de Alicja Curanović
De la invazia Rusiei în Ucraina, experții au analizat cu scrupulozitate reacția Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) la acest conflict. Sprijinul acordat de aceasta Kremlinului a declanșat comentarii despre faptul că Biserica este un antreprenor de ideologie controlată de stat care a confundat valorile creștine cu geopolitica imperială. Într-adevăr, înclinația către geopolitică și logica marilor puteri poate fi observată în poziția multor reprezentanți ai Patriarhiei Moscovei. Cu toate acestea, nu este vorba doar de Ucraina sau de teritoriul post-sovietic. Implicarea BORu în geopolitică merge mai departe și contrazice adesea învățătura creștină. Acest lucru se vede clar în abordarea Patriarhiei Moscovei față de China, care este discutată aici. Este intrigant să observăm cum un partid comunist ostil față de religie a devenit un aliat dezirabil împotriva Occidentului liberal cu care Rusia își împărtășește tradiția creștină.
Faptul că SUA nu reușesc să convingă China să condamne invazia rusă în Ucraina confirmă importanța parteneriatului strategic ruso-chinez. Reorientarea Rusiei către China s-a accelerat după anexarea Crimeei în 2014. Piatra de temelie a noii deschideri dintre Moscova și Beijing a fost pusă, însă, în 2001, când a fost semnat Tratatul bilateral de bună vecinătate, prietenie și cooperare. Planul de acțiuni prevăzut de tratat (2004) includea un punct care oferea informații despre “inițierea unui dialog și a unei cooperări între “religiile conducătoare”” din cele două țări. Această formulare destul de modestă a oferit statului și Bisericii rusești terenul formal pentru a aborda situația credincioșilor ortodocși care trăiesc în China.
Comunitatea creștin-ortodoxă a apărut în China în secolul al XVII-lea, datorită eforturilor misionarilor ruși. Regimul lui Mao a fost devastator pentru toate grupurile religioase, inclusiv pentru ortodoxia creștină. În încercarea de a minimiza stigmatul de a fi o comunitate străină controlată din străinătate, Patriarhia Moscovei a decis să înființeze Biserica Ortodoxă Autonomă Chineză (BOAC) în 1956. Totuși, acest lucru nu a fost suficient pentru a o salva de persecuțiile revoluției culturale. Potrivit estimărilor furnizate de BORu, comunitatea are în prezent aproximativ 15.000 de credincioși care trăiesc în principal în Beijing, Shanghai, Mongolia interioară sau Xinjiang. Creștinismul ortodox nu se numără printre cele cinci religii tradiționale ale Chinei (și anume taoismul, catolicismul, protestantismul, budismul, islamul). Nu este nici măcar înregistrat și, prin urmare, nu are un statut legal.
Pentru BOC, situația nereglementată a credincioșilor ortodocși reprezintă o problemă urgentă. Unul dintre primii ierarhi care a atras atenția asupra acestei probleme a fost Mitropolitul Kiril, care, în calitate de șef al Departamentului pentru relații externe ale Bisericii, a efectuat o vizită la Beijing în 1993. Într-o conferință ținută în 2007, el a formulat poziția oficială a Patriarhiei Moscovei în legătură cu BOAC. BORu nu desfășoară activități misionare în China, care este teritoriul BOAC. Cu toate acestea, din cauza unor circumstanțe istorice, aceasta din urmă s-a aflat într-o situație dificilă și, prin urmare, BORu, purtând responsabilitatea pastorală, o va ajuta să restabilească clerul și să reglementeze statutul său. În consecință Agenda BORu în China ar putea fi rezumată în următoarele trei puncte – trebuie unși noi preoți, trebuie permisă participarea la slujbe și trebuie realizat statutul său legal.
Dionisie Pozdnyaev, care din 2003 a fost responsabil pentru credincioșii ortodocși din Hong Kong, recunoaște public abordarea pozitivă a guvernului chinez. Realitatea este, însă, mai complicată. În ciuda asigurărilor frecvente privind bunele relații, conducerea chineză percepe BOC ca pe o instituție care, din punct de vedere istoric, a fost unul dintre instrumentele imperialismului rusesc în Asia, iar astăzi este o organizație care reprezintă interesele Rusiei. Această impresie este întărită datorită sprijinului acordat de Kremlin pentru BORu. În cele din urmă, creștinismul ortodox este văzut în China ca o confesiune a persoanelor de etnicitate rusă. În ciuda acestei abordări prudente a Partidului Comunist, a fost creat un cadru instituțional pentru discutarea problemelor religioase. Există două platforme principale: Grupul de lucru ruso-chinez pentru Contacte și Cooperare în Sfera Religioasă (2010) și Consiliul de Cooperare Interconfesională ca subsecțiune a Comitetului ruso-chinez pentru Pace, Prietenie și Dezvoltare (2014).
Cel mai important eveniment de până acum a fost vizita oficială a Patriarhului Kiril în China în 2013 (10-15 mai). El a zburat la Beijing cu avionul prezidențial rusesc și a fost primit cu onoruri rezervate șefilor de stat. BORu subliniază cu mândrie că, Kiril a fost singurul lider religios căruia i s-a permis să viziteze China, în timp ce o cerere similară a patriarhului Constantinopolului a fost refuzată de conducerea comunistă. Cea mai semnificativă din punct de vedere politic a fost întâlnirea cu președintele Xi Jinping, care, doi ani mai târziu, în timpul vizitei sale la Moscova, l-a vizitat pe Kiril. Cu toate acestea, eforturile diplomatice ale patriarhului nu au provocat un progres în situația creștinilor ortodocși. Chiar și Dionisie Pozdnyaev, mereu dornic să laude guvernul chinez, a recunoscut că schimbările ar putea avea loc mai repede.
Nu ar trebui să existe nicio îndoială că BORu operează în circumstanțe dificile în China. Pentru a reglementa statutul comunității ortodoxe, trebuie să acționeze cu atenție. Cu toate acestea, abordarea Patriarhiei Moscovei față de Beijing merge dincolo de preocupările legate de situația credincioșilor. În numeroase declarații publice, reprezentanții BORu au subliniat apropierea de valori dintre Rusia și China în ceea ce privește rezistența față de Occidentul liberal. Demn de remarcat, însă, este faptul că întotdeauna ierarhii ruși, și nu cei chinezi, sunt cei care vorbesc despre frontul comun normativ. Nici măcar oficialii de stat ruși nu se referă la valorile tradiționale atunci când se întâlnesc cu omologii lor chinezi, ceea ce înseamnă că comportamentul BORu nu este motivat de nevoia de a menține o narațiune coerentă cu Kremlinul. Este cel puțin nedumeritor faptul că o biserică care a suferit foarte mult în mâinile comuniștilor este văzută ca subliniind apropierea axiologică de o țară comunistă împotriva Occidentului liberal. Nici această abordare particulară a BORu față de China nu poate fi explicată prin tradiția rusă. În secolul al XIX-lea, filosoful religios Vladimir Solovyov a avertizat împotriva “civilizației chineze fără Dumnezeu” și a “sinizării Europei” (în rusă: kitaizatsiya Evropy), înțeleasă ca o pierdere a spiritualității și un materialism radical. Astăzi, dintre ierarhii de vârf, doar arhimandritul Maksim Kozlov a exprimat o preocupare similară, referindu-se la “goliciunea spirituală” a Chinei și descriind-o ca pe o mare putere care nu a dezvoltat niciodată o religiozitate de masă.
Declararea unui front normativ comun presupune considerarea Chinei drept un exemplu de urmat. Preoții ruși se referă la China ca la o sursă de inspirație, fie că este vorba de controlul internetului sau de rezistența la “ideologia de gen”. Episcopul Ilarion a făcut o remarcă elocventă atunci când a observat că, deși comunismul este rău (în USSR sau în China), acesta tinde să păstreze convențiile sociale conservatoare. BORu a tras o concluzie similară cu cea a Kremlinului atunci când vine vorba de principala amenințare. Aceasta este Occidentul și ideile sale liberale. În fața rivalității dintre marile puteri, Rusia are nevoie de aliați pentru a se contrabalansa în fața Occidentului. Faptul că China poate contribui la doborârea supremației liberale este mai important decât esența atee a comunismului chinezesc.
Alicja Curanović este membră a Facultății de Științe Politice și Relații Internaționale din cadrul Universității din Varșovia.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
