de Paul L. Gavrilyuk
La Mariupol, rachetele rusești distrug o maternitate, rănind zeci de persoane. între timp, la Moscova, patriarhul Kiril (Gundiaev) binecuvântează trupele rusești. În același oraș Mariupol, bombele rusești ucid sute de copii și bătrâni în Teatrul Dramatic. Patriarhul lui Putin are tupeul să descrie războiul ca fiind o „luptă metafizică” împotriva valorilor occidentale. O rachetă rusă distruge o clădire din Odessa, îngropând de vii o mamă cu copilul ei de trei luni. Ascultător față de stăpânul său de la Kremlin, Gundiaev justifică războiul ca fiind un act de autoapărare.
Mulți observatori occidentali sunt nedumeriți. Nu cumva trupele binecuvântate de Biserica Ortodoxă Rusă măcelăresc în prezent civili compatrioți ortodocși în Ucraina? Nu cumva rachetele rusești distrug bisericile și mănăstirile ortodoxe, împreună cu școlile, spitalele și gările colegilor ortodocși din Ucraina? Dacă toate acestea sunt adevărate, cum poate Patriarhul Kiril să trimită trupele rusești la luptă cu binecuvântarea sa?Nu este acest război tocmai „fratricid”, așa cum l-a numit Mitropolitul Onufrie (Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei), într-un moment de luciditate recent regăsit? Mitropolitul Onufrie nu a înțeles până acum că invazia Rusiei în estul Ucrainei în 2014 a fost, de asemenea, un act fratricid. Între timp, mai mulți episcopi de rang înalt din jurisdicția lui Onufrie continuă să promoveze supunerea oarbă față de Patriarhul Kiril, care raționalizează și justifică uciderea membrilor turmei lor din Ucraina – bombardamentele și atacurile, măcelul copiilor și civililor și strămutarea a milioane de oameni – ca fiind un act de autoconservare al Rusiei. Oare episcopii lui Onufrie și-au pierdut mințile sau conștiința? Este aceasta o prostie sau o trădare? Oricare ar fi răspunsul, rezultatul este același: complicitate la acte de violență la o scară nemaivăzută în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Al Doilea Război Mondial a fost un act de nebunie și un eșec lamentabil. Pofta maniacă de putere a lui Hitler a găsit o ieșire în ideologia pernicioasă. Ideologia Partidului Nazist a ajuns să-l orbească în așa măsură încât nicio violență nu părea nejustificată în proiectul său de colonizare a „pământurilor de sânge” din Europa de Est, care includea Polonia și Ucraina. Ideologia îi prezenta pe arieni ca fiind superiori altor națiuni și nega dreptul la existență unor grupuri de oameni, cum ar fi evreii. Hitler avea un „ministru al propagandei”, Goebbels. Putin îl are pe ideologul său slugarnic, Gundiaev. Pofta de putere a lui Putin a găsit un canal în ideologia Lumea Rusă (Russkii Mir). Atunci când este transformată în armă, această ideologie învață superioritatea rușilor asupra celorlalți slavi și le neagă ucrainenilor dreptul de a exista ca națiune independentă. Russkii Mir este o formă agresivă de eurasianism, care, la rândul său, este un copil bastard al mișcării slavofile din secolul al XIX-lea. Slavofilii, desigur, nu și-ar fi putut imagina „ortodoxia nucleară” nici în cele mai negre coșmaruri ale lor. Cu toate acestea, Ortodoxia romanțată a slavofililor – cu patina sa de colonialism benign – a fost transformată în distopia sângeroasă a lumii rusești în încercarea lui Putin de a se agăța de fantoma Imperiului Rus.
În Uniunea Sovietică, ziua de 9 mai a fost transformată într-o sărbătoare națională cunoscută sub numele de „Ziua Victoriei”, sărbătorind sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest an, Putin spera să sărbătorească o falsă victorie a armatei ruse în cucerirea Ucrainei. A calculat greșit. Mizerabil. În loc de o victorie ușoară,ceea ce îl aștepta în Ucraina a fost o rezistență acerbă și, în cele din urmă, o înfrângere. Putin și acoliții săi au pierdut deja din punct de vedere moral. Lumea se cutremură la acțiunile rusești din Ucraina și le vede așa cum sunt: un act oribil de agresiune militară și o catastrofă umană de proporții uriașe. Retorica lui Putin sugerează că, cel puțin în mintea sa, el joacă scenarii de al treilea război mondial al Rusiei împotriva Occidentului. Indiferent dacă își atenuează sau nu retorica, propunerea sa este complet falimentară din punct de vedere moral.
Pe lângă căderea sa morală, Rusia va continua să piardă din punct de vedere politic. Spre deosebire de perioada Războiului Rece, când Uniunea Sovietică a exercitat o influență ideologică considerabilă asupra țărilor socialiste, în prezent, prețul cooperării politice cu Rusia, chiar și pentru țările care, din punct de vedere istoric, ar fi fost înclinate să coopereze, va fi prea mare.
Același lucru este valabil și pentru costul cooperării economice. Companiile rusești încearcă deja să evite sancțiunile. Când lucrurile vor deveni mai disperate, evitarea sancțiunilor va deveni o ramură proprie a economiei rusești. În timp ce companiile mai mici ar putea fi capabile să intermedieze înțelegeri dubioase cu parteneri non-occidentali, pentru companiile mai mari orice manevre care încalcă legile internaționale vor deveni prohibitive din punct de vedere al costurilor. Rusia pierde deja acest război din punct de vedere economic și va continua să o facă, atunci când se va aplica întreaga amploare a sancțiunilor. Pe termen lung, economia rusă va stagna, o populație care a gustat acum un stil de viață mai confortabil decât monotonia din perioada sovietică va fi sărăcită, iar Rusia va fi semnificativ mai slabă. Înainte de sancțiuni, economia Rusiei era mai mică decât cea a Italiei. Dacă exporturile de gaz și petrol rusesc vor fi reduse, economia țării va continua să se micșoreze. Această micșorare treptată, această durere economică, și nu transformarea morală sau politică, va fi principalul factor de schimbare a cursului Rusiei. Este pur și simplu naiv – așa cum fac unii experți și academicieni occidentali – să ne așteptăm ca populația, care și-a exprimat sprijinul covârșitor pentru anexarea Crimeei și a cărei majoritate continuă să susțină războiul actual, să își schimbe cursul politic peste noapte. Cu siguranță, va trebui să fie create condițiile pentru o realitate politică diferită. Cu toate acestea, factorul principal va rămâne cel economic, așa cum a fost și în timpul prăbușirii Uniunii Sovietice.
Cu cât mai mult timp economia rusă este lăsată să stagneze, cu atât mai slabă va deveni și cu atât mai ușor pentru Occident va fi în cele din urmă să negocieze (a se citi: să „forțeze”) demilitarizarea Rusiei, care va trebui să includă și armele nucleare. La fel ca în cazul Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial, comunitatea internațională nu își poate permite să trăiască cu amenințarea unei Rusii nucleare. Numai după ce a abordat problema capacităților nucleare ale Rusiei, Occidentul poate permite Rusiei să înceapă procesul de redresare economică. Înainte ca toate acestea să devină posibile, atât Putin, cât și Kiril vor trebui să fie înlăturați de la putere. În cazul lui Kiril, această înlăturare ar trebui să fie întreprinsă de un organism internațional de creștini ortodocși care să reprezinte familia Bisericilor Ortodoxe. Liderii Bisericii Ortodoxe trebuie să-i asigure pe credincioșii lor și pe restul lumii că ideologia Lumii Ruse și opiniile principalului său purtător de cuvânt, Kirill Gundiaev, sunt incompatibile cu credința ortodoxă. În istoria Bisericii Ortodoxe au existat mai mulți primari care au fost fie anatemizați, fie înlăturați din funcțiile lor sau trimiși în exil. Dacă Patriarhul Kiril este nu numai un criminal de război, ci și un eretic, ar trebui să fie lăsat la latitudinea avocaților canonici să decidă. Un lucru este clar: dacă Putin trăiește suficient de mult pentru a fi chemat la Nürnberg-2, trebuie să fie însoțit la acest proces de „ministrul său de propagandă”, Gundiaev. Înfrângerea morală, politică, economică și spirituală a Rusiei în acest război va fi completă doar atunci când ambele capete ale vulturului cu două capete vor fi închise în închisoare pentru restul zilelor lor.
Faptul că Rusia va fi învinsă este inevitabil. Singura întrebare este cât de multă suferință va trebui să suporte poporul ucrainean înainte ca această zi să sosească?
Dr. Paul L. Gavrilyuk este președintele fondator al Rebuild Ukraine și al Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale (IOTA).
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
