de Jaroslav Skira
Asocierea sugestivă a unui primat ortodox rus, a unei ideologii și a genocidului poate părea provocatoare sau senzaționalistă. Pentru mine, având în vedere actualul război nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, legăturile dintre ele sunt departe de a fi așa. În acest moment al istoriei noastre comune ca familie umană, „numirea” unei realități este absolut importantă în acest caz pentru a evalua evenimentele îngrozitoare din Ucraina și ideologia care este complice la astfel de violențe împotriva inocenței care caracterizează poporul ucrainean. Denumirea situației este o alegere profund etică.
Genocidul nu este un concept abstract în acest moment prezent pentru poporul ucrainean, diaspora sa și pentru toți oamenii de bunăvoință. Genocidul este eradicarea unor grupuri rasiale, naționale, etnice sau religioase. Deși există dezbateri academice cu privire la acest concept, am ales să îl abordez în cadrul unei concepții etice și din perspectiva victimei. Genocidul este un termen inventat pentru prima dată de Raphaël Lemkin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care l-a definit ca fiind eliminarea diferențelor dintre „grupurile colonizate” pentru a impune identitatea culturală și politică a unui „grup colonizator”. Cei care au identități diferite de cele ale grupului dominant de putere sunt fie suprimați, fie exilați sau uciși.Genocidul distruge legăturile existente de solidaritate socială sau civică a grupurilor și potențialul de autodeterminare a acestora. Mai mult, Lemkin identifică genocidul într-un cadru mult mai larg, deoarece nu limitează genocidul la un singur act, cum ar fi uciderea sau foametea forțată, deoarece genocidul este constituit din diverse acte cumulative în vederea distrugerii unui grup identificabil de oameni.
În contextul nostru actual, ideologia cvasi-religioasă complice la genocid este mitul „lumii rusești” (Russkii mir). Mitologia civilizațională a „lumii rusești” susține că există o mare civilizație rusă bazată pe o „unitate spirituală” între belaruși, ucraineni și ruși, toți având aceeași credință ortodoxă și aceeași limbă (adică rusă). Această „lume rusă” este o societate a „valorilor tradiționale” și este pusă în opoziție cu un Occident perceput ca fiind decadent. Este o ideologie romanțată a nemulțumirilor istorice și a țapului ispășitor colectiv. Este, de asemenea, o ideologie bazată pe revizionism istoric, deoarece istoriile complexe și distincte ale Ucrainei, Belarusului și Rusiei sunt trecute sub tăcere pentru a construi o narațiune istorică mitică a ascensiunii „lumii ruse” de la vechia Rusie Kieveană la „orașul sfânt” Kiev, toate acestea fiind lăsate astăzi moștenire Bisericii Ortodoxe Ruse și popoarelor „rusești”. Criticii acestui mit al originii naționale l-au descris ca fiind o formă modernă de fascism ortodox sau fundamentalism ortodox. Recenta declarație internațională majoră a teologilor ortodocși de frunte a condamnat mitul mondial rusesc ca fiind o „învățătură falsă a etnofiliei” și, prin urmare, o erezie care este „profund neortodoxă, necreștină și împotriva umanității”. Un astfel de supremacism rusesc este în mod evident rasist.
Pentru început, permiteți-mi, de asemenea, să afirm fără echivoc că sunt convins că există nenumărați credincioși autentici – clerici și laici – în Biserica Ortodoxă Rusă care se confruntă astăzi cu opresiunea statului. Cu toate acestea, unii dintre ierarhii săi, cum ar fi Patriarhul Kiril al Moscovei și Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, au fost în prima linie a promovării ideologiei „lumii ruse”, care încearcă să distrugă caracterul distinctiv al Ucrainei, în general, dar și al creștinismului ucrainean, în special. Această conducere ortodoxă rusă este recunoscută pe scară largă ca fiind un instrument al puterii blânde rusești, deoarece promovează relații strânse între biserică și stat. Cel puțin, ar trebui să ne punem întrebarea etică dacă promovarea mitului „lumii ruse” de către conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse este un păcat de omisiune, de a ști ce este corect din punct de vedere moral, dar de a nu acționa pe baza acestor cunoștințe. În cazul actualului război rusesc, acest lucru ar însemna atât ignorarea conștientă a faptului că o astfel de ideologie a incitat la acte colective de violență împotriva poporului ucrainean, cât și faptul că nu a condamnat războiul.Cu toate acestea, mai fundamental, ar trebui să ne punem întrebarea etică dacă mitul „lumii ruse” este complice la promovarea genocidului. În primul rând, un astfel de neadevăr stabilește în mod deliberat o clasă colonială dominantă a unui popor „rus” unificat imaginar, „excluzându-i” pe cei care nu aparțin, și anume, poporul ucrainean, care ar trebui asimilat în „lumea rusă”. Îi demonizează și dezumanizează pe ucraineni, prezentându-i ca fiind un stat „artificial”, în timp ce îi transformă în țapi ispășitori colectivi în așa-numiți „naziști” și „fasciști”. Oricare ucrainean ortodox și catoli oriental care nu aparțin acestui neam al ‘lumii ruse’ este defăimat și marginalizat în creștinismul global. În ciuda tuturor discuțiilor despre o „unitate spirituală” a rușilor și ucrainenilor, care ar trebui să fie un lucru pozitiv în rândul oricărei Biserici creștine, fraza a devenit un „fluier de câine” pentru mitul „lumii ruse”. Această „fluierătură de câine” funcționează ca o afirmație aparent inofensivă atunci când este auzită de cei din afară. Cu toate acestea, pentru cei din interior, este un limbaj codificat, încărcat cu o semnificație specifică. „Unitatea spirituală” exprimată de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse – cea din interior – devine un fluier de alarmă pentru a pune bazele unui imperiu ortodox rus omogen și colonial, cu intoleranța și violența sa.Aplicând categoriile de genocid ale lui Lemkin, mitologia „lumii ruse” urmărește să distrugă solidaritatea sau identitatea civică a ortodocșilor ucraineni care nu se află sub conducerea Moscovei, ci a tuturor ucrainenilor în general, împiedicând astfel autodeterminarea și împlinirea umană a acestora.
O astfel de ideologie este bine cunoscută prin intermediul președintelui rus Vladimir Putin, care a numit în mod dubios statul ucrainean o creație „artificială”. Această ideologie a fost afișată în eseul său aistoric pedant din 2021 despre „unitatea” popoarelor rus și ucrainean, iar cel mai recent și-a avut cea mai concretă și violentă manifestare în blocadele economice, războiul cibernetic, intimidarea și războiul din Ucraina. Justificarea sa pentru a se muta în teritoriile ucrainene a fost un țap ispășitor colectiv pentru a „de-nazifica” guvernul ucrainean (președintele Ucrainei este evreu!). Și aici „de-nazifica” este un alt „fluier de câine” care vizează lichidarea celor care se opun imperialismului rusesc. Corupția și egoismul lui Putin utilizează mitologia „lumii ruse” pentru a servi scopurilor sale geopolitice perverse.
Chiar și așa, Patriarhul Kiril continuă să susțină mitologia „lumii ruse” în declarațiile sale despre războiul din Ucraina. Pe 23 februarie 2022, cu câteva ore înainte de reinvazia rusă în Ucraina și în contextul unei acumulări militare rusești masive, de luni de zile, la granițele Ucrainei, Kiril conținea preocupări pastorale legitime pentru pace și pentru cei care suferă. Cu toate acestea, în discursul său nu a menționat nicăieri războiul rusesc din estul Ucrainei, în desfășurare din 2014, ci a făcut referiri vagi la „evenimente”, „conflicte” și „dezastru.” Desigur, statul rus ar considera ilegală orice referire explicită la „războiul” din Ucraina. Cu toate acestea, în acel discurs, el a repetat ideologia colonială – fluierul de câine – a „unității” „lumii rusești. „Chiar și după trei zile de război pe scară largă asupra Ucrainei, Kiril iarăși nu a făcut nici-o condamnare a războiului. În apelul său pentru pace și unitate a Bisericii, el și-a exprimat îngrijorarea doar pentru un anumit segment al popoarelor ucrainene, ortodocșii ucraineni supuși Moscovei. El a repetat șovăiala de câine a unității popoarelor frățești: „Doamne ferește ca actuala situație politică din sora noastră Ucraina, atât de apropiată de noi, să aibă ca scop ca forțele malefice care au luptat întotdeauna împotriva unității poporului Rus și a Bisericii Ruse, să câștige controlul. Doamne ferește ca între Rusia și Ucraina să se traseze o linie teribilă, pătată cu sângele fraților noștri”. Predica lui Kiril pentru Duminica Ortodoxiei a repetat mitul lumii ruse cu tropi care îi demonizează pe cei din Ucraina ca fiind asemănători cu „iconoclaștii” eretici. Deși această ideologie poate părea incredulă, ea a fost trâmbițată timp de decenii, atingând o ferocitate deosebită odată cu acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina în 2018.
În contrast puternic, Mitropolitul Epifanie (Biserica Ortodoxă a Ucrainei) și Arhiepiscopul Major Sviatoslav (Biserica Greco-Catolică Ucraineană) au transmis zilnic mesaje de speranță și dragoste din capitala asediată a Kievului, condamnând fără echivoc războiul rusesc și făcând apel la pace.Chiar și Mitropolitul Onufrie, al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (a Patriarhiei Moscovei), a condamnat războiul și a făcut apel la Patriarhul Kiril pentru ajutor. Eșecul liderilor ortodocși ruși de a fi voci profetice care să condamne războiul a determinat unele eparhii ortodoxe ucrainene (ale Patriarhiei Moscovei)să înceteze să îl mai comemoreze liturgic pe Patriarhul Moscovei.
Revenind la legăturile mele inițiale între Kiril, „lumea rusă” și genocid, ar trebui să vedem în aceasta un păcat de omisiune prin faptul că nu recunoaștem că mitologia „lumii ruse” are ca rezultat violența structurală și culturală împotriva Ucrainei?Aceasta ar fi o interpretare foarte caritabilă. Cu toate acestea, aș fi mai emfatic în a numi eșecul profund al autorității morale și al mărturiei creștine. Mitologia „lumii ruse” promovată de liderii ortodocși ruși îi face complici la genocid, deoarece această ideologie rasistă neagă o identitate civică distinctă poporului ucrainean și bisericilor sale și împiedică autodeterminarea acestuia ca societate liberă și democratică. O astfel de ideologie, cooptată în același timp de statul rus, este folosită pentru a justifica războiul său detestabil, orientat spre impunerea a ceea ce ar fi probabil o dominație colonială opresivă și genocidară.Ar trebui să condamnăm această ideologie a violenței și a urii. Ar trebui, în schimb, să ascultăm toate acele voci profetice din Ucraina – și toate vocile din întreaga lume! – care caută libertatea politică și religioasă și care promovează înflorirea umană și porunca lui Hristos de a iubi pe celălalt. Acei oameni sunt cei pentru care mă rog în mod special astăzi – așa că, sprijin Ucraina #StandWithUkraine.
Prof. Jaroslav Skira, este profesor asociat de teologie istorică la Regis College, membru al Met. Andrey Sheptytsky Institute of Eastern Christian Studies (Univ. St. Michael’s College); și membru al comitetului de coordonare pentru Programul Petro Jacyk pentru studiul Ucrainei (Munk Centre), toate în cadrul Universității din Toronto.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
