Kerry San Chirico

Această vară, am citit cu interes academic și existențial două eseuri despre yoga scrise de Aristotel Papanikolaou și Mitropolitul Konstantinos. Ca un savant al religiilor din Asia de Sud angajat în lucrări interreligioase, și ca susținător al proiectului teologic comparativ dintre ortodocși, am găsit multe lucruri care au rezonat, nu numai în ceea ce privește reflectarea corectă a beneficiilor practicii yoga, ci și a hermeneuticii ortodoxe constructive prin care ar trebui să ne întâlnim cu Celălalt religios.

Cititorul ar trebui să știe că s-a vărsat multă cerneală asupra originilor yoga, a dezvoltării sale în perioada modernă și chiar a ceea ce se înțelege prin cuvântul „yoga”. Rădăcina sanscrită yuj înseamnă „a uni, a alătura, sau a conecta”. (Cuvântul jug este un cuvânt înrudit indo-european.) În general, yoga înseamnă pur și simplu „unire” – și este posibil să se unească mintea / organismul corpului sau pe sine cu Śiva sau cu înțelegerile hinduse non-duale ale Sinelui divin sau către Dumnezeul trinitar. Școlile și descendențele hinduse, budiste și jainiste folosesc diferit termenul de yoga, urmărind practicile în diferite texte și învățături vechi. Practicile vor varia. Întâlnirea dintre Est și Vest în perioada colonială a avut la fel de mult de-a face cu ceea ce este yoga astăzi deși mulți nu recunoasc acest lucru. Apropo, nu orice hindus face yoga. Hindușii ar putea fi surprinși să audă că yoga este „integrală” pentru hinduism, cuvântul folosit de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei – cel puțin dacă asta înseamnă că toată lumea practică yoga sau este o practică soteriologică absolut necesară, deși hindușii ar fi de acord aproape universal că este benefic și sănătos în căutarea eliberării (mokṣa), conceput diferit. În timp ce ne aflăm pe subiect, majoritatea hindușilor vorbitori de limbă engleză nu se referă deloc la tradiția lor ca religie. Mai degrabă, „hinduismul este un mod de viață”. Suna familiar?

Milan Vukomanović

În martie 2020, când patriarhul sârb Irinej l-a sancționat oficial pe Dr. Vukašin Milićević, preot și profesor asistent al Facultății de Teologie Ortodoxă (FOT) de la Universitatea din Belgrad, a devenit clar că intervenția recentă a clerului superior al Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC) în materie de vorbire publică a evoluat treptat spre monopolizarea libertății de exprimare a clerului cu privire la aproape toate problemele relevante, inclusiv la știință. Patriarhul a remarcat că Prof. Milićević – prin apariția sa neanunțată în emisiunea TV Utisak nedelje – i-a exprimat personal neascultarea, că a neglijat Constituția SPC și a compromis deciziile Sfântului Sinod al Episcopilor care sunt obligatorii pentru toți clericii și prelații. Dr. Milićević aparține unui grup de teologi ortodocși mai tineri care abordează în mod deschis problemele din cadrul SPC și FOT. El este un semnatar al declarației publice din 2017 care a apărut ca o reacție la petiția creaționiștilor sârbi, susținând că nu există teorii științifice alternative plauzibile care să poată înlocui teoria evoluției. Aceasta include „teoria creației biblice”, care, în viziunea acestor teologi, nu este o alternativă științifică pentru teoria evoluției. Declarația a fost criticată în mod deschis în cadrul SPC, în timp ce unii dintre teologii care au semnat-o au fost invitați să-și prezinte opiniile în fața Sfântului Sinod al Episcopilor la una dintre sesiunile susținute în mai 2017. La scurt timp, mai mulți preoți-profesori de la FOT au fost privați de principalele atribuții parohiale și li s-a permis să asiste doar la liturghii. Prin decizia imediată a Patriarhului, aceștia au fost eliberați de responsabilitățiile comitetului editorial pentru presa electronică și tipărită a bisericii. Toate acestea au fost însoțite de un avertisment că oricine a încălcat această regulă va trebui sancționat într-un proces disciplinar bisericesc.

Gayle Woloschak

COVID a schimbat stilul de viață al aproape fiecărui american (și chiar cetățean al lumii) din 15 martie când carantina, izolarea, masca, limitele de serviciu, distanțarea socială, și multe alte asemenea măsuri au început. În multe locuri, aceste măsuri au fost impuse “pana la apariția unui vaccin”. Presupunerea este că vaccinul va face o persoana imună la o infecție serioasă cu virusul.

Natural, omenirea așteaptă producția unui vaccin sigur și eficient, nu a oricărui vaccin. Ce se înțelege prin asta? Un vaccin sigur înseamnă că nici boala pentru care persoana se vaccinează (în acest caz COVID) nu este provocată de vaccin și nici că aceasta ar putea declanșa efecte secundare (cum ar fi crize, reacții severe alergice). ‘Eficient’ înseamnă că vaccinul trebuie chiar să protejeze împotriva COVID, sau, cel puțin, împotriva consecințelor acestuia. Cu alte cuvinte, un vaccin ar trebui să prevină o infecție virală de la bun început, dar, dacă infecția se produce totuși, vaccinul o va împiedica să devină severă. În majoritatea testelor din USA, oamenii de știință testează și monitorizează mii de persoane pentru a stabili dacă un vaccin este atât sigur, cât și eficient. Standardele sunt riguroase, pentru că vaccinurile netestate pot avea efecte secundare.

Dezvoltarea unui vaccin nu va fi suficientă ca unica soluție de protejare a populației. Trebuie de asemenea sa luăm în considerare producția și implementarea, dată fiind cererea globală extraordinară. [1] Situația este fără precedent. Chiar dacă s-au făcut teste ale unor potențiale vaccinuri COVID pe animale, în etapa preclinică, în acest moment există puțini oameni care au fost imunizați împotriva COVID cu orice fel de vaccin. [2]

În ciuda acestor serioase eforturi orientate către găsirea unui vaccin, mulți creștini din SUA și din lume au afirmat că nu vor face niciun fel de imunizare împotriva COVID. Justificările pentru aceasta variază de la întrebări referitoare la ceea ce poate fi “strecurat” în vaccin la îngrijorări referitoare la sursa celulelor folosite pentru a obține vaccinul, până la neîncrederea în datele științei în general. Să luăm pe rând aceste argumente.

Fr. Nicholas Dassouras

De la începutul pandemiei Covid-19, Biserica Ortodoxă s-a aflat într-o criză existențială. Situația ne-a contestat tradițiile și chiar modul în care primim Sfânta Împărtășanie. Unul dintre punctele de dezacord care au apărut se referă la modul în care Sfânta Împărtășanie este distribuită credincioșilor din potirul comun cu ajutorul unei linguri comune.

Experiența bisericii ne spune că Sfânta Împărtășanie prin lingura comună nu a devenit niciodată un vector pentru a transmite boala. Mulți preoți au consumat un Mielul Consacrat care s-a modelat din cauza condițiilor naturale. În plus, fiecare preot, după ce a Împărtășit credincioșii cu lingura, a consumat darurile rămase cu aceeași lingură la încheierea Liturghiei. Cu toate acestea, preoții care au slujit în spitale specializate în boli infecțioase vă pot spune că nimeni nu s-a îmbolnăvit niciodată – din tuberculoză, SIDA, herpes, gripă și chiar Ebola (așa cum auzim de la frații noștri care slujesc în Africa).