de Matthew Namee
Una dintre prerogativele cheie revendicate de Patriarhia Ecumenică este jurisdicția sa asupra așa-numitei „diaspore” – regiuni care nu sunt incluse în granițele geografice ale celorlalte Biserici Autocefale.Aceasta insistă că această jurisdicție extrateritorială exclusivă își are rădăcinile în Canonul 28 de la Calcedon, care afirmă: „În această privință, Patriarhia Ecumenică a fost creată în conformitate cu prevederile canonului 28 de la Calcedon:
[N]umai mitropoliți ai eparhiilor pontice, asiatice și tracice, precum și episcopii eparhiilor menționate mai sus printre barbari sunt hirotoniți de către tronul mai sus menționat al Bisericii Preasfintei Biserici a Constantinopolului.
Această frază – „episcopii eparhiilor menționate mai sus dintre barbari” – este interpretată de susținătorii pretențiilor PE ca referindu-se la „acele teritorii aflate dincolo de granițele geografice ale celorlalte Biserici Locale (autocefale)”.
Dar nu asta spune explicit canonul, ci este o interpretare. La prima vedere, canonul pare să se refere doar la episcopii care aparțin diecezelor din Pont, Asia și Tracia, care slujesc printre anumiți barbari. Comentatorii canonici standard – Zonaras, Balsamon, Aristenos – toți interpretează fraza în mod literal, referindu-se la anumite grupuri barbare care erau adiacente Pontului, Asiei și Traciei. La începutul secolului al XIX-lea, Sfântul Nikodemos repetă această interpretare în Pedalion. Teoria modernă nu se găsește nicăieri.
Teoria modernă pare să își aibă originile la începutul secolului al XX-lea, când vechile imperii au făcut loc statelor naționale și când o mare diasporă greacă a apărut în America. Pentru ortodoxia greacă, America era un vest sălbatic, cu parohii independente de facto, slab conectate la una sau alta dintre ierarhiile din Lumea Veche. În cele din urmă, PE a decis că trebuie făcut ceva. în 1907, o comisie patriarhală a sugerat că toate bisericile ortodoxe din „diaspora” ar trebui să intre sub jurisdicția PE. Patriarhul Ecumenic Ioachim nu a fost de acord, propunând în schimb ca grecii din America să se raporteze la Biserica Greciei, în timp ce celelalte biserici din diaspora (majoritatea rusești) continuă să rămână sub autoritățile lor actuale.
În martie 1908, PE a emis un Tomos care stabilea în mod clar teoria „pământurilor barbare” ca bază pentru jurisdicția Patriarhiei în diaspora, concentrându-se în același timp în mod specific pe etnicii greci, nu pe toți creștinii ortodocși. Tomosul începe prin a afirma că Sfântul Sinod încearcă să găsească, în canoanele antice, o bază pentru a face față unei provocări pastorale specifice care a apărut. Tomosul afirmă apoi teoria pământurilor barbare:
… a fost foarte clar că nici cea mai sfântă Biserică a Greciei nu era … nici o altă Biserică sau Tron nu era în măsură să presupună, prin propria sa autoritate, să ajungă canonic dincolo de granițele propriei sale regiuni, cu excepția Tronului nostru Ecumenic Preasfânt, Apostolic și Patriarhal, atât din prerogativa care i-a fost acordată de a hirotonisi episcopi în ținuturile barbare și în cele declarate dincolo de regiunile ecleziastice definite, cât și de Sine Însuși prin mijlocirile sale, îndreptățit în mod corespunzător să exercite o protecție spirituală supremă pentru bisericile menționate de pe [pământ] străin.
Patriarhia cedează apoi Bisericii Greciei „dreptul de supraveghere a tuturor Bisericilor Ortodoxe Grecești din diaspora”.
Inițial, avem o pretenție canonică foarte expansivă: referirea la dreptul Constantinopolului „de a hirotonisi episcopi în ținuturile barbare” este o invocare clară a Canonului 28, iar Tomosul afirmă că numai Constantinopolul poate „să se extindă canonic dincolo de granițele propriei sale regiuni”. Dar Tomosul se concentrează în mod clar asupra grecilor, nu asupra poporului ortodox în general. Nu este vorba că Tomosul îi concesionează pe acei credincioși altor Biserici Ortodoxe care nu sunt greci de etnicitate; este vorba că Tomosul nu menționează deloc persoanele ortodoxe care nu sunt de etnicitate elenă.
***
În 1921, Meletios Metaxakis, fostul mitropolit al Atenei, aflat în exil, a supravegheat crearea Arhiepiscopiei grecești a Americii de Nord și de Sud. La acea vreme, poziția canonică a lui Meletios și a Arhiepiscopiei era ambiguă, dar până la sfârșitul anului,Meletios a fost ales brusc Patriarh Ecumenic. A fost întronizat în februarie 1922, iar unul dintre primele sale acte ca patriarh, la 1 martie, a fost revocarea Tomosului din 1908 și restabilirea autorității Patriarhiei în diaspora.
Această revocare a fost făcută prin intermediul unei Praxis emise de Meletios și de Sfântul său Sinod. Acesta este primul loc de care am cunoștință în care este expusă o teorie pe deplin expansivă a „pământurilor barbare”, fără nicio limitare la etnicii greci. Praxisul descrie Tomosul din 1908 ca fiind cel care a acordat Bisericii Greciei „dreptul canonic al Patriarhiei de putere supremă și de protecție asupra comunităților ortodoxe grecești din diaspora și care se aflau în afara granițelor stabilite ale Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe Autocefale”. Praxisul specifică faptul că aceste comunități erau vorbitoare „de limba greacă”. Și pentru că Biserica Greciei nu reușise să organizeze cu succes aceste comunități, Constantinopolul își recăpăta puterea asupra diasporei, „prin dreptul ei inviolabil de a administra și conduce prin propria autoritate, autoritatea canonică ce-i aparține din sfintele canoane și din rânduiala ecleziastică, în care este inclusă supravegherea ecleziastică a celor din afara și din diaspora Comunităților Ortodoxe”. Așadar, Praxisul sare de la o concentrare asupra persoanelor de limbă greacă la toate comunitățile ortodoxe, de orice etnie sau limbă. Pentru a elimina orice îndoială cu privire la caracterul expansiv al acestei afirmații, Praxisul ajunge în crescendo în penultimul său paragraf:
Ea restabilește imediat complete și intacte drepturile ei canonice conducătoare, precum și supravegherea și guvernarea imediată – fără excepție – a tuturor comunităților ortodoxe care se găsesc în afara granițelor fiecăreia dintre Bisericile Autocefale, fie în Europa, fie în America sau oriunde altundeva; aducându-le imediat sub dependența și îndrumarea ecleziastică imediată, și stabilește că cele care apar după aceea îi vor aparține doar ei și de la ea vor avea validitatea formării și actualității lor ecleziastice.
Apoi, la 17 mai, Meletios și Sfântul Sinod au emis un Tomos prin care se stabilea Arhiepiscopia Americii de Nord și de Sud ca eparhie a Patriarhiei Ecumenice. Acest Tomos din luna mai începe prin reiterarea teoriei „pământurilor barbare”: „Rânduielile canonice și practica seculară a Bisericii atribuie comunitățile ortodoxe care se află în afara granițelor canonice ale Sfintelor Biserici individuale ale lui Dumnezeu sub guvernarea pastorală a Tronului Ecumenic Preasfânt, Apostolic, Patriarhal și Ecumenic”.
Spre deosebire de Tomosul din 1908, care începe cu o revendicare expansivă a jurisdicției teritoriale, dar apoi trece să se concentreze doar asupra diasporei elene, și spre deosebire de Praxisul anterior din martie 1922, care a revocat Tomosul din 1908, Tomosul din 1922 nu face nicio referire la etnie. Tomosul decretează că „de acum încolo toate comunitățile ortodoxe care se găsesc în America de Nord și de Sud și orice organisme ecleziastice ortodoxe care există acum sau care vor fi înființate de acum încolo, vor fi cunoscute ca membri ai unui singur organism, și anume „Arhiepiscopia Ortodoxă a Americii de Nord și de Sud””. Nu „Arhiepiscopia Greacă”, ci „Arhiepiscopia Ortodoxă„.
Praxisul pare să vadă Arhiepiscopia ca fiind singurul organism canonic pentru toți creștinii ortodocși din America de Nord și de Sud. Cu toate acestea,Arhiepiscopia nu a avut niciodată caracterul panortodox care părea să fie implicat de Tomos. Carta originală a Arhiepiscopiei, emisă tot în 1922, se referă la ea ca Arhiepiscopia Greacă și este destinată acelor creștini ortodocși care folosesc greaca ca limbă liturgică. Carta specifică faptul că Arhiepiscopia există pentru a organiza viața spirituală a grecilor și a americanilor ortodocși de origine greacă.
***
Aceste două acte ale lui Meletios și ale Sinodului său au fost doar o parte a unei activități intense a Patriarhiei Ecumenice. În martie, în aceeași lună în care a fost anulat Tomosul din 1908, Meletios a petrecut o săptămână negociind cu o delegație ortodoxă sârbă despre autocefalia Bisericii sârbe. Un alt tomos a creat Mitropolia de Thyateira și Marea Britanie pentru a supraveghea parohiile din Europa Centrală și de Vest. Tomosul privind America de Nord și de Sud a venit în luna mai; în septembrie, Meletios a emis o scrisoare privind validitatea ordinelor anglicane.
Alegerea lui Meletios și toată această activitate pe care tocmai am descris-o au avut loc în timpul unei perioade de impas în războiul greco-turc, o perioadă de acalmie plină de tensiune înainte de catastrofa din Asia Mică. În februarie și martie, când Meletios a fost întronizat și când a anulat Tomosul din 1908, Aliații, conduși de Marea Britanie, au organizat întâlniri diplomatice la Londra, încercând să intermedieze un armistițiu. Ataturk nu a fost de acord, iar grecii erau din ce în ce mai demoralizați și divizați. În săptămânile care au precedat Tomosul privind diaspora, guvernul sovietic – care, la rândul său, era ocupat cu persecutarea Bisericii Ortodoxe Ruse – a trimis sume mari de bani pentru a ajuta Turcia. Grecii au început să facă o fixație asupra Constantinopolului. Toată lumea se dădea de ceasul morții.
Acesta este contextul în care Meletios și Sinodul său au anulat Tomosul din 1908 și au înființat Arhiepiscopia Americii de Nord și de Sud. Viitorul Patriarhiei Ecumenice, al Ortodoxiei nu numai în Turcia, ci și în Rusia și, sincer, peste tot, era brusc pus sub semnul întrebării. Marile imperii care definiseră lumea ortodoxă timp de secole – rusesc, otoman, habsburgic – dispăruseră brusc, iar în locul lor era, în cel mai bun caz, incertitudine și, în multe cazuri, persecuție și distrugere. În acest context, Meletios, probabil cel mai creativ, ambițios și cu spirit politic patriarh din istorie, a reinventat în mod dramatic însăși instituția Patriarhiei Ecumenice, reformulându-i scopul ca stăpân al unor „ținuturi barbare” expansive care acopereau cea mai mare parte a globului.
Matthew Namee este editorul blogului Orthodox History, unde scrie din 2009.
O versiune mai lungă a acestei lucrări a fost prezentată inițial la conferința „Arhiepiscopia Greciei la 100 de ani”, Hellenic College-Holy Cross Greek Orthodox School of Theology, 7 octombrie 2022. Textul integral al lucrării originale, împreună cu notele de subsol și linkurile către documentele din 1908 și 1922 (originalele în greacă și traducerile în engleză), este disponibil la https://orthodoxhistory.org/2022/10/12/the-origins-of-the-barbarian-lands-theory/
Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.
