de Nikolaos Asproulis
Era o zi normală de vară grecească în iulie 2022, înainte ca un botez ortodox să provoace o dezbatere ferventă, sau un alt episod din „războaiele culturale”, cu privire la cerințele (există oare vreuna?) pentru un copil botezat în Biserică. Deși grecii sunt obișnuiți să citească în ziare și pe rețelele de socializare despre activitățile Bisericii, de exemplu despre proprietatea ecleziastică sau despre interferența Bisericii în probleme politice, acesta a fost ceva de o natură diferită. A adus în prim-plan o serie de întrebări cruciale legate de identitatea creștină într-o epocă seculară. Există precondiții teologice specifice, sau de altă natură, care să permită sau să împiedice botezul unei persoane? Acceptă Biserica căsătoria între persoane de același sex?
La 9 iulie 2022,Arhiepiscopul Elpidofor, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America, a vizitat Atena pentru a-i boteza pe copiii celebrului creator de modă Peter Dundas și Evangelos Bousis într-o parohie din afara Atenei (Vouliagmeni). Această parohie aparține de jurisdicția Mitropoliei de Glyfada, una dintre cele optzeci de eparhii care constituie sistemul sinodal al Bisericii Greciei.În curând, acest botez aparent obișnuit a devenit un câmp de luptă pentru episcopul local și alți tradiționaliști care au reacționat împotriva lui din diverse motive:la suprafață, pentru jurisdicție,dar în esență pentru homosexualitate, întrucât era vorba de copiii unui cuplu de același sex.
Prima reacție a venit din partea Mitropolitului Antonios de Glyfada, care a ridicat problema jurisdicției. Potrivit acestuia, Elpidofor a acționat oarecum arbitrar, fără să ceară permisiunea adecvată pentru a efectua un botez pe teritoriul canonic al diecezei sale. La scurt timp după botez, o fotografie de familie a fost postată pe rețelele de socializare (în special nici din partea presei oficiale a Arhiepiscopiei Americii și nici pe profilul părinților copiilor), prezentându-l pe Eminența Sa, Arhiepiscopul Americii, între părinți și alte celebrități. Fără a citi comentariile postate sub fotografie sau fără a fi la curent cu detaliile, cineva ar avea imediat impresia, văzând fotografia, că șeful Bisericii Ortodoxe Grecești din America aprobă căsătoria între persoane de același sex. De fapt, acest lucru pare să fi fost ceea ce a declanșat reacția lui Antonios, împotriva arhiepiscopului Americii. Acesta l-a acuzat că nu și-a informat eparhia despre natura nașterii copiilor sau despre sexualitatea părinților, că este vorba despre copiii unui cuplu de același sex.
Conducerea acestor reacții a fost preluat apoi de Muntele Athos, binecunoscuta comunitate ascetică cu o istorie de peste o mie de ani. La fel ca în diferite cazuri în care comunitatea sfântă publică comentarii sau scrisori oficiale pe diferite subiecte (în mod surprinzător, cu excepția cazului rolului jucat de Patriarhia Rusă în invazia Ucrainei), și aici a fost publicată o scrisoare puternică în care se apără caracterul nuclear tradițional al familiei, așa cum este „proclamat în Evanghelii.” Acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât bătrânii de la Muntele Athos nu au nici o experiență în domeniul afacerilor familiale sau al provocărilor cu care se confruntă o familie în zilele noastre. Citez din această scrisoare: „Este în mod clar străin de învățătura Evangheliei și de ethosul ortodox să se lase să se înțeleagă că un „cuplu de același sex” poate fi considerat o familie și să i se recunoască dreptul de a adopta copii, deoarece orice astfel de formă de adopție este contrară învățăturii evanghelice, naturii umane, dar și ethosului și tradiției poporului nostru (adică poporului grec), încălcând în același timp drepturile fundamentale ale unor oameni nevinovați și lipsiți de apărare, care nu au posibilitatea de a alege un mediu familial normal.” Este încă o dată clar că homosexualitatea este problema centrală, lucru pe care această scrisoare îl subliniază în mod clar.
Având în vedere turbulențele provocate de botez, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis să trimită o scrisoare oficială Patriarhiei Ecumenice, protestând față de modul în care s-au petrecut lucrurile și subliniind impactul negativ pe care astfel de acțiuni l-ar putea avea asupra turmei Bisericii locale. În așteptarea reacției oficiale a sfântului sinod al Patriarhiei Ecumenice, să analizăm mai în profunzime câteva aspecte referitoare la aceste reacții.
Încă de la început, reacțiile au ridicat mai multe întrebări teologice și pastorale: Dacă Hristos le poruncește ucenicilor Săi să permită copiilor să-L întâlnească (Matei 19, 14), cine ar putea să contrazică porunca Sa de a nu boteza copiii ca viitori cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu? În nici un caz nu ar trebui să aibă loc vreo controversă asupra unui botez canonic, la care toți copiii au, cel puțin în principiu, dreptul. În același timp, este necesar ca un episcop, sau un arhiepiscop în acest caz, să obțină permisiunea de a efectua un botez în afara jurisdicției sale, să atașeze la scrisoarea de permisiune adresată episcopului local o certificare a convingerilor creștine (adică, aici, dacă părinții reprezintă o familie tradițională, nucleară?) pentru ca acesta din urmă să acorde sau să refuze permisiunea? După cum subliniază John Chryssavgis, care ar fi decizia mitropolitului local dacă cuplul i s-ar adresa direct pentru a efectua el însuși botezul? L-ar respinge cu totul sau ar ține cont de impactul pastoral (ca să nu mai vorbim de cel financiar pentru parohie) al refuzului său? Sună destul de ciudat și bizar chiar să nu primești, să nu îmbrățișezi pe cineva care se apropie voluntar de biserică (indiferent de motiv, cultural sau existențial), cu alte cuvinte să nu oferi o oportunitate de mântuire, fără a lua în considerare utilizarea pe care o va face cineva din liberul său arbitru la vârsta adultă. Din punctul meu de vedere, principala problemă ridicată în această privință a fost abuzul pastoral din partea unei Biserici față de copiii nou-născuți și față de familia lor, în favoarea unui război cultural împotriva homosexualității, care este încă considerată inacceptabilă de către majoritatea societății tradiționale grecești, în ciuda anumitor reglementări legale, a paradei gay și a discuțiilor laice din ultimii ani. Trebuie să recunoaștem că există într-adevăr un spirit homofob printre anumiți creștini ortodocși (episcopi și credincioși deopotrivă) care împărtășesc o viziune maniheistă asupra lumii – o viziune a lumii de bine vs. rău – care deseori distrage atenția de la problema pastorală centrală în cauză: relația dintre Dumnezeu și copiii acestui cuplu, cu alte cuvinte comuniunea divino-umană care este scopul fiecărei ființe umane, cel puțin din perspectivă creștină. Dar, ca să fim sinceri, oare celor care au reacționat împotriva acestui botez le pasă cu adevărat de theosis-ul acestor copii?
Cu toate acestea, reacțiile împotriva acestui botez par a fi profund problematice și din motive teologice. Dacă se acceptă, fără compromisuri (de culoare, religie, naționalitate și sexualitate) demnitatea și caracterul ireductibil al fiecărei ființe umane create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atunci cum se poate „arunca prima piatră” (Ioan 8,7), cum se poate decide tăierea unui copil sau a unui adult de la izvorul vieții, care este trupul lui Hristos, pe baza, în primul rând, a sexului, clasei, culorii sau naționalității (aceasta din urmă fiind principala ispită și provocare de dezbinare cu care s-a confruntat Ortodoxia de-a lungul secolelor). Dacă toți oamenii sunt chemați la comuniunea cu Dumnezeu, atunci această comuniune are loc la nivelul personalității (și anume, al libertății și al iubirii) și nu la nivelul naturii, care, în starea ei decăzută, este coruptă și are nevoie de transformare. Dacă homosexualitatea este considerată o problemă pentru Biserică, atunci această problemă ar trebui să indice, de asemenea, un eșec din partea Bisericii de a comunica în mod corespunzător idealul personalității, astfel încât să se asigure că toți oamenii, în ciuda calităților naturale, au același drept fundamental de a intra în Împărăție. În această ordine de idei, ar trebui să ne referim aici, pentru sprijin, la documentul „Pentru viața lumii: Ethosul social al Bisericii Ortodoxe”, publicat acum câțiva ani, care anticipează dezbaterile „culturale” moderne de acest fel. Acest document subliniază dreptul fundamental al omului pentru persoanele de toate orientările sexuale de a nu fi discriminate și dezavantajate din punct de vedere juridic (nr. 19). Este un drept al omului care depinde de prezența chipului și asemănării lui Dumnezeu și nu de orientarea sexuală sau de altă natură (nr. 19).Dar, din nou: Cine dintre creștini, și mai ales dintre oficialii Bisericii care strigă în favoarea purității morale a comunităților lor, definește astăzi o ființă umană fără a lua în considerare mai serios clasa, puterea și statutul său social în locul adevărului de a fi doar om?
Botezul de la începutul verii ne îndreaptă atenția spre întrebarea diacronică, dar încă deschisă, cine sunt eu? Noi, oamenii, suntem cu siguranță păcătoși, dar suntem, de asemenea, creați după chipul lui Dumnezeu și, în ciuda abaterilor și eșecurilor noastre, suntem în continuă căutare a plenitudinii noastre. Pentru a trece dincolo de polarizări sterile, trebuie ca Biserici să găsim curajul de a discuta în sfârșit serios, atât la nivelul deliberărilor sinodale, cât și la cel al deliberărilor teologice,despre statutul de ființă umană. Această discuție sinceră ar trebui să aibă loc nu în opoziție și negare a diverselor evoluții sociale și științifice actuale (la urma urmei, aceasta este lumea în care trăim și nu un trecut trecut glorios bizantin sau rusesc). în schimb, discuția ar trebui să se desfășoare într-un mod care, fără a renunța la tradiția bogată și adesea normativă (în ceea ce priveșteimago dei și calitatea de persoană), să poată aborda într-un mod semnificativ din punct de vedere teologic și sensibil din punct de vedere pastoral provocările pe care le ridică modernitatea,inclusiv, printre altele, homosexualitatea. Permiteți-mi să închei prin a mă referi la cuvintele lui Elpidofor, care exprimă acest spirit milostiv și cuprinzător al credinței creștine: „Fiecare persoană, indiferent cine este sau ce a făcut – bine sau rău – este demnă de dragostea lui Dumnezeu. Și dacă sunt demne de dragostea lui Dumnezeu, atunci sunt demne și de dragostea noastră”.
Lectură Suplimentară
Nicholas Denysenko, “A boteza sau nu: iubirea și imaginea lui Dumnezeu”
John Chryssavgis, “Do the Gospels Really Worry about Supporting the Nuclear Family?”
John Chryssavgis, “A Tempest over a Baptism in Greece Raises Questions about What We’re Trying to Protect,”
https://www.kathimerini.gr/society/561959734/i-vaptisi-poy-dichazei-tin-ekklisia/
Pentru Viața Lumii: Ethosul Social al Bisericii Ortodoxe
Nikolaos Asproulis este director adjunct al Academiei de Studii Teologice din Volos și conferențiar la Hellenic Open University.
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
