Robert C. Blitt
Modificările constituționale ale Rusiei din 2020 augurează un rol din ce în ce mai mare de politică externă pentru Biserica Ortodoxă Rusă – Patriarhia Moscovei (ROC). Înrădăcinarea constituțională a înțelegerii selective a Kremlinului cu privire la suveranitatea statului și neintervenție; o viziune sancționată de stat asupra adevărului istoric; protecția musculară a drepturilor compatrioților din străinătate; și propagarea valorilor tradiționale sunt zone în care biserica a susținut cu fermitate civilizația rusă ca o contrapondere globală la „ultra-liberalismul” occidental. Confruntați cu această realitate în curs de dezvoltare, cei cu decizie politică ar trebui să reevalueze natura și substanța interacțiunilor lor cu oficialii bisericii și să ia măsuri pentru a examina mai îndeaproape activitățile ROC în jurisdicțiile lor respective.
De-a lungul istoriei sale post-sovietice, diplomația ROC a evidențiat un angajament de durată față de preferința Kremlinului pentru o ordine internațională multipolară. În urmă cu aproape două decenii, mitropolitul de atunci Kirill a afirmat că: „Ortodoxia în politica internațională [poate facilita] construirea unei lumi multipolare”. Astăzi, Biserica a construit pe această perspectivă pentru a respinge deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și ale altor organzații pentru drepturile omului ca străine și dăunătoare suveranității ruse.
Cu toate acestea, este semnificativ că aderarea ROC la încadrarea suveranității de către Kremlin este dezvăluită în ocaziile în care ambii actori renunță cu ușurință la principii în numele realpolitik. Luați în considerare răspunsul intervenționist al Kremlinului la Legea Muntenegrului din 2019 privind libertatea religiei sau a credințelor. Căutând să păstreze influența rusă în străinătate, Kremlinul și-a justificat amestecul în afacerile interne ale Muntenegrului, citând necesitatea protejării ortodoxiei. Din perspectiva ROC, evenimentele din Muntenegru au fost în mod similar scutite de frumusețile neinterferenței, deoarece au reflectat temutul „scenariu ucrainean” și au amenințat „ortodoxia canonică”. Și totuși, rațiunea de bază a bisericii evidențiază în mod clar preocuparea Kremlinului cu privire la alinierea vestică a Muntenegrului. În cuvintele nevarnice ale bisericii: „Actualele autorități din Muntenegru nu ascund că sunt susținători activi ai eurointegrării și izolării de Serbia”.
Concepția bisericească a adevărurilor de la Kremlin reflectă o practică la fel de adânc înrădăcinată. În urmă cu peste un deceniu, Ministerul de Externe al Rusiei și ROC s-au angajat să continue „eforturile comune de combatere a falsificării istoriei”. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a reînnoit acest jurământ în 2020, proclamând că „va continua să facă tot posibilul pentru a contracara încercările de falsificare a istoriei [prin] o strânsă cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă”.
Odată cu falsificarea transformată acum în anatemă constituțională, biserica este pregătită să susțină presiunea internațională a Kremlinului de a asemăna orice jignire împotriva Rusiei cu glorificarea nazismului. Ca parte a acestui efort, biserica folosește narațiunea istorică a Kremlinului ca pe un morcov, atât pentru a construi alianțe potențiale, cât și pentru a exercita presiuni asupra guvernelor străine mai puțin cooperante. De exemplu, biserica a lăudat recent oficialii croați pentru restaurarea unui memorial soldaților sovietici, numindu-o o acțiune „profund simbolică” care „păstrează memoria istorică”. În schimb, patriarhul Kirill a îndreptat o presă lungă de șase minute către președintele bulgar pentru observațiile pe care Kirill le-a considerat „revoltele” revizionismului istoric care a depreciat puterea și sacrificiul Rusiei.
Biserica a contribuit în mod similar la repetarea mesajelor de la Kremlin către populațiile de compatrioți. De exemplu, World Russian’s People’s Council (WRPC) – un ROC NGO – funcționează ca o organizație de rețea a compatrioților care promovează interesele rusești în străinătate, inclusiv prin lobby-ul UN. Activitatea ROC în această arenă oferă Kremlinului două avantaje semnificative: În primul rând, biserica promovează mesajele Kremlinului fără bagajele atașate unor puncte de vânzare mai deschise, susținute de stat, cum ar fi RT și Sputnik. În al doilea rând, prin convocarea de către ROC a multor audiențe pe lângă compatrioți – inclusiv alți clerici, NGO-uri și oficiali guvernamentali străini din întreaga lume – mesajele sunt capabile să ajungă la grupuri mult mai diverse.
În cele din urmă, amendamentele constituționale care susțin valorile tradiționale prioritizează anumite norme colective în detrimentul drepturilor individuale, consolidând influența bisericii asupra identității Rusiei în țară și în străinătate. Constituționalizarea acestor valori va revigora probabil eforturile Kremlinului de a conduce o alianță globală angajată să submineze protecțiile universale ale drepturilor omului. Ca parte a acestui efort, biserica a susținut deja de mult timp alianțele internaționale: „[Întreaga civilizație occidentală … devine radical anti-creștină și anti-religioasă. În acest caz, este nevoie [de] un front comun universal format din confesiuni religioase tradiționale pentru a respinge atacul laicismului militant”.
Pentru a construi acest front comun, biserica judecă circumscripțiile religioase și activiștii conservatori, compatrioții, guvernele străine simpatico și agenții politici. În toate aceste angajamente globale, ROC se opune în mod vocal oricărei încălcări percepute asupra valorilor tradiționale, subminând simultan normele și instituțiile occidentale și promovând reputația Rusiei și conducerea internațională a Kremlinului. De exemplu, Declarația de la Havana din 2016, semnată de ROC și de Vatican, ocolește cu grijă orice critică a misadventurismului rusesc în Ucraina sau Siria și, în schimb, cultivă o viziune a ROC și a Kremlinului ca pacificatori neutri, angajați în protejarea creștinilor pe cale de dispariție.
Extinderea bisericii către societatea civilă conservatoare a condus în mod similar grupuri precum C-Fam, un NGO „pro-familie” din SUA, să susțină opoziția ROC la orientarea sexuală și drepturile de identitate de gen la UN. Mai dramatic, un alt grup cu sediul în SUA, Organizația Internațională a Familiei, a încercat să sporească statutul lui ROC și Kremlin, acceptând finanțarea oligarhului ortodox legat de Kremlin, sărbătorind Rusia ca „salvatorii creștini ai lumii” și susținâmd „un rol foarte important [pentru Rusia] … la scară globală”.
În acest context, modificările menționate mai sus oferă acoperire constituțională pentru revigorarea eforturilor globale ale Kremlinului de a contesta valorile democratice, de a suplini sistemul internațional al drepturilor omului și de a destabiliza instituțiile și societățile prin campanii de dezinformare. Având în vedere disponibilitatea ROC de a avansa aceste eforturi în paralel cu Kremlinul, modificările constituționale vor introduce probabil o eră și mai strânsă a integrării bisericii-stat. Cei cu decizie politică ar trebui să recunoască creșterea politicii externe al ROC și să facă ajustările necesare pentru a ține seama de apropierea tot mai mare a bisericii de Kremlin și de campaniile sale de influență în curs de desfășurare, atât între interlocutorii guvernamentali, cât și cei neguvernamentali.
Robert C. Blitt este profesor de drept la University of Tennessee College of Law.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
