De Tamara Grdzelidze
În urma ridicării unei cruci metalice pentru a înlocui steagul Europei în fața Parlamentului Georgiei pe 5 iulie, intenția mea a fost să scriu doar despre ambivalența acestei cruci, dar lucrurile au luat o întorsătură îngrozitoare.
Mass-media mondială și platformele sociale au acordat o acoperire amplă evenimentelor care s-au desfășurat în jurul zilelor Gay Pride, în special evoluțiilor din ultima zi când organizatorii Pride au decis să evite conflictele și au anulat «Marșul Demnității» care fusese planificat pentru 5 ale lunii. Această decizie a fost rezultatul agresiunii fără precedent împotriva jurnaliștilor și a persoanelor din mass-media din aceeași zi. Ei raportau despre demonstrația contra-orgoliu – creată de forțe rusești anti-occidentale, adică pro-putiniste – puternic încurajate de Biserica Ortodoxă din Georgia.[1] Un tânăr cameraman de pe unul dintre canalele de opoziție, Lexo Lashqarava, bătut și rănit grav, a fost găsit mort acasă pe data de 11. Astfel, intenția mea inițială a fost umbrită de tragedia pierderii unei vieți umane.
Peste cincizeci de reporteri și cameraman au fost bătuți și răniți, biroul LGBT a fost vandalizat, iar în aceeași zi un turist de sex masculin a fost atacat și înjunghiat în stradă pentru că purta un cercel. Unii dintre noi am rămas fără cuvinte, supărați, frustrați. Faptul este că, pe 5 iulie, Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei, subordonat pe deplin partidului de guvernământ, nu a fost suficient de vigilent – în ciuda amenințărilor continue ale grupurilor pro-putiniste din Rusia care susțin, de asemenea, că sunt apărători a identității ortodoxe. Există câteva cazuri de ierarhi și clerici ortodocși care au vorbit foarte agresiv împotriva lui Gay Pride, inspirându-și turma să lupte împotriva „amenințărilor imoralității și pierderii tradiției ortodoxe”. Ca răspuns la criticile ambasadorilor Statelor Unite, principalul partener strategic al statului Georgia și al Uniunii Europene, un ierarh a declarat infam că nu este mare lucru dacă o persoană de presă a murit.
O analiză foarte scurtă al acelor voci și grupuri implicate în provocarea derivei anti-occidentale, antidemocratice, anti-pluraliste, pro-izolaționiste, pro-putiniste, pro-pseudo-ortodoxe arată că acești oameni, fie de bună voie, fie în așteptare de beneficii, oprește suveranitatea și dezvoltarea democratică a statului georgian.
Pe data de 5 iulie, un grup de anti- „Pride”, adică anti-occidentali, membri ai Bisericii Ortodoxe au dat jos drapelul Europei (drapelul este principalul simbol heraldic al Uniunii Europene și al Consiliului Europei), a ars și a înlocuit-o cu o cruce de „victorie” – o cruce metalică masivă în formă de cruce tradițională georgiană atribuită Sfintei Nina, care a propovăduit evanghelia georgienilor în secolul al IV-lea – în fața clădirii Parlamentului din Tbilisi. În ciuda faptului că steagul a fost ridicat din nou a doua zi de șeful Parlamentului, crucea metalică a fost atârnată deasupra lui ca o sabie a lui Damocles.
Între timp, partidul de guvernământ a dezvoltat o retorică de autoapărare, acuzând opoziția de organizarea evenimentelor și, aflând că trupul jurnalistului decedat conține o urmă de droguri, a anunțat posibilitatea de a fi fost ucis de o supradoză. Această acuzație este făcută în ciuda dovezilor abundente ale leziunilor faciale lui Lexo Lashqarava și a unui scurt videoclip cu aproximativ douăzeci de persoane care l-au bătut când a apărat o reporteră de mulțime în timpul transmiterii reportajului.
Agresiunea din jurul evenimentului Pride a fost disproporționată față de tot ceea ce se întâmpla în realitate și, din păcate, nu a fost luată în serios de poliție, nici nu au existat suficienți ofițeri de poliție pentru a controla situația și a apăra jurnaliștii de agresiunea mulțimii.
De ce o cruce în loc de steagul Europei? Este o întrebare subiacentă a acestor evoluții tragice. Cine ar crede că steagul ars al Europei poate fi înlocuit pe bună dreptate cu o cruce metalică ad hoc? Sunt într-adevăr cele două incompatibile? De când crucea lui Hristos cheamă la distrugere? Din păcate, toate segmentele societății implicate sau care susțin acțiunile agresive s-au îndepărtat de Evanghelie, de la sensul crucii lui Hristos Înviat, unul dintre cele mai puternice simboluri creștine. În primul rând, puterea / autoritatea lui Hristos nu „este din lumea aceasta” (Ioan 18:36) și nu este menită să înlocuiască nici o autoritate mondială, ci să transforme credincioșii și să dea o viață nouă în Hristos, o viață cufundată în dragostea de Dumnezeu și al aproapelui. Cuvântul „Aproapele” include toate ființele umane, fără excepție și fără calificare.
Pe de altă parte, steagul Europei reprezintă astăzi egalitatea tuturor ființelor umane și, prin urmare, simbolizează dreptul de a trăi propria viață în căutarea fericirii fără a distruge viața celuilat. Simțul protecției și responsabilității pentru viațele altora se află în centrul „egalității ființelor umane” care are nevoie de desfășurare și interpretare continuă. În esență, în ciuda diferitelor platforme pe care stau, grija pentru aproapele și preocuparea pentru egalitatea tuturor ființelor umane nu sunt la fel de contradictorii ca înlocuirea steagului ars al Europei cu crucea creștină.
[1] Locum tenens al Patriarhului Georgiei – care a fost numit cu ani în urmă – sugerează introducerea unei legi împotriva jignirii sentimentelor religioase.
Tamara Grdzelidze este o teologă ortodoxă georgiană care predă la Universitatea de Stat Ilia din Tbilisi, Georgia.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.