de Kevin Beck
Sunt un romano-catolic care iubește ortodoxia. Pe lângă figurile istorice ale ortodoxiei, creștinii ortodocși contemporani au avut o influență profundă asupra mea.
Clerul ortodox, inclusiv Preasfinția Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscopul Americii Elpidophoros și Mitropolitul Anthony Bloom mi-au oferit hrană spirituală. Maica Maria a Parisului, Sfântul Sofronie și nenumărații credincioși persecutați sub regimurile sovietice se numără printre sfinții ortodocși, misticii și martirii care mă inspiră să trăiesc mai sfânt și mai fidel evangheliei.
Savanții ortodocși precum Kallistos Ware, John McGuckin, John Behr și John Chryssavgis îmi provoacă intelectul. Rețelele de informare ortodoxă, precum Ancient Faith Radio, site-ul Ortodoxia publică, Byzantium and Friends mă însoțesc în viața mea de zi cu zi, în timp ce muzicienii care se inspiră din tradiția muzicală ortodoxă (precum Cappella Romana și Corul de bărbați al Institutului de cultură a cântecului Valaam) îmi îmbogățesc viața interioară.
Deși există o mulțime de „ultra-ortodocși” toxici pe rețelele de socializare, ortodocși nobili precum Summer Kinard, John Fotopoulos și sora Vassa Larin reprezintă ortodoxia cu grație în spațiul cibernetic.
Pentru toți oamenii ortodocși din est pe care i-am numit, există aproape tot atâtea credincioși ortodocși necalcedonieni care mi-au construit credința. Prin teologia, spiritualitatea și arta sa, diferitele expresii ale creștinismului răsăritean m-au făcut un creștin mai bun, modelându-mi mintea, inima și viața în chipul lui Hristos.
Mulți catolici au un profund respect pentru ortodoxie, iar numeroși creștini ortodocși au sentimente similare față de catolicism. Ortodocșii și catolicii de bunăvoință pot fi de acord că diviziunea noastră oficială este rușinoasă. Poate că cel mai mare scandal din creștinism este faptul că creștinii nu întruchipează rugăciunea lui Iisus din Ioan 17:21 „aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”.
Schismele au început cu mult înainte de a exista o distincție între catolicism și ortodoxie. Fie că era vorba de corinteni, galateni sau romani, Sfântul Pavel a abordat diviziunile dintre creștini de-a lungul epistolelor sale.
Cu toate acestea, prezența dizarmoniei timpurii nu este o scuză pentru starea noastră continuă. Secole de dezbinare servesc drept contra-martor al credinței creștine, liturghiei și slujbei. Atât ortodocșii, cât și catolicii pot găsi „motive întemeiate” pentru a rămâne separați. Putem indica filioque, supremația papală, diferențele liturgice, calendarul sau alte zeci de probleme pe care catolicii și ortodocșii le-au dezbătut de-a lungul anilor.
Figurile de frunte din ambele părți au arătat drumul spre unitate. În 1965, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras s-au recunoscut ca frați creștini și s-au îmbrățișat reciproc cu afecțiune fraternă. Papa Francisc și Patriarhul Kiril s-au întălnit în 2016, marcând prima dată când un papa și un patriarh rus s-au întâlnit vreodată. În 2014, Papa Francisc a căutat și a primit binecuvântarea apostolică a Patriarhului Bartolomeu.
Eforturile oficiale care încurajează unitatea, cum ar fi Comisia Internațională Mixtă pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, precum și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine au realizat o muncă semnificativă pentru a aduce înțelegerea între biserici.
În ciuda gesturilor importante și a pașilor necesari, catolicii și ortodocșii rămân oficial divizați. În timp ce teologii și ierarhii continuă să rezolve specificul comuniunii instituționale, cred că un impediment major pentru comuniunea deplină dintre est și vest este dorința sfântă de care este nevoie din ambele părți. Unitatea va apărea numai atunci când oamenii obișnuiți o vor dori.
În prezent, unitatea ortodox-catolică nu pare a fi o prioritate majoră pentru creștini. Nimeni nu reclamă acest lucru și nici majoritatea dintre noi nu demonstrează un sentiment de urgență pentru a-l realiza. Poate ne temem ce ar putea însemna unitatea, ne îngrijorăm că ne pierdem identitatea sau ne simțim prea confortabili în modul în care au fost lucrurile din 1054.
Desigur, unitatea este mai dificil de realizat în unele locuri decât în altele; există probabil mai puține impedimente pentru unitate în Colorado decât în (să zicem) Ucraina sau Polonia. Mai mult, catolicii și ortodocșii au propriile lor divizii interne de abordat, dar asta nu înseamnă că unitatea ortodox-catolică este imposibilă.
Scriu aceste rânduri pe 29 iunie, după ce am urmărit Liturghia a Solemnității Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ținută în Bazilica Sfântului Petru din Roma. Episcopul Romei s-a adresat delegației Patriarhului Ecumenic: „Prezența dvs. binevenită este un semn valoros pe calea către unitate și depășirea tuturor obstacolelor care îi separă în mod scandalos pe credincioșii în Hristos.”. Cei doi mari sfinți, Petru și Pavel, ne arată calea spre unitate în două moduri interconectate.
În primul rând, ambii sfinți sunt părți integrante ale tradiției celor două Biserici, atât celei răsăritene cât și celei occidentale. Sfântul Petru a fost episcop al Antiohiei înainte de a deveni episcop al Romei. Sfântul Pavel a înființat biserici în toată Siria, Asia Minoră, Grecia și Macedonia; el a scris și bisericii din Roma și a suferit martiriul acolo. Niciun apostol nu aparține exclusiv răsăritului sau apusului.
În al doilea rând, există mai multe icoane sfinte ale Sfinților Petru și Pavel împreună. O icoană îi arată ca stâlpi care susțin biserica. Alta îi reprezintă stănd unul lângă celălalt cu mâinile ridicate în binecuvântare iar alta arată apostolii îmbrățișându-se unul pe altul. Când ne uităm la icoane, îi găsim pe acești doi apostoli și martiri – care au trăit și au slujit în est și vest – susținând și învățând întreaga biserică, nu doar jumătate din ea.
Ierarhii și teologii vor aborda probleme specifice, dar eu cred în unitatea pentru care Domnul nostru s-a rugat și în care aparent spunem că și noi credem de fiecare dată când recităm Crezul comun. Dorința de unitate nu este suficientă pentru a o realiza, dar este necesară. Cum ne-am putea aștepta să primim darul unității în Hristos dacă nu ne-am pregătit să-l acceptăm? Între timp, pentru a realiza deplina unitate pentru care s-a rugat Isus în noaptea în care a fost trădat și răstignit, trebuie să începem să o dorim. Dacă vrem unitatea suficient, poate o putem experimenta până în 2054 și atunci vom remedia o mie de ani de separare și vom începe o nouă eră a unității.
Kevin Beck este un profesor pensionar care locuiește în Colorado Springs.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
