regională Mekele sau în tabere din jurul graniței cu Sudanul, lăsând unele sate și orașe complet abandonate. În aprilie 2021, organizația internațională umanitară CARE a raportat că conflictul a strămutat „mai mult de 417.152 de persoane, majoritatea femei și copii” („Conflictul Tigray: o analiză rapidă bazată pe gen”).
Situația actuală mă face să fiu neliniștită, deoarece în trecut am efectuat o cercetare antropologică pe termen lung în Tigray. Lucrez acolo din 2016 pentru a înțelege experiențele violenței domestice din comunitățile locale, încercând în același timp să ajut la rezolvarea problemei, având în vedere contextul religios-cultural al populației ortodoxe Täwahǝdo din Tigray. În noiembrie 2020, m-am mutat în Etiopia cu intenția de a mă întoarce în orașul Axum din Tigray pentru a conduce o intervenție cu cooperarea clerului, a populației și a altor furnizori din satele din jur. Războiul a izbucnit chiar când ne pregăteam să începem proiectul, rezultând întreruperea oricărei comunicări cu partenerii noștri din orașele Meckele și Axum, în timp ce a devenit imposibil să aflăm condițiile în care trăiau colegii noștri și comunitățile de acolo. (comunicarea este restabilită parțial de atunci).
S-au scris multe despre conflict, dar din cauza tensiunilor etnice și a nedreptăților care îl caracterizează, există narațiuni conflictuale. Scopul meu din acest text nu este să susțin niciuna dintre aceste narațiuni, ci să împărtășesc experiența mea personală a războiului și a crizei umanitare așa cum am trăit-o de unde locuiesc în Addis Abeba și prin informațiile pe care le-am adunat de la colegii mei. Scopul meu principal este să subliniez necesitatea unei soluții urgente și definitive.
Conflictul: o privire asupra problemelor vechi și permanente
Conflictul din Tigray reflectă cursul istoric complex al Etiopiei, în special în ultimii 30 de ani. Contextul istoric poate fi conturat pe scurt, dar oferă informații cu privire la atitudinea favorabilă a multor oameni din Etiopia în ceea ce privește operațiunea militară agresivă din Tigray și implicarea Eritreii în război.
În 1974, ultimul monarh al Etiopiei a fost răsturnat și regimul militar al lui Mengistu Haile Mariam, cunoscut sub numele de Derg, a ajuns la putere. Deși acest regim a venit din luptele studenților universitari de inspirație marxistă pentru a reacționa împotriva inegalităților sistemului imperial, în scurt timp s-a transformat într-o juncă violentă. Acesta a fost urmat de un război civil menit să îndeplinească scopul pan-etiopian și autodeterminarea națională. Lupta a început în nordul Etiopiei și a fost desfășurată de Fronturile de Eliberare Populară din Tigray și Eritreea (TPLF și EPLF). În cele din urmă s-a încheiat în 1991 cu răsturnarea lui Derg de către luptători, care până atunci se alăturaseră tovarășilor lor din alte zone. Frontul Popular Popular Democrat din Etiopia (EPRDF) a format guvernul de tranziție al Etiopiei, în timp ce Eritreea și-a căutat și a obținut independența. Ca urmare a moștenirii coloniale și a tensiunilor politice rezultate din delimitarea frontierei, în 1998 a izbucnit un război între Etiopia și Eritreea în apropierea frontierei Tigrai, care a dus la relații ostile de lungă durată între cele două țări. Războiul eritreean-etiopian pare să se fi încheiat după ce noul prim-ministru Abi Ahmed a preluat puterea în Etiopia și a restabilit relațiile cu Eritreea vecină, în timp ce i s-a acordat Premiul Nobel pentru pace pentru eforturile sale.
În timp ce ascensiunea la putere a lui Abi Ahmed s-a datorat criticilor pe scară largă aduse guvernului anterior și solicită reforme politice, a cultivat, de asemenea, critici direcționate și retorică dezaprobatoare împotriva TPLF (Frontul de Eliberare a Poporului din Tigray). Acest tip de retorică a subliniat în mod disproporționat nedreptățile și tactica represivă a partidului, dar și-a ascuns contribuția la războiul civil al Etiopiei și la dezvoltarea economică din perioada imperială. Din păcate, discursul public din Etiopia a identificat curând TPLF cu întreaga populație Tiger – o populație predominant agricolă care se confruntă cu sărăcia, o mare parte din aceasta fiind susținută de sistemul de bunăstare al statului. Această confuzie reflectă parțial percepția unei secțiuni din majoritatea etiopienilor cu care locuitori din Tigray s-au identificat istoric și și-au susținut tacticile de partid. Faptul că mulți locuitori au fost deziluzionați de TPLF înainte de război și au exprimat poziții politice mai independente a fost complet ignorat și utilizat în mod greșit de strategiile de reformă ale lui Abi Ahmed.
În noiembrie 2020, pe măsură ce s-a desfășurat războiul din Tigray, am avut ocazia să vorbesc cu zeci de etiopieni despre poziția lor în război și am fost surprinsă să constat că majoritatea interlocutorilor mei l-au justificat sau l-au susținut, mulți spunând de obicei că sunt nevinovați. civilii uciși în procesul de „dizolvare” a TPLF a fost un „rău necesar”. Și mai tulburătoare au fost răspunsurile unor clerici ai Bisericii Ortodoxe Etiopiene dominante, Täwahǝdo, ai căror preoți au binecuvântat armata etiopiană într-un eveniment televizat în primele zile ale războiului. Fără îndoială, naționalitatea a devenit un factor de diviziune în Biserică în ultimele luni. Tăcerea Patriarhului al Bisericii Abuna Matias cu privire la violența genocidă din Tigray dovedește că Biserica este manipulată de interesele suveranității naționale, limitând puterea normală a Patriarhului.
Violență răspândită împotriva civililor: violul ca armă de război, bombardarea zonelor rezidențiale, execuții de bărbați și băieți, foamete artificială.
Au fost raportate incidente ale violenței pe scară largă împotriva civililor în conflictul actual, inclusiv bombardarea sistematică a zonelor rezidențiale, utilizarea deliberată și repetată a violenței sexuale împotriva femeilor și fetelor, execuțiile bărbaților și băieților, violența indirectă de către copii, gloanțe, precum și problemele mentale traume rezultate din violență și pierderea rudelor.
Un raport rezumat al Planului european de acțiune externă privind Cornul Africii, publicat în martie, citează zeci de mii de femei ca o estimare conservatoare a gradului de viol de către oficialii armatei federale. Rapoartele și publicațiile umanitare au documentat în mod clar numărul tot mai mare de femei și fete care caută ajutor medical după viol sau contraceptive pentru a proteja împotriva posibilității de viol.
Rapoartele disponibile susțin dovezi ale utilizării violului ca armă de război, în timp ce se crede că soldații eritreeni au efectuat cele mai violente atacuri. În martie, Insecurity Insight a raportat mărturii ale victimelor care întăresc convingerea că violul este folosit ca strategie de curățare etnică:
Unele femei au descris că, în momentul violului, violatorii au spus că „curățau sângele” femeilor și că trebuie să renunțe la identitatea lor tigraiană. O altă femeie a mărturisit că soldații eritreeni, în timp ce o violau, au susținut că li s-a ordonat să „alunge femeile”, în timp ce o alta își amintește soldații eritreeni spunând că acțiunile lor erau o răzbunare împotriva lui Tigray.
INSECURITY INSIGHT, „VIOLENȚA SEXUALĂ ÎN REGIUNEA TIGRAI DIN ETIOPIA”, 30 MARTIE 2021.
Este important să recunoaștem că Tigray este o societate extrem de religioasă care apreciază virginitatea fizică – în special a femeilor și fetelor înainte de căsătorie – motiv pentru care violența sexuală sistematică și degradantă utilizată pare a fi săvârșită în mod deliberat pentru a dăuna permanent (fizic și social) victimele, în timp ce atacau în același timp valorile socio-religioase ale oamenilor. Acest lucru este dovedit și de presupusele rapoarte despre soldați care violează călugărițe în orașul Wukro și soldați care caută să violeze fecioare.
Urmăriți videoclipul de pe Channel 4, care include interviuri cu victimele:
Un raport al Comisiei etiopiene pentru drepturile omului, publicat în februarie, enumera copiii care fuseseră lăsați invalizi de minele terestre, bombele sau gloanțele rătăcite. Raportul se referea la jefuirea pe scară largă a spitalelor, a materialelor medicale și a ambulanțelor de către militanți, care a dus la moartea pacienților care au nevoie de îngrijiri medicale de urgență, precum și la incapacitatea de a oferi asistență victimelor violurilor. În plus, sa raportat că multe populații strămutate din țară au devenit victime ale violenței, inclusiv pierderea rudelor și a familiilor. Rezultatul acestei situații este trauma mentală și durerea care nu sunt soluționate din cauza accesului limitat la lucrătorii umanitari și la serviciile de sprijin psihosocial furnizate de organizațiile umanitare.
Ce putem face noi pentru a opri conflictul?
În plus față de necesitatea unei încetare imediată a focului în Tigray, o problemă extrem de importantă este abordarea ostilității și a discursului de ură care predomină în discursul politic și religios prin apeluri la pace și reconciliere, precum și sprijin pentru victimele și supraviețuitorii săi.
Membrii diasporei etiopiene care au părăsit Etiopia și protestează împotriva poziției TPLF au fost în fruntea celor care au susținut războiul, nereușind să-și realizeze rolul nejustificat în politica etiopiană, deși nu au făcut-o. Pe de altă parte, mulți etiopieni locali continuă să fie conduși de rivalități etnice, care îi împiedică să recunoască suferințele poporului Tigrai și să dea dovadă de înțelegere. În timp ce mulți eritreeni s-au opus la nivel internațional regimului aparent autoritar al liderului eritreean Isaiah Afuwerki, ei nu au condamnat în mod deschis implicarea Eritreii în războiul cu Tigrul, sugerând că diferențele etno-religioase continuă să afecteze unele dintre ele. Cu toate acestea, conflictul i-a determinat pe mulți atât din Eritreea cât și din Tigrai să își unească vocile și să condamne implicarea Eritreii în conflict, precum și reluarea ostilităților, cerând retragerea armatei eritreene din Tigray. Astfel de voci pot deschide calea spre reconciliere și restabilirea păcii în regiune. De asemenea, este important să abordăm utilizarea abuzivă a discursului religios care încearcă să justifice obiectivele politice „patriotice” din mass-media. Indiferent de poziția pe care o avem asupra conflictului actual și indiferent de posibilitățile limitate de a schimba situația, important este să încercăm să „umanizăm” discursul politic concentrându-ne asupra victimelor și a supraviețuitorilor, precum și să subliniem datoria de a proteja omul. indiferent de loc, naționalitate și religie. Dacă etiopienii și eritreenii din propriile țări, precum și din comunitățile din diaspora, nu condamnă în mod deschis și fără echivoc violența ca soluție politică prin denunțarea liderilor care aleg astfel de mijloace, atunci consecințele pe termen lung ale unui război devastator vor fi inevitabil resimțite de toți.
Dr. Romina Istratii este cercetorul principal a Programului dldl/ድልድል.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
