Angajamentul Papei Francisc cu Ortodocșii
Un Comentariu Ulterior Asupra Vizitei Sale în Cipru și Grecia

Pantelis Kalaitzidis

Încă de la începutul papalității sale, Papa Francisc a apărut în fața mulțimii adunate în Piața Sf. Petru și a lumii întregi care îl urmăreau prin mass media, ca „episcop al Romei”, adoptând un limbaj prietenos din punct de vedere ecumenic pentru a-și descrie slujirea, compatibilă cu presupoziţiile eclesiologice ale Bisericii Ortodoxe. În plus, Papa Francisc a subliniat în repetate rânduri și în diferite ocazii conceptul de „sinodalitate” atât ca dimensiune constitutivă a Bisericii, cât și ca un pas crucial în drumul său către al treilea mileniu. Este inutil să spunem că „sinodalitatea” este fundamentală pentru eclesiologia Bisericii Ortodoxe și, din motive întemeiate, a fost recunoscută ca una dintre cele mai semnificative contribuții ale ortodocșilor la dialogul ecumenic. Adoptând, așadar, un principiu teologic și eclesiologic care caracterizează Biserica Ortodoxă (în ciuda unor slăbiciuni care ar trebui admise în implementarea practică în relațiile inter-ortodoxe), Papa Francisc a evidențiat modalitățile fructuoase în care dialogul ecumenic și abordarea “celuilalt” confesional ar putea îmbogăți procedurile bisericești interne, devenind benefice pentru fiecare tradiție creștină.

În această perspectivă, nu a fost nici o surpriză că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a fost menționat în enciclica papală „Laudato Si” (2015) ca sursă de inspirație pentru viziunea ecoteologică a Papei Francisc. Această recunoaștere a valorii și a importanței angajamentului de lungă durată față de problemele de mediu manifestată de Patriarhul Bartolomeu, care de decenii predică că grija pentru mediu este un imperativ religios și al cărui nume a devenit sinonim cu teologia ecologică, câștigând titlul  “Patriarhul Verde”, datorită eforturilor sale persistente, evidențiază, în cel mai bun mod posibil, modul în care colaborarea dintre liderii bisericii ar putea sensibiliza autoritățile civile competente și opinia publică asupra problemelor globale, precum schimbările climatice și protecția planetei. În câteva cuvinte, deschiderea Papei Francisc și abordarea sa constructivă și pozitivă față de problemele sensibile referitoare la tradiția ortodoxă sunt semne promițătoare ale drumului comun al Bisericii Romano-Catolice și Ortodoxe către comuniunea deplină. Un element suplimentar care trebuie subliniat și explică popularitatea tot mai mare a Papei Francisc în rândul ortodocșilor, în ciuda rănilor trecutului istoric, îl reprezintă discursurile publice, declarațiile, gesturile și scrierile sale, toate reprezentând un creștinism deschis la minte, o Biserică de cei „smeriți și săraci”, lucrând cu onestitate spre pocăință și reconciliere.

Caracterul vizitei Papei Francisc în Cipru și Grecia

Regiunea Estului Mediteraneean are, fără îndoială, o importanță centrală pentru cursul istoric al creștinismului de-a lungul secolelor. Atât Cipru, cât și Grecia sunt legate direct sau indirect de turneele misionare ale Sfântului Paul. Vizita Papei Francisc, așadar, ar putea fi ușor descrisă ca un pelerinaj în regiuni legate de însăși originile creștinismului, pe urmele apostolilor. Pe lângă rădăcinile lor creștine, o altă caracteristică a Ciprului și Greciei se referă la fondul lor cultural comun bazat profund pe tradiția culturală elenă. Nu poate fi exagerat să spunem că recenta călătorie a Papei Francisc a fost programată ca un omagiu adus întâlnirii constructive dintre creștinism și elenism, manifestată în primul rând în Noul Testament și, în consecință, prin doctrinele conciliilor ecumenice din primul mileniu și elaborările teologice ale Părinţilor greci ai Răsăritului.

Pe de altă parte, o vizită papală nu poartă doar o dimensiune istorică, ci implică și o semnificație simbolică, oferind perspective asupra problemelor contemporane cruciale. În acest context, vizita Papei Francisc în Grecia și Cipru a avut loc într-un moment în care fluxul de refugiați în Grecia, din cauza recentei crize politice din Afganistan, este de așteptat să crească. Nu există niciun motiv pentru a explica în continuare sensibilitatea specială pe care Papa Francisc a demonstrat-o față de criza refugiaților. Este suficient să menționăm aici că vizita anterioară a Papei Francisc în Grecia a avut loc în 2016, când, împreună cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Arhiepiscopul Atenei Ieronim al II-lea, aceștia au vizitat insula Lesbos pentru a-și exprima sprijinul moral și solidaritatea față de refugiații și solicitanții de azil prinși pe insulă și să încurajeze populația locală care a fost angajată cu ospitalitatea și integrarea refugiaților. De data aceasta, o a doua vizită la Lesbos a fost inclusă în programul papal, care ar trebui văzută nu ca un simplu act comemorativ, ci mai degrabă ca o amintire a datoriilor morale creștine de îngrijire și advocare față de oricine suferă.

În plus, vizita Papei Francisc a oferit o nouă oportunitate populației creștine locale, atât din Grecia, cât și din Cipru, aparținând în primul rând tradiției ortodoxe, de a depăși prejudecățile, conflictele din trecut și plângerile datorate în principal celei de-a patra cruciade și practicii prozelitismului, și să-și îmbunătățească sentimentele față de semenii lor romano-catolici, încetând să-i vadă cu suspiciune și rezervare, ci în schimb ca adevărați frați în Hristos. Trebuie remarcat în acest context că Papa nu numai că și-a cerut iertare pentru cele de mai sus, ci și-a exprimat rușinea pentru atitudinea ostilă a Bisericii Romano-Catolice față de Revoluția Greacă din 1821 și pentru lupta pentru libertate.

Provocări și oportunități ale vizitei Papei Francisc

După cum sa menționat mai sus, depășirea prejudecăților din trecut a fost una dintre marile provocări și oportunități ale acestei vizite papale în Grecia și Cipru. Dacă vrem să fim sinceri și clari în această privință, trebuie să recunoaștem că de zeci de ani, în ambele țări ortodoxe de limbă și cultură grecească, a apărut o puternică mișcare anti-occidentală, bazată pe motive istorice nefericite, pe o narațiune populistă a unicității grecești și pe idei eclesiologice exclusiviste. În plus, în ciuda participării instituționale a tuturor Bisericilor Ortodoxe canonice autocefale la mișcarea ecumenică și a contribuției lor fructuoase și constructive în multe chestiuni cruciale și în ciuda rolului principal al distinșilor teologi ortodocși răsăriteni în promovarea înțelegerii ecumenice și a reflecției teologice către unitatea creștină, se pare că din partea ortodoxă, în special în mediile monahale, clerul de jos și de bază, a existat întotdeauna o suspiciune permanentă față de, dacă nu o respingere deschisă a dialogului ecumenic. Acest lucru merge împreună cu ambiguitatea și limbajul dublu al multor reprezentanți ortodocși în mișcarea ecumenica (limbaj ecumenic ad extra, conservator și defensiv, dar nu în principal antiecumenic, ad intra). Biserica Ortodoxă a fost astfel, și într-o anumită măsură continuă să fie, un câmp fertil în care aceste tendințe cresc și înfloresc. Căutarea originilor unor astfel de tendințe depășește scopul acestui eseu; totuși, aș putea observa că în anumite cercuri ortodoxe predomină un anumit sentiment anti-catolic. Din acest motiv, unele manifestări împotriva vizitei papale erau cu siguranță așteptate în avans (cum s-a întâmplat la sfârșit) din cauza unei mici, dar zgomotoase minorități de fundamentaliști ortodocși. Cu toate acestea, în comparație cu ultima vizită a Papei Francisc în Grecia în 2016, dar cu mult mai mult cu vizita lui Ioan-Paul al II-lea la Atena în 2001, reacțiile au fost în mod explicit mai puțin dinamice, fapt care ar putea fi interpretat ca un semn de speranță și progres pentru respectul reciproc între ortodocși și catolici. În acest sens, vizita Papei Francisc în Cipru și Grecia poate marca într-adevăr un moment de bucurie cu importanță ecumenică, în sensul că ar putea concretiza progresul în dialogul teologic oficial dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică a ultimelor decenii.


Dr. Pantelis Kalaitzidis este Director al Academiei de Studii Teologice din Volos, Cercetător al KU Leuven (Belgia) și al Universității Münster (Germania), membru al Comitetului Executiv al Academiei Europene de Religie (EuARe-Bologna).

Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.