de Alexandra Sellassie Antohin
De îndată ce ostilitățile au izbucnit în noiembrie 2020 între forțele federale și regionale din Tigray, un stat etiopian de nord care se învecinează cu Eritreea, au apărut două dimensiuni conflictuale ale crizei. Una este conflictul armat cu costul incalculabil al vieții umane, iar al doilea este acoperirea sa jurnalistică. Sunt conștientă de argumentele etiopienilor din afara Etiopiei, care se concentrează pe cine este responsabil, care este susținut de acoperirea jurnalistică, examinând în același timp cu atenție impactul conflictului asupra situației umanitare din regiune. Rapoartele despre ceea ce se întâmplă au umbrit faptul incontestabil că oamenii suferă și mor, lăsând în același timp esența problemei: vedem o țară care se confruntă cu ea însăși.
În calitatea mea de americancă cu origine din Etiopia, mă simțeam uneori neajutorată mental și emoțional. Este o poveste complexă de fragmentare politică, cu narațiuni aparent nesfârșite și concurente bazate pe informații împrăștiate. Am ajuns într-un punct mort, deoarece orice interpretare și analiză coerentă părea imposibilă. Știrile recente despre încetarea focului oferă ajutor temporar pentru cei nevinovați și vulnerabili, alimentând în același timp narațiuni conflictuale care împiedică încheierea conflictului.
În calitate de antropolog care cerceteaz modul de viață și instituțiile creștine ortodoxe, mi-am dat seama că există un model de valori fundamentale care emană din această tradiție religioasă. Cei trei participanți principali la acest conflict sunt în general compuși din populații creștine ortodoxe, inclusiv Eritreea, unde 63% din populație este creștină, dintre care majoritatea sunt ortodocși. Spre deosebire de alte conflicte sectare internaționale în care diferențele religioase sunt utilizate strategic pentru a provoca mai multă violență; creștinii ortodocși implicați în conflictul Tigray se află într-o societate misterioasă. Este un fapt trist faptul că creștinii ortodocși din regiune (39 de milioane de credincioși în total) sunt în conformitate cu politica etnică a regiunilor lor respective, în timp ce liderii creștini ortodocși nu au o singură voce, așa cum susține Temesgen Kahsay criza actuală.
De asemenea, mă simt obligată să solicit o mai mare cooperare între creștinii ortodocși, mai ales datorită semnificației istorice și existențiale a lui Tigray pentru credincioși. Această regiune este considerată locul de naștere al creștinismului în Africa și a fost condusă de regii Axum, un stat care se întindea de la nord-vestul Etiopiei (actualul Tigray) până la țărmurile Mării Roșii (Eritreea). Există multe locuri considerate sacre pentru creștinii ortodocși, precum Mănăstirea Abuna Aregawi de pe Muntele Debre Damo și Templul Mariei Sionului din Axum, care este renumit pentru adăpostirea Arcii Legământului. Este posibil ca persoanele implicate în conflict să fie membri activi ai Bisericii Ortodoxe. În plus, numeroasele zone atacate includ Axum și Debre Damo, unde, pe lângă numeroasele victime, au avut loc și pagube materiale și jafuri. Cunoscând importanța acestor locuri ca centre spirituale pentru credincioși, evenimentele au depășit toate limitele. Având în vedere posibilitatea ca grupul responsabil pentru dezastre să fie format din creștini ortodocși, ne întrebăm care sunt implicațiile morale pentru cei care au pus în pericol aceste locuri sfinte. Dacă o singură morală a sfințeniei ar putea fi aplicată în mod eficient, nu ar exista un timp mai bun cel prezent.
Este un fapt incontestabil că templele și mănăstirile sunt literalmente câmpul de luptă al acestui conflict. Punctul de vedere al lui Alula Tesfay Asfah, cercetător în gestionarea patrimoniului etiopian, definește situația ca instrumentalizarea templelor istorice și transformarea lor în instrumente de intimidare: distrugerea amenințată a locurilor sacre este folosită ca garanție pentru cooperare. De la începutul conflictului armat, indivizii și familiile s-au refugiat în biserici și mănăstiri pentru a fi în siguranță, aceste locuri devenind la rândul lor ținte ale forțelor armate care caută luptători. Este o ironie înfricoșătoare faptul că aceste locuri în care oamenii se întâlnesc, se roagă și dezvoltă legături cu vecinii, dar și cu străinii, sunt vizați de forțele armate pentru a provoca mai multe daune, moarte și teroare.
Criza actuală relevă faptul că o identitate religioasă comună nu duce la o responsabilitate mai mare pentru menținerea păcii. Într-adevăr, aceasta este o conștientizare puternică în comparație cu retorica de lungă durată a opoziției creștin-musulmane și cu narațiunea „Etiopia în Marea Islamului”. În timpul cercetărilor mele etnografice, am întâlnit creștini ortodocși care au insistat că biserica lor era amenințată de musulmani. Amintirile binecunoscute despre distrugerea totală a nenumărate biserici, manuscrise și anihilarea cunoștințelor din secolul al XVI-lea datorită campaniilor lui Ahmed Gragn, au contribuit activ la inacțiunea actualelor scuze politice pentru a limita răspândirea islamului. De asemenea, au servit o narațiune persistentă în sprijinul și apărarea nucleului cultural creștin ortodox din Etiopia muntoasă, grupurile culturale cu care avem de-a face în acest text. Discursul justiției morale pare să funcționeze fără echivoc atunci când se referă la „celălalt”, musulmanul, în ciuda faptului că Islamul are o lungă istorie în Etiopia și moscheile istorice sunt amenințate în acest conflict.
Proiecția istoriei religioase în acest mod a ajutat în mod direct planul imperial al „Etiopiei”, în special în perioada apariției sale în timpul domniei lui Menelik al II-lea și va continua, fără îndoială, să servească scopurilor ideologice. Cu toate acestea, aceste biserici și mănăstiri sunt sufletul oamenilor din regiune, deoarece fac parte din țesătura socială, formând o parte integrantă a istoriei și strămoșilor care au precedat timp de secole ideea modernă a „Etiopiei”. Având în vedere acest conflict, odată cu ciocnirile violente și mortale dintre homosexuali, care sunt obligațiile față de semenul vecin? Privind evenimentele din ultimele opt luni și otravă din istoria crizei, nu pare să existe o etică ortodoxă a conștiinței.
Tradiția credinței creștine ortodoxe este poate ultima zonă rămasă a vieții sociale și modelul de identitate din care putem construi noi puncte de contact și relații. Interpretarea identității creștine ortodoxe ca îndeplinire a unui plan imperial sau naționalist ignoră ceva mai important în acest moment. Lunga istorie a credinței ortodoxe ca factor cultural și moral al vieții în regiune poate acționa ca o linie de separare a crizei, precum și ca o cale de rezolvare a problemelor și reconciliere. Prin periclitarea acestei moșteniri, însăși viețile oamenilor sunt afectate, cu consecințe care depășesc existența oricărui partid politic sau clasă de conducere. Conștiința istorică activă și adânc înrădăcinată a creștinilor ortodocși de origine etiopiană și eritreană poate fi o resursă vitală într-un moment în care fiecare adevăr este destabilizat și dezrădăcinat. Noi toți – ca martori ai acestei moșteniri spirituale și mai ales cei care îi purtăm – avem ocazia să ne îndreptăm din nou modul de gândire către apărarea colectivă a sfințeniei vieții. Dacă facem acest lucru, această moștenire spirituală poate deveni lumina care ne va arăta calea de ieșire din tragedie.
Aș dori să mulțumesc Alulei Tesfay Asfah pentru sugestiile sale valoroase, cercetările privind evoluțiile din Tigray și munca lui, care face parte dintr-o petiție internațională pentru conservarea patrimoniului cultural din Tigray.
Alexandra Sellassie Antohin este directorul educației la Centrul de Folclor din Vermont. A efectuat cercetări etnografice asupra comunităților creștine ortodoxe din sudul Wollo, Etiopia, în orașul rus Magadan și cercetări istorice asupra Bisericii Ortodoxe din Alaska.
