de Athanasios N. Papathanasiou
La 17 ianuarie 2022, o diaconiță a Bisericii Ortodoxe a fost transferată în jurisdicția Bisericii Triumfătoare. Maria Spyropoulou, diaconiță a Bisericii misionare din Coreea, a adormit după o călătorie de 89 de ani pe pământ.
Fundalul ei
Născută la 6 februarie 1933 în Grecia, a studiat Pedagogia la Atena (1952-54) și a lucrat ca profesoară. A studiat teologia și jurnalismul în Franța (1963-66) și a colaborat la revista Contacts a Institutului Teologic Ortodox Sfântul Serghie din Paris. A plecat apoi la București (1968-70), unde a urmat cursuri de limba română și teologie.
Întorcându-se în Grecia, a lucrat în Comitetul Sinodal Permanent și la Centrul Interortodox din Atena, responsabil pentru relațiile cu Biserica din România.
În cele din urmă, însă, contextul european a jucat un rol mic pentru Maria, care simțea deja că misiunea era (așa cum ne-a spus) „o nebunie” – o întindere de aripi până la marginile pământului!
În Țara dimineților liniștite
La 1 decembrie 1975, arhimandritul Sotirios Trambas (care mai târziu a devenit mitropolit al Coreei și acum este mitropolit al Pisidiei) a părăsit parohia Sfântul Acoperământ (Agia Skepi), Papagos, Atena, pentru a se angaja într-un surprinzător demers misionar în Seul, Coreea de Sud. Maria Spyropoulou a fost una dintre colaboratoarele sale din ariergarda ateniană care a sprijinit reluarea misiunii în Coreea, unde comunitățile ortodoxe înființate la începutul secolului al XX-lea prin lucrarea misionară a Bisericii Rusiei se stinseseră în esență. La scurt timp după aceea, Maria s-a mutat la Seul și a început o activitate misionară cu multiple fațete care a durat aproape 25 de ani – până la 13 iulie 2000, când s-a întors în Grecia din motive de sănătate. Chiar și acest lucru, însă, nu a încetinit cu nimic activitatea ei misionară, pe care a continuat-o prin publicații și în orice alt mod a putut.
Maria Spyropoulou a fost o prezență apostolică maternă în Biserica coreeană nou formată. Ea a învățat doar puțină coreeană, dar contribuția ei preeminentă a fost comunicarea ei sinceră cu credincioșii coreeni, atât femei cât și bărbați. Ea a povestit cum femeile coreene i-au cerut să medieze pentru ele într-un mod cu totul special cu confesorul lor, părintele Sotirios: au vrut ca ea să fie prezentă și să îi țină strâns de mână! Nevoia lor provenea din simțul tradițional coreean al respectului și al ierarhiei – o structură socială piramidală, influențată în special de confucianism. Cred că prezența Mariei Spyropoulou a contribuit la o întruchipare specială a Evangheliei. Cultura locală a fost adoptată, dar, în același timp, a fost îmbogățită cu o nouă perspectivă: Femeile au fost chemate la o nouă candoare cu pastorul lor masculin, lucru posibil datorită exemplului feminin dinamic oferit de Maria, care a jucat un rol mistagogic. În lectura mea, din perspectiva domeniului misiologiei, impactul ei a corespuns impactului pe care l-au avut femeile misionare în societăți cu diverse bariere de clasă și de gen, pe care misionarii bărbați se străduiau să le abordeze.
Maria a pregătit material didactic, a predat educație religioasă, a editat publicații, a asistat la cult și la celebrarea sacramentelor și a scris mai multe articole. Sursa tuturor acestor activități a fost convingerea ei fermă că era nevoie de o nouă întruchipare a Evangheliei, și nu de un simplu export al culturii grecești sau bizantine. Un indiciu în acest sens a fost deschiderea ei față de posibilitatea de a folosi altceva decât pâinea și vinul de grâu în celebrarea Euharistiei, dacă aceste materiale nu făceau parte din cultura locală. Conversațiile cu ea erau întotdeauna aprofundate și ample, dar ea a consemnat puține dintre ele pe hârtie. Activitățile și opiniile ei sunt în prezent în mare măsură neînregistrate, deoarece ea însăși era cea care edita publicațiile în care acestea s-ar fi regăsit în mod normal. De fapt, deseori își distrugea notițele, deoarece credea că ar putea supăra anumite persoane. Astfel, modestia și sensibilitatea ei au cerut să nu se includă în relatări și fotografii, chiar dacă persoanele apropiate au insistat asupra faptului că o relatare respectuoasă este ceva necesar pentru trupul bisericii și pentru parcursul său anevoios prin istorie.
În 2005, părintele Sotirios, pe atunci mitropolit al Coreei, a evidențiat contribuția ei în introducerea la publicația în două volume care comemora centenarul Bisericii Ortodoxe din Coreea. [1]
Cu toate acestea, încununarea eforturilor Mariei Spyropoulou este un lucru care merită o atenție deosebită: rolul instituțional pe care i l-a acordat Biserica, pentru viața Bisericii însăși!
„Ceva s-a schimbat acum!”
Duminică, 24 septembrie 1978, Catedrala Ortodoxă Sfântul Nicolae din Seul a fost sfințită de către Dionysios Psiachas (1916-2008), pe atunci Mitropolit al Noii Zeelande și Exarh al Coreei. În timpul slujbei, Mitropolitul Dionysios a hirotesit-o pe Maria Spyropoulou ca diaconiță. Ideea a venit de la mitropolitul însuși, care era ancorat spiritual și teologic, și care – din câte putem spune – a hirotesise deja alte diaconițe din eparhia sa. Mitropolitul, împreună cu părintele Sotirios și Maria, erau conștienți de faptul că, în tradiția Bisericii, diaconițele erau hirotonite (χειροτονία) și nu pur și simplu hirotesite (χειροθεσία), așa cum a demonstrat profesorul Andreas Theodorou începând cu 1949. Cu toate acestea, se pare că hirotonirea a fost văzută ca un pod prea îndepărtat pentru mediul ecleziastic al vremii, cu înclinația sa bine cunoscută de a înlocui tradiția robustă și dinamică a Bisericii cu un tradiționalism slab. Și, din nefericire, istoria a fost martoră a puterii de rezistență a acestei maladii. Voi reveni asupra acestui aspect după ce voi cita mai întâi rugăciunea citită în timpul (și pentru) hirotesia ei. Rugăciunea a fost compusă de Dionysios în limba greacă (diaconița a păstrat textul dactilografiat în arhivele sale personale):
„O, mare, minunat și veșnic Dumnezeu, Care prin coborârea inefabilă a Fiului Tău cel Unul-Născut și prin vizitarea Sfântului Tău Duh ai întemeiat Sfânta Ta Biserică, Care prin inefabila Ta preștiință ai chemat-o și pe această slujitoare a Ta la diaconat în Sfânta Ta Biserică – Te rugăm și Te implorăm, același Stăpân, să trimiți harul Tău de sus peste slujitoarea Ta Maria și să o faci diaconiță a Bisericii Tale celei Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Sfințește-o cu o binecuvântare nepieritoare. Întărește-o pentru ca ea să slujească fără vină în Biserica Ta pentru mântuirea sufletelor, pentru cinstea și gloria Sfântului Tău Nume și pentru o parte din partea aleșilor Tăi în Împărăția Ta, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și veșnic virgine Maria, ale sfintelor diaconițe Febe și Olimpia și ale tuturor sfinților Tăi. Căci Tu ești Dumnezeul nostru, Care te odihnești în sfinții Tăi și Ție Îți aducem slavă, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Certificatul de Hirotesie, pe care Mitropolitul l-a semnat pe Sfântul Altar și l-a dat diaconiței (și pe care aceasta l-a păstrat și în arhivele sale), este dactilografiat în limba greacă și sună după cum urmează:
„Conform autorității episcopale date Smereniei noastre de Sfinții Apostoli pentru administrarea Sfintei Biserici a lui Hristos, în timpul sfințirii Sfintei Biserici Sfântul Nicolae din Seul, Coreea, duminică, 24 septembrie a anului 1978, cea mai evlavioasă Maria Spyropoulou, profesoară, catehetă și colaboratoare a Misiunii Ortodoxe din Coreea, a fost numită diaconiță a Bisericii Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. I-am acordat această binecuvântare pentru a sluji Sfânta Biserică, pentru a se îngriji de corectitudinea sfintelor biserici și de buna rânduială a femeilor în sfintele rituri, pentru a conduce lucrări de caritate și de catehizare a femeilor, oferind femeilor care se botează tot ajutorul posibil, slujind la lucrarea misiunii ortodoxe cu toată puterea ei și, în cele din urmă, săvârșind toată slujirea care aparține diaconițelor, conform Sfintei Tradiții a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. De unde și în acest scop a fost alcătuit prezentul Certificat de Hirotesie de către Smerenia Noastră și a fost înmânat celei mai evlavioase Diaconițe Maria, ca dovadă în acest sens. Dat la 25 septembrie 1978, în Catedrala Bisericii Sfântul Nicolae din Seoul, Coreea. Mitropolitul Noii Zeelande și Exarh al Coreei, Dionysios.”
La doi ani după hirotesia sa, numele și funcția Mariei Spyropoulou au apărut (așa cum se cuvenea) în „Registrul Ecleziastic” oficial al Bisericii Greciei, care a fost redenumit mai târziu „Diptice”. Aceasta este publicația anuală în care sunt consemnate structura și personalul Bisericii Greciei și al altor Biserici Ortodoxe locale. În volumul pentru anul 1981, găsim inscripția: „În acest volum, în anul 1981, se află „Diaconița-învățătoare Maria Spyropoulou”. Această mențiune se regăsește și în publicațiile din următorii șase ani, până în 1987 (adică timp de șapte ani consecutivi). Apoi dispare! Ceea ce înseamnă că obârșia ecleziastică a tolerat această frumoasă și meritorie mărturie timp de doar șapte ani, pentru ca apoi să o stingă pentru următorii 13 ani de slujire coreeană a diaconiței și pentru următorii 33 de ani din viața ei! Maria știa foarte bine că această mișcare zgârcită va dăuna întregii cauze pentru slujirea femeilor, dar a păstrat tăcerea, împărtășind acest lucru doar cu câteva persoane apropiate. Cu doar câțiva ani înainte de a se odihni, a început să o menționeze în public, dar întotdeauna la îndemnul prietenilor ei insistenți. Pe scurt, diaconița Maria a fost o persoană atât văzută, cât și nevăzută, vizibilă și invizibilă, semitransparentă!
În orice caz, comunitățile ortodoxe coreene și-au îmbrățișat diaconița cu o bucurie pătrunzătoare. Ele au simțit că haina albastru închis, cu coif albastru închis, pe care diaconița o purta de atunci încolo (și cu care ajuta la cult) semnala ceva esențial: dorința Bisericii de integrare structurală (și nu pur și simplu întâmplătoare) a maternității apostolice în trupul său. Maria ne-a povestit bucuria coreenilor, că „ceva s-a schimbat acum”, și a amintit în mod deosebit cuvintele bătrânului Pavel, care se bucura de respectul tuturor: „Sunteți aceiași, dar sunteți diferiți. Ceva s-a schimbat”. Într-adevăr, Spiritul suflase unde dorea!
La douăzeci și doi de ani de la hirotesia ei, a venit ziua plecării definitive a Mariei din Coreea. Era 13 iulie 2000. Comunitatea coreeană a Sfântului Nicolae din Seul și-a luat rămas bun de la ea așa cum era: diaconiță. În semn de iubire, i-au oferit un vas de cristal, la baza căruia, sub o cruce roșie, erau gravate în coreeană următoarele:
„Fie ca acest lucru să servească drept semn al aprecierii noastre pentru contribuția materială și spirituală neobosită și eforturile de sacrificiu ale Reverendei Diaconese Maria pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Coreene de-a lungul a 25 de ani. Împreună cu cele mai bune urări și rugăciuni ale noastre, să vă bucurați întotdeauna de harul abundent al Domnului nostru.”[2]
Nu cred că acest gest din partea credincioșilor coreeni a fost o simplă formalitate și nici doar o expresie a iubirii. Îl iau și ca pe o cerere: izvorând din măruntaiele comunității misionare, vocea lor strigă către cei care se laudă cu Ortodoxia, iar noi am face bine să fim atenți (Apoc. 3, 6). Așadar, o iau ca pe o rugăminte a credincioșilor pentru ca Biserica să se constituie într-un mod care să-i permită să-și îndeplinească misiunea. Charismata (darurile spirituale) trebuie să se concretizeze în slujbe cu conținut real, departe de titluri deșarte și goale. Reînvierea ordinului diaconițelor – de maternitate apostolică – ca funcție practică a Trupului, atârnă în balanță.
Diaconița Maria Spyropoulou, care a avut mulți copii, a călătorit astfel de la cerul deschis al întrupării istorice a Evangheliei la cerul veșnic al Dumnezeului Treimic. Ea a sprijinit, a încurajat, a iubit, a învățat, a îngrijit și a devenit – așa cum a remarcat cu bucurie – „bunica Maria” pentru copiii copiilor ei duhovnicești. S-a străduit întotdeauna să fie transparentă, astfel încât lumina lui Hristos, pe care o propovăduia atât prin cuvânt, cât și prin acțiune, să poată trece nestingherită prin ea.
[1] The Orthodox Church of Korea: Vol 1. In Progress, Athens: Tinos, 2005 [în limba elenă], pp. 9-10.
[2] Îi sunt recunoscător Părintelui Daniel (Chang Kyu) Na, paroh al Sfintei Biserici a Apostolului Pavel din Incheon, Coreea de Sud, care mi-a oferit o traducere în limba engleză la cererea mea.
Prezentul face parte dintr-o publicație mai amplă în limba greacă [trimestrial „Panta ta Ethni” [Toate Neamurile]161 (2022), pp. 14-21].
Athanasios N. Papathanasiou este profesor asociat de Misiologie, Mărturie creștină interculturală și Dialog, la Academia Ecleziastică Supremă din Atena.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
