Rev. Dr. John A. Jillions
Recenta stare de tensiune în legătură cu faptul că arhiepiscopul Elpidophoros a împrumutat biserica episcopală istorică Sf. Bartolomeu din New York pentru săvârșirea Sf. Liturghii și apoi s-a întâlnit cu rectorul acesteia, episcopul Dean Wolfe, evidențiază dezbaterea perenă dintre ortodocși, despre modul în care ar trebui să ne raportăm la cei din afara Bisericii. De-a lungul istoriei bisericii, unii au văzut amenințări acolo unde alții au văzut oportunități. Dar oportunitățile pot fi amenințătoare, deoarece implică elementele de risc și de schimbare. Și pentru ca bisericile să profite la maximum de oportunități, este nevoie de salturi, spune Charles Taylor, eminentul filozof catolic canadian și autor al mult laudatului A Secular Age. „Pot și trebuie să existe salturi. Altfel nu se vor face pași semnificativi înainte, ca răspuns lui Dumnezeu. Cineva trebuie să se rupă complet de unele forme istorice”.[1]
Acest conflict în legătură cu cei care se află în afara Bisericii este la fel de vechi precum Evangheliile. Isus și-a propus să se angajeze cu oamenii „în afara taberei” (Evrei 13:13). Deși acest lucru a fost binevenit pentru unii, în rândul liderilor religioși și tradiționaliști, a declanșat în mare parte opoziția. Ei l-au văzut pe Isus și ulterior și pe apostoli ca fiind amenințări la obiceiurile și tradițiile familiare care erau date lor de însuși Dumnezeu. De nenumărate ori pe tot parcursul evangheliilor, îl vedem pe Isus ferm pe poziția lui, urmărind misiunea sa de a deschide noi oportunități, de a dărui cu generozitate Împărăția lui Dumnezeu prin compasiune, vindecare, oferind o oază spirituală, simplificând și lărgind accesul la harul Divin. El face acest lucru adesea în liniște și în secret, dar alteori în sfidare deschisă a liderilor religioși și așteptărilor propriei sale familii și a discipolilor. Iată câteva exemple:
- • Isus vede ocazia de a ierta păcatele și de a-i vindeca pe cei paralizați. Cărturarii văd hulă (Matei 9: 1-8).
- • Isus vede ocazia și se duce la casa lui Zaheu, mănâncă cu prostituate, cu vameși și cu păcătoși. Alții murmură. (Luca 19: 1-10, Matei 9: 10-13).
- • Isus permite unei femei păcătoase să îi șteargă picioarele și să-i ungă capul la cină. Fariseul care îi era gazdă este scandalizat (Luca 7: 36-47).
- • Isus are o conversație antrenantă cu o femeie samariteană care are un trecut pătat. Chiar și ucenicii săi sunt uimiți (Ioan 4: 1-42).
- • Isus vede mulțimi de oameni neînvățați, săraci, bolnavi, paralizați, chinuiți și spune că sunt ca niște oi fără păstor. Acestea sunt o oportunitate pentru compasiune, generozitate și răbdare, iar el refuză să accepte cerințele religioase și „să învețe ca fiind doctrină tradițiile oamenilor”. În mod previzibil, fariseii sunt jigniți (Matei 9: 35-38, 15: 1-20).
- • Isus vindecă pe slujitorul unui centurion roman a cărui credință depășește orice a văzut Isus în Israel. „Mulți vor veni din Răsărit și din Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția Cerurilor, în timp ce fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul exterior …” (Matei 8: 11-12).
Nu este de mirare că fariseii au simțit că Isus era o amenințare și l-au urmărit cu atenție.
Vă invit să citiți Evangheliile și să vedeți singuri această dinamică de oportunitate și amenințare. Cu toate acestea, Isus susține, de asemenea, multe aspecte ale tradiției evreiești și ale autorității preoților (vezi de exemplu Matei 5: 17-20). Și a recunoscut că tradiția este o forță puternică de familiaritate, așa că este incomod să luăm în considerare noi oportunități: „Nimeni, după ce a băut vin vechi, nu dorește nou, căci el spune: „ Vechiul este bun” (Luca 5: 38-39). Cu toate acestea, Isus a proclamat persistent un mesaj de „vin nou” și a fost refuzul său de a tăcea și de a respecta evlavia obișnuită, limitele, ordinea și autoritatea care au dus la arestarea și executarea sa.
Biserica apostolică a urmat exemplul lui Isus și a continuat să deschidă mesajul lui Isus și al împărăției lui Dumnezeu către o grup din ce în ce mai largă de oameni, renunțând radical la cerințele legii evreiești, pentru a include și neamurile în sânul ei. Dar predicarea apostolică s-a confruntat cu o rezistență acerbă din partea liderilor religioși care au văzut aceste schimbări ca amenințări periculoase la adresa tradiției.
Cine sunt neamurile moderne, vameșii și samaritenii pe care ortodocșii îi văd prea des ca fiind „în afara taberei”? Sunt cu adevărat amenințări la adresa tradiției? Sau ar trebui să-L urmăm pe Hristos, să ne angajăm cu ei, să mâncăm cu ei și să-i primim în mijlocul nostru?
Răspunzând la această întrebare, ne-am putea uita la sfânta și martira secolului al XX-lea Maria Skobtsova (1891-1945). Era o călugăriță ortodoxă neconvențională, poetă și filozof care fusese căsătorită, divorțată, avea copii, avea grijă de refugiați, servea săracii și proteja evreii cu mare risc în Franța ocupată de naziști. A fost arestată, trimisă în lagărul de concentrare din Ravensbruck și în Sâmbăta Mare 1945 a fost trimisă la camerele de gazare. Scriind în 1937, ea a simțit că, condițiile lumii cer de la creștinii ortodocși angajament, simplificare și generozitate.
Nu trebuie să permitem ca Hristos să fie umbrit de reguli, obiceiuri, tradiții, considerații estetice sau chiar evlavie. În cele din urmă, Hristos ne-a dat două porunci: despre dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru oameni. Nu este nevoie să le complicăm și, uneori, să le înlocuim, prin reguli pedante.
In Sergei Hackel, Pearl of Great price: the Life of Mother Maria Skobtsova, 1891-1945 (London/Crestwood: DLT/SVS, 1982), 73.
Acest lucru nu înseamnă că abandonăm tradiția. Într-un interviu din 2008, în timp ce participa la Conferința Anglicană Lambeth, Mitropolitul Kallistos Ware a spus că creștinii trebuie să acorde o atenție serioasă tradiției și consensului teologic atunci când se angajează la noi probleme. Dar trebuie să existe și spațiu pentru a vedea noi posibilități, pentru a-și asuma riscuri, pentru a fi dispus să susțină perspective și inițiative controversate.
… Nu ar trebui să existe și posibilitatea unei acțiuni profetice? Vei avea vreodată schimbări dacă unii oameni nu sunt dispuși să se ridice și să spună: asta ar trebui să facem? Și chiar dacă mărturia lor este extrem de controversată, cine va rămâne totuși ferm pe poziția lui. …
Cum putem face ambele aceste lucruri împreună – să păstrăm consensul catolic și totuși să permitem harul pentru libertate în Duhul Sfânt? Hristos nu ne-a spus că nu trebuie făcut nimic pentru prima dată. Întreaga mărturie a Bisericii timpurii indică într-o altă direcție.[3]
„Hristos nu ne-a spus că nu trebuie făcut nimic pentru prima dată”. Avem permisiunea de explora dincolo de granițele lumii religioase confortabile în care noi, ortodocșii, ne simțim acasă chiar acum. Tocmai acolo se găsește și Domnul nostru Iisus Hristos „în afara taberei”.
Deci dar sa ieșim la El, afară din tabără, luand asupra noastră ocara Lui. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o cautăm pe aceea ce va sa fie. (Evrei 13: 13-14)
Reverantul Dr. John A. Jillions este cercetător și director fondator al Institutului Cambridge pentru Studii Creștine Ortodoxe, fost cancelar al Bisericii Ortodoxe din America și autor al cărții Divine Guidance: Lessons for Today from the World of Early Christianity (Oxford University Press, 2020). Este vicepreședinte al Societății Teologice Ortodoxe din America și în prezent servește ca preot paroh al Bisericii Duhului Sfânt din Bridgeport, CT.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
