de Pr. Nicholas Denysenko
La 9 iulie 2022, Arhiepiscopul Elpidophoros, primatul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America, a botezat copiii celebrului creator de modă Peter Dundas și ai lui Evangelos Bousis într-o biserică de lângă Atena. Reacțiile la vestea botezului copiilor unui cuplu de același sex au fost previzibile. Se pare că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei pregătește o scrisoare de protest adresată Arhiepiscopului Elpidophoros și Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, întrucât Biserica Greciei nu recunoaște uniunile între persoane de același sex.
Botezul acestor copii ridică semne de întrebare pentru creștinii ortodocși. Botezul copiilor unui cuplu format din persoane de același sex implică aprobarea sau toleranța creștinilor ortodocși față de uniunile între persoane de același sex? Ce cerințe trebuie să îndeplinească părinții înainte de a solicita botezul unui copil? Trebuie să fie cineva complet liber de păcat înainte de a se angaja în viața creștină pe care o inaugurează Botezul?Trebuie să ne referim la semnificația Botezului însuși pentru a răspunde la aceste întrebări provocatoare.
Rigurozitatea morală în tradiția Bisericii
Creștinii din perioada apostolică și din perioada antică târzie au stabilit cu siguranță un standard moral ridicat pentru participarea la viața Bisericii. Sfântul Pavel îi instruiește pe creștinii din Corint să expulzeze din comunitate un bărbat care a comis incest (1 Cor. 5:2). El îi sfătuiește pe corinteni să nu se asocieze cu cei „imorali” din comunitatea Bisericii – inclusiv cu idolatrii, calomniatorii, hoții și cei lacomi (1 Cor. 5:11). Creștinii trebuiau să abordeze problema păcatului în cadrul comunității, iar scopul era salvarea – bărbatul vinovat de incest a fost expulzat pentru ca spiritul său să fie salvat în „ziua Domnului” (1 Cor. 5:5).
Expulzarea de către Sfântul Pavel a unui păcătos din comunitate prefigurează o mentalitate creștină timpurie a unui concept strict de comunitate de tip insider/outsider. Ordinul bisericesc din primul secol cunoscut sub numele de Didahia – care reprezintă un manual pentru menținerea ordinii în viața Bisericii siriene – le interzice celor nebotezați să participe la celebrarea Euharistiei. Comentariul lui Iustin Martirul din secolul al II-lea despre Botez și Euharistie sugerează că un membru al comunității trebuie să fie de acord cu învățăturile comunității pentru a lua parte la sfânta împărtășanie.
Păcatul post-baptismal (păcatul după ce cineva a fost botezat) era incompatibil cu conceptul de Botez al Bisericii apostolice. Împăratul roman Constantin a fost poate cea mai faimoasă persoană care a amânat botezul până când a fost aproape de moarte, se presupune că motivul nu a fost altul decât pentru a se asigura că nu va păcătui după Botez. Biserica creștină a răspuns la cazurile de păcat post-baptismal prin crearea unui proces de penitență și reconciliere. Păcătoșii care fuseseră alungați din comunitate puteau reveni la participarea deplină prin mărturisire și prin punerea mâinilor – un ritual care, în esență, îl readucea pe penitent la viața în Duhul Sfânt dată inițial de Dumnezeu la Botez. Crearea seriei de rituri de penitență, mărturisire și reconciliere nu a eradicat mentalitatea conform căreia angajarea în viața creștină prin Botez presupunea un angajament de a trăi fără a păcătui.
Botezul și Ungerea: Renunțarea la Satana și la Rău, Angajamentul față de Hristos
Ritualurile Botezului și ale ungerii folosite de Biserica Ortodoxă dezvăluie un plan pentru viața creștină. Riturile încep cu o serie de exorcizări dramatice în care candidatul la Botez îl respinge pe Satana, un act care înseamnă, în esență, încetarea oricărei asocieri cu cel rău, cu demonii și cu toate actele rele. Două componente rituale se evidențiază în exprimarea semnificației ritului baptismal. În primul rând, candidatul se întoarce cu fața spre vest în timp ce se leapădă de Satana; apoi se întoarce, cu fața spre est și se pleacă în fața lui Hristos. Acest act ritual este unul de încheiere a unei relații – cu cel rău și cu răul – și de angajare într-o nouă relație, cu Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – prin Hristos.
Inițierea propriu-zisă în această viață cu Dumnezeu, în Hristos, are loc în apă. Apa devine un spațiu de curățire – Dumnezeu spală păcatul și răul de pe cel botezat – și Hristos însuși intră în apă, ridicându-l pe cel botezat la o viață nouă cu Dumnezeu prin El. Ritualurile în sine, așadar, par să confirme mărturia paulină și mentalitatea creștinismului apostolic și a creștinismului antic târziu. Un angajament față de Isus Hristos prin Botez include o respingere a asocierii cu cel rău, cu oamenii răi și de la comiterea de acte rele.
Botez: Un moment de consacrare și un proces
Creștinii ortodocși afirmă că Dumnezeu îi curăță într-adevăr pe cei botezați și îi înalță în această viață nouă în Hristos. Dacă creștinii botezați s-au angajat să pună capăt tuturor asocierilor cu răul, de ce mai păcătuiesc ei? Înseamnă aceasta că Dumnezeu nu a acționat?
Viața post-baptismală este un angajament de a trăi în Hristos, de a deveni cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Cuvântul cheie aici este a deveni. A trăi viața creștină este un proces de la Botez până la moarte. Nu se desăvârșește niciodată. Transformarea nu este instantanee; nu este nici un moment de consacrare, nici o magie. Membrii comunității sunt întotdeauna păcătoși care se luptă și se străduiesc să devină copii ai lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă nu numai că a admis realitatea păcatului post-baptismal – ci l-a și normalizat. Penitența, mărturisirea și reconcilierea sunt diferite de Botez și de ungere prin faptul că această taină (sacrament) se repetă. Un creștin își poate mărturisi păcatele și se poate pocăi în fiecare zi – nu există un plafon de „încercări maxime” de penitență înainte de a nu mai putea primi iertarea lui Dumnezeu, ca și cum păcatul ar fi asemănător cu numărul de încercări pe care le are cineva pentru a-și introduce corect parola. Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi să ierte „de șaptezeci de ori câte șapte” – o revelație a rezervei inepuizabile de iertare a lui Dumnezeu pentru păcătoșii umani.
Rădăcina Botezului: Dorința de a deveni copilul lui Dumnezeu
Dorința de a intra în comuniune cu Dumnezeu – de a fi cu Dumnezeu în viața de zi cu zi – se află la rădăcina Botezului. Nu există nici o întrebare despre Dumnezeu – Dumnezeu inițiază fiecare întâlnire cu păcătoșii. Începerea unei relații de legământ cu Dumnezeu necesită un răspuns uman la inițiativa lui Dumnezeu. Răspunsul lui Iisus la întrebarea lui Nicodim dezvăluie dragostea lui Dumnezeu pentru lume ca act de inițiere care atrage umanitatea către Dumnezeu, astfel încât oamenii să poată fi „născuți de sus”, „din apă și din Duh” (Ioan 3:3-17). Dumnezeu se întinde veșnic pentru a atrage umanitatea – o comunitate de păcătoși – într-o relație eternă cu Dumnezeu. Nu există nicio îndoială sau controversă cu privire la activitatea lui Dumnezeu în Botez și la relația pe care o creează.
Problema, deci, se referă la această comunitate de păcătoși, de oameni care se străduiesc în mod constant să devină copiii lui Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 8, un înger îl trimite pe apostolul Filip la eunucul etiopian care citește în car fiind pe profetul Isaia. După o scurtă întâlnire, eunucul îi cere apostolului să fie botezat – iar apostolul Filip îi îndeplinește cererea. Acest episod a avut loc „pe drum”, ca să spunem așa – eunucul a cerut Botezul atunci când a văzut apă în timpul călătoriei sale. Filip i-a îndeplinit cererea, iar Sfântul Luca ne spune că eunucul s-a bucurat – nu mai aflăm nimic despre viața eunucului și dacă a păcătuit sau nu, nici înainte, nici după Botez. Știm doar că apostolul a spus „da” atunci când eunucul a cerut să fie botezat. Dorința de a avea o relație cu Dumnezeu este o stradă cu două sensuri – Dumnezeu vrea să creeze o comunitate compusă din păcătoși umani, iar o relație începe atunci când păcătoșii cer să fie botezați.
Botezul de la Atena: Un „da” Apostolic
Dorința umană de Dumnezeu descrisă mai sus presupune că o persoană va cere să primească botezul de una singură, precum eunucul etiopian din Fapte 8. Odată ce botezul sugarilor/copiilor a devenit normativ în creștinism, părinții au cerut Botezul în numele copiilor. Mass-media s-a concentrat asupra părinților în cazul botezului de la Atena, dar copiii sunt cei care se prezintă lui Dumnezeu pentru Botez. Tradiția creștină pune accentul pe imaginea lui Dumnezeu care se îndreaptă către toți și îi ridică la Sine, amintindu-și că răspunsul lui Iisus către Nicodim se încheie cu declarația sa că Dumnezeu l-a trimis în lume datorită iubirii lui Dumnezeu.
De-a lungul istoriei, părinții și-au prezentat copiii pentru Botez. Toți acești părinți au fost și sunt păcătoși. Cu siguranță, părinții ortodocși care au respectat regulile Bisericii lor au cerut Botezul pentru copiii lor. Alții care trăiesc încălcând regulile Bisericii Ortodoxe au prezentat, de asemenea, copiii pentru Botez. Acești părinți au fost hoți, mincinoși, abuzatori, stăpâni vicioși, calomniatori, lăcomi și criminali, pe lângă persoanele care au comis păcate care încălcau etica ortodoxă. Motivațiile lor erau și ele diferite. Unii oameni își prezintă copiii la Botez pentru a-i crește într-o comunitate creștină; alții o fac pentru a le face pe plac părinților, pentru a-și asigura mântuirea și pentru a îndeplini așteptările culturale. În toate cazurile, copiii prezentați pentru Botez întâlnesc un Dumnezeu care îi atrage în comuniunea cu Sfânta Treime.
Scandalul provocat de decizia de a boteza acești copii reprezintă zeitgeistul de astăzi. La nivel oficial, multe dintre Bisericile Ortodoxe din lume au luat parte în războaiele culturale privind identitatea sexuală umană. Respingerea ortodoxă a atracției, a relațiilor și a căsătoriei între persoane de același sex categorisește persoanele LGBTQi ca fiind un tip special de păcătoși care justifică expulzarea din comunitate. Învățătura oficială a Bisericii cu privire la homosexualitate nu reprezintă un consens în cadrul Bisericii. Mulți teologi consideră că problema este nerezolvată și necesită mult mai mult studiu, consultări cu comunitatea științifică, rugăciune și reflecție, chiar dacă sinoadele încearcă să înăbușe discuțiile teologice publice pe această temă. Spiritul homofob al unor ortodocși care au o viziune binară asupra lumii (de exemplu, sfinți sau păcătoși) distrage atenția de la problema cu adevărat pastorală care este în discuție – relația dintre Dumnezeu și copiii acestui cuplu, și a oricărui alt cuplu sau părinte singur, de altfel.
Numai Arhiepiscopul Elpidophoros cunoaște motivațiile sale pentru a acorda cererea de Botez, așa că gândurile mele de încheiere constituie o presupunere optimistă. În primul rând, el pare să fi urmat tradiția stabilită – una care acordă Botezul copiilor cu deplina cunoștință că părinții lor sunt păcătoși. În al doilea rând, decizia de a-i boteza pe copii este conformă cu documentul privind etosul social al Patriarhiei Ecumenice (Pentru Viața Lumii).
Documentul de etos social notează că imaginea lui Dumnezeu este pe deplin prezentă în copii mici și că, copiii sunt nevinovați (nr. 16). Inocența copiilor este un semn de „sfințenie extraordinară” (nr. 16). Învățătura afirmă, de asemenea, dreptul fundamental al omului ca persoanele de toate orientările sexuale să nu fie discriminate și să nu fie dezavantajate din punct de vedere juridic (nr. 19). Acesta este un punct crucial – este o respingere a spiritului homofob care îi afectează pe unii ortodocși. Cu toate acestea, documentul insistă asupra faptului că identitatea umană nu depinde de orientarea sexuală, ci de prezența chipului și asemănării lui Dumnezeu în fiecare dintre noi (nr. 19).
Pastorul tipic – care este un păcătos – întâlnește o mare de păcătoși care se prezintă pe ei înșiși și pe copiii lor pentru Botez. Fiecare decizie de a acorda Botezul se bazează pe două adevăruri creștine fundamentale. În primul rând, Dumnezeu își întinde mâna pentru a ridica fiecare ființă umană în părtășie cu Dumnezeu, din cauza iubirii. În al doilea rând, reverența față de imaginea și asemănarea lui Dumnezeu, dată în mod egal tuturor oamenilor, înlocuiește imperfecțiunile și păcatele oricărei unități familiale date.
Mi se pare că Arhiepiscopul Elpidophoros a recunoscut dorința părinților de a-și prezenta copilul lui Dumnezeu pentru începutul unei relații de legământ veșnice. El a refuzat apoi să refuze accesul unui copil nevinovat la dragostea lui Dumnezeu prin Botez, dacă e să dăm crezare propriilor sale cuvinte. Pastorul care ar refuza oricărui copil accesul la binecuvântările lui Dumnezeu va trebui să dea socoteală pentru decizia sa în fața aceluiași Dumnezeu care se îndreaptă în mod constant spre noi pentru a ne aduce pe toți păcătoșii în turma Sa.
Pr. Nicholas Denysenko deține catedra Emil și Elfriede Jochum și este Profesor de Teologie la Universitatea Valparaiso Indiana.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
