de George Demacopoulos

Cele mai vechi imnuri creștine care au supraviețuit și au fost  concepute exclusiv pentru Săptămâna Mare sunt un set cunoscut sub numele de Idiomele.  În Biserica Ortodoxă modernă, acestea sunt cântate în timpul slujbei Ceausurilor Împărătești din dimineața de Vinerea Mare (imnul final este cântat în timpul a două slujbe suplimentare).  În afară de vechimea lor, cea mai notabilă caracteristică a acestor imnuri este faptul că au fost primele care au învinuit „evreii” pentru moartea lui Hristos.  Această acuzație nu numai că este înșelătoare din punct de vedere istoric, dar a constituit o ruptură dramatică față de imnurile anterioare care reflectau asupra răstignirii.  Pe baza unor cercetări istorice recente, suntem acum în măsură să legăm introducerea retoricii antievreiești în imnurile Idiomelelor  de evenimente precise din Palestina la momentul compunerii lor. Această dovadă istorică accentuează și mai mult nevoia noastră de a aborda incoerența teologică a retoricii antievreiești din aceste imnuri și din altele compuse în secolele următoare.

Idiomele pot fi cele mai vechi imnuri din Săptămâna Mare, dar nu au fost primele care au comemorat moartea și învierea lui Iisus Hristos.  Aproximativ o mie de imnuri care subliniază exact aceste teme sunt anterioare Idiomelelor.  Aceste imnuri mai vechi au fost compuse pentru un ciclu de opt săptămâni de slujbe duminicale, cunoscut sub numele de Octoechos, și supraviețuiesc într-un text cunoscut sub numele de Jerusalem Georgian Chantbook.  În timp ce câteva dintre aceste imnuri conțin afirmații negative despre evrei, în ansamblu, ele poziționează în mod constant întreaga omenire ca fiind responsabilă pentru moartea lui Hristos, tocmai pentru că moartea și învierea lui Hristos salvează întreaga omenire de la moarte.  Cu alte cuvinte, cele mai vechi dovezi ale liturghiei creștine ne instruiesc că, săptămână de săptămână, creștinii se consideră pe ei înșiși ca fiind cei mai responsabili pentru moartea lui Hristos.  Este semnificativ atât din punct de vedere istoric, cât și teologic faptul că primii creștini din Ierusalim nu și-au atribuit vina pentru moartea lui Iisus în afara propriei comunități.

Pr. Bohdan Oghulchanskij

Eu, Bohdan Oghulchanskij, preot al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, scriu acest text la 27 februarie 2022, a patra zi de la invazia masivă a Rusiei. Nu pot să știu ce se va întâmpla până când acest text va fi publicat. Am o conexiune telefonică slabă și este greu să accesez internetul. De multe ori pe zi, zi și noapte, eu și familia mea suntem nevoiți să coborâm rapid în adăpost sub urletul unei sirene de raid aerian. Dar vreau să transmit adevărul cititorilor, în special celor care se află în afara Ucrainei, care nu înțeleg motivele atacului Rusiei împotriva Ucrainei. De ce se întâmplă acest lucru? Ce a făcut Europa, lumea democratică, țările și oamenii care apără libertatea, demnitatea umană și valoarea vieții umane pentru a permite acest masacru teribil, brutal, în Europa, pentru prima dată din 1945 încoace?

Scriu din experiența observațiilor mele de lungă durată. În primul rând, observațiile mele privind câmpul informațional creat de Rusia, care a fost foarte puternic în Ucraina înainte de 2014. Chiar și după 2014, Rusia și-a păstrat o influență considerabilă. În al doilea rând, având o experiență de aproape treizeci de ani de preoție, inclusiv o lungă perioadă de timp în Patriarhia Moscovei, pot depune mărturie despre modul în care retorica și narațiunea Bisericii Ruse s-au schimbat în acest timp. Politicile sale, în opinia mea, au avut o mare contribuție ideologică la tragedia actuală.

de Irina Paert

Un coșmar pe care am trăit în copilărie era unul în care bombardierele zburau deasupra acoperișului apartamentului nostru de la etajul 15 din Moscova. Nu era de mirare, deoarece în fiecare seară știrile relatau intens despre consolidarea militară a inamicului. Pe atunci nu prea înțelegeam de ce un nume de fată atât de drăguță ca Nata (prescurtare de la Natalia) era folosit pentru organizația care ne teroriza poporul. Tot ce știam era că nu ne doream război; eram mereu pentru pace; întotdeauna ei erau cei care atacau și amenințau, niciodată noi.

O educație patriotică nu i-a împiedicat pe unii din generația mea să adopte o poziție radicală împotriva violenței războiului, care s-a extins la toate instituțiile și ideologiile care îl susțineau. Poate că a fost un val întârziat al rebeliunii tineretului occidental din anii 1960 care și-a găsit un punct de sprijin în contracultura sovietică târzie, sau o oarecare renaștere a interesului pentru învățăturile non-violente ale lui Tolstoi și Gandhi în anii 1990. Unii dintre prietenii mei și-au ars cărțile de serviciu militar, ceea ce a dus la luni obligatorii într-un spital de boli mintale. În țara mea, obiecția de conștiință era văzută fie ca o boală mintală, fie ca un act criminal, privită public ca o lipsă de patriotism și masculinitate. Ceea ce nu știam atunci era că rădăcinile acestei poziții radicale și morale față de violență și război se puteau găsi în creștinism.

Sergei Chapnin

E greu să vorbești. E greu de gandit. Este foarte greu să te rogi. Este un șoc. Și este înfricoșător să realizez că am greșit să nu cred că va fi un război. Nu, nu am crezut deloc. M-am gândit că discuțiile despre război vor rămâne doar vorbe, povești de groază în care adulții nu cred. Nici cei mai mulți dintre prietenii mei nu au crezut asta.

Joi dimineață, ne-am trezit într-o lume diferită. În această lume nouă, Kremlinul duce două războaie simultan: a lansat un război major împotriva Ucrainei și a continuat un război împotriva Rusiei. Consecințele acestor războaie vor fi grave pentru popoarele ambelor țări. Dacă agresiunea împotriva Ucrainei este un război deschis, cu bombardamente, trupe pe teritoriul unui stat independent și victime militare și civile, războiul Kremlinului împotriva Rusiei pare mai puțin evident. Arestări, asasinate politice, procese transformate într-o farsă, tortura prizonierilor, suprimarea mass-mediei independente, presiunea asupra avocaților și a activiștilor civili – toate acestea par incomparabile cu o agresiune militară deschisă și, totuși, este un război pe care Kremlinul îl poartă din greu și consecvent împotriva oamenilor săi.

Doar pe 24 februarie, ziua în care trupele ruse au trecut granița cu Ucraina, 1.700 de persoane au fost reținute în diferite orașe rusești. Aproape toți vor fi condamnați de „instanțele de buzunar” din Rusia lui Putin. Kremlinului nu i-a plăcut faptul că cetățenii ruși au îndrăznit să vorbească împotriva războiului cu Ucraina.