Author Archives: Public Orthodoxy

Rasismul și alteritatea

de Nikolaos Asproulis

Întâi apărut în limba greacă pe blogul Academiei Volos pentru studii teologice.

În vremurile noastre, rasismul are multe fețe. Uneori se manifestă într-un mod mai vizibil și alteori într-un mod invizibil. Fie că este vorba de rasism de gen, rasă, caracter religios sau clasă socială, origine etnică sau orientare sexuală, este sigur că inamicul este întotdeauna celălalt. Nu contează dacă sunt popoare întregi sau indivizi specifici, celălalt în acest caz devine „pânza roșie” a unei ideologii oarbe, care nu îi clasifică pe oameni drept persoane unice și de neînlocuit după chipul Dumnezeului Triun, ci în primul rând începând cu oarecare din unele caracteristici naturale.

Acesta este, s-ar putea spune, sursa rasismului și respingerea alterității. Ostilitatea față de celălalt, sau mai bine zis ura față de diferit este ceea ce ne definește identitatea. Acest contrapunct este piatra de temelie, unde se bazează tot felul de justificări ideologice sau religioase pentru discriminarea între oameni. Nu numai fiecare dintre noi, ci și popoare întregi își formează identitatea colectivă într-un mod opus, în numele unei superiorități și inferiorități naționale, politice, culturale, economice, dar și religioase față de ceilalți.

Continuați să citiți

Pastoral sau Provocativ? Vizita Patriarhului Bartolomeu în Ukraina

de Nicholas Denysenko 

S-au întâmplat multe în timpul care a trecut de când Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOAU) în 2018-19. Lumea continuă să lupte cu pandemia. Dezastrele naturale distrug vieți în țară și în străinătate. Imagini cu afgani care încearcă să fugă de talibani ne șocează conștiința. Cel mai longeviv dictator din Europa continuă să brutalizeze cetățenii din Belarus.

Când COVID-ul a îngenunchiat lumea în 2020, m-am gândit că va crea o condiție de încetare a focului în războiul informațional de lungă durată dintre ucrainenii ortodocși. Cu siguranță, cei mai înflăcărați participanți la acest război de polemică confesională s-ar liniști.M-am înșelat. Furia continuă să circule printre unii ortodocși din interiorul și din afara Ucrainei. Oponenții la decizia de a acorda autocefalie BOAU au fost supărați de faptul că  Patriarhul Bartolomeu a acceptat invitația președintelui Zelensky în Ucraina cu ocazia celui de-al treizecelea an al independenței naționale.

Printre adversarii patriarhului, clerul și mirenii s-au reunit pentru a-i cere să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale din Ucraina și să se întâlnească cu ei. Grupul este numit „Myriane” (laici). Aceștia au ținut o veghe de rugăciune pe 21 august, ziua întâlnirii lui Bartolomeu cu președintele Zelensky și parlamentul ucrainean.

Continuați să citiți

În afara Taberei: Oportunități și Opoziție

Rev. Dr. John A. Jillions

Recenta stare de tensiune în legătură cu faptul că arhiepiscopul Elpidophoros a împrumutat biserica episcopală istorică Sf. Bartolomeu din New York pentru săvârșirea Sf. Liturghii și apoi s-a întâlnit cu rectorul acesteia, episcopul Dean Wolfe, evidențiază dezbaterea perenă dintre ortodocși, despre modul în care ar trebui să ne raportăm la cei din afara Bisericii. De-a lungul istoriei bisericii, unii au văzut amenințări acolo unde alții au văzut oportunități. Dar oportunitățile pot fi amenințătoare, deoarece implică elementele de risc și de schimbare. Și pentru ca bisericile să profite la maximum de oportunități, este nevoie de salturi, spune Charles Taylor, eminentul filozof catolic canadian și autor al mult laudatului A Secular Age. „Pot și trebuie să existe salturi. Altfel nu se vor face pași semnificativi înainte, ca răspuns lui Dumnezeu. Cineva trebuie să se rupă complet de unele forme istorice”.[1]

Acest conflict în legătură cu cei care se află în afara Bisericii este la fel de vechi precum Evangheliile. Isus și-a propus să se angajeze cu oamenii „în afara taberei” (Evrei 13:13). Deși acest lucru a fost binevenit pentru unii, în rândul liderilor religioși și tradiționaliști, a declanșat în mare parte opoziția. Ei l-au văzut pe Isus și ulterior și pe apostoli ca fiind amenințări la obiceiurile și tradițiile familiare care erau date lor de însuși Dumnezeu. De nenumărate ori pe tot parcursul evangheliilor, îl vedem pe Isus ferm pe poziția lui, urmărind misiunea sa de a deschide noi oportunități, de a dărui cu generozitate Împărăția lui Dumnezeu prin compasiune, vindecare, oferind o oază spirituală, simplificând și lărgind accesul la harul Divin. El face acest lucru adesea în liniște și în secret, dar alteori în sfidare deschisă a liderilor religioși și așteptărilor propriei sale familii și a discipolilor. Iată câteva exemple:

Continuați să citiți

APĂRAREA TEOLOGICĂ AL ARTEI RELIGIOASE OCCIDENTALE DE CĂTRE BULGAKOV
UN RAPORT ORTODOX DE MINORITATE

de Roberto J. De La Noval

„Încă din timpul Renașterii, pictura religioasă a Occidentului a fost un neadevăr masiv.” Așa a scris pr. Pavel Florensky în opera sa Iconostasis, una dintre cele mai importante opere ale iconografiei ortodoxe din secolul al XX-lea. Inima „neadevărului” picturii religioase occidentale a fost naturalismul său, înțeles ca încercarea de a înfățișa figuri și scene într-o manieră cât mai viabilă. Așa cum a arătat Evan Freeman, critica teologică a naturalismului occidental a fost un element esențial al reflecțiilor ortodoxe de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea asupra icoanei care a ridicat iconografia orientală pentru a diminua arta religioasă occidentală.

Cu toate acestea, dacă ne întoarcem la reflecțiile teologice despre artă oferite de fostul discipol al lui Florensky, pr. Sergius Bulgakov, găsim o alternativă la această tendință dominantă. Căci, pe parcursul lungului său eseu din 1930 Icoanele și venerația lor, Bulgakov nu se fereste de a lega, lingvistic și, așadar, și conceptual, producția artistică în ansamblu cu ideea icoanei, astfel încât să-și întemeieze argumentul mai larg că, condiția de bază pentru posibilitatea existenței icoanei teologice stă în iconicitatea fundamentală a cosmosului, în transparența acestuia din urmă către proto-imaginile ideale ale ființei care locuiesc în mintea lui Dumnezeu și care acordă actualitate cărnii lumii. Astfel, toată arta care reușește să reprezinte aceste „proto-imagini” este iconică, deși nu orice piesă de artă religioasă este o icoană teologică. Totuși, argumentul lui Bulgakov plasează aici arta religioasă occidentală și icoanele orientale pe un spectru, relativizând astfel distincția – totuși reală – dintre ele.

Continuați să citiți