de Nikolaos Asproulis

Întâi apărut în limba greacă pe blogul Academiei Volos pentru studii teologice.

În vremurile noastre, rasismul are multe fețe. Uneori se manifestă într-un mod mai vizibil și alteori într-un mod invizibil. Fie că este vorba de rasism de gen, rasă, caracter religios sau clasă socială, origine etnică sau orientare sexuală, este sigur că inamicul este întotdeauna celălalt. Nu contează dacă sunt popoare întregi sau indivizi specifici, celălalt în acest caz devine „pânza roșie” a unei ideologii oarbe, care nu îi clasifică pe oameni drept persoane unice și de neînlocuit după chipul Dumnezeului Triun, ci în primul rând începând cu oarecare din unele caracteristici naturale.

Acesta este, s-ar putea spune, sursa rasismului și respingerea alterității. Ostilitatea față de celălalt, sau mai bine zis ura față de diferit este ceea ce ne definește identitatea. Acest contrapunct este piatra de temelie, unde se bazează tot felul de justificări ideologice sau religioase pentru discriminarea între oameni. Nu numai fiecare dintre noi, ci și popoare întregi își formează identitatea colectivă într-un mod opus, în numele unei superiorități și inferiorități naționale, politice, culturale, economice, dar și religioase față de ceilalți.

de Nicholas Denysenko 

S-au întâmplat multe în timpul care a trecut de când Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOAU) în 2018-19. Lumea continuă să lupte cu pandemia. Dezastrele naturale distrug vieți în țară și în străinătate. Imagini cu afgani care încearcă să fugă de talibani ne șocează conștiința. Cel mai longeviv dictator din Europa continuă să brutalizeze cetățenii din Belarus.

Când COVID-ul a îngenunchiat lumea în 2020, m-am gândit că va crea o condiție de încetare a focului în războiul informațional de lungă durată dintre ucrainenii ortodocși. Cu siguranță, cei mai înflăcărați participanți la acest război de polemică confesională s-ar liniști.M-am înșelat. Furia continuă să circule printre unii ortodocși din interiorul și din afara Ucrainei. Oponenții la decizia de a acorda autocefalie BOAU au fost supărați de faptul că  Patriarhul Bartolomeu a acceptat invitația președintelui Zelensky în Ucraina cu ocazia celui de-al treizecelea an al independenței naționale.

Printre adversarii patriarhului, clerul și mirenii s-au reunit pentru a-i cere să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale din Ucraina și să se întâlnească cu ei. Grupul este numit „Myriane” (laici). Aceștia au ținut o veghe de rugăciune pe 21 august, ziua întâlnirii lui Bartolomeu cu președintele Zelensky și parlamentul ucrainean.

de Kevin Beck

Sunt un romano-catolic care iubește ortodoxia. Pe lângă figurile istorice ale ortodoxiei, creștinii ortodocși contemporani au avut o influență profundă asupra mea.

Clerul ortodox, inclusiv Preasfinția Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscopul Americii Elpidophoros și Mitropolitul Anthony Bloom mi-au oferit hrană spirituală. Maica Maria a Parisului, Sfântul Sofronie și nenumărații credincioși persecutați sub regimurile sovietice se numără printre sfinții ortodocși, misticii și martirii care mă inspiră să trăiesc mai sfânt și mai fidel evangheliei.

Savanții ortodocși precum Kallistos Ware, John McGuckin, John Behr și John Chryssavgis îmi provoacă intelectul. Rețelele de informare ortodoxă, precum Ancient Faith Radio, site-ul Ortodoxia publică, Byzantium and Friends  mă însoțesc în viața mea de zi cu zi, în timp ce muzicienii care se inspiră din tradiția muzicală ortodoxă (precum Cappella Romana și Corul de bărbați al Institutului de cultură a cântecului Valaam) îmi îmbogățesc viața interioară.

Deși există o mulțime de „ultra-ortodocși” toxici pe rețelele de socializare, ortodocși nobili precum Summer Kinard, John Fotopoulos și sora Vassa Larin reprezintă ortodoxia cu grație în spațiul cibernetic.

de Nidhin Donald

Acum câteva zile, am sunat un preot iezuit în Bihar (un stat din estul Indiei) pentru a-i cunoaște părerile despre condițiile vieții creștinilor în timpul pandemiei actuale. El a fost năucit de întrebare și a afirmat cu emfază – bogații supraviețuiesc și săracii mor, aceasta este povestea pandemiei. Creștinii, ca toți ceilalți oameni din India, sunt la curent cu această regulă. Potrivit acestuia, nu există o „perspectivă creștină”  față de pandemie. Răspunsul lui a fost de înțeles. Lucrând toată viața lui într-unul dintre cele mai sărace state cu resurse reduse din India cunoaște mult prea bine defectele și probleme sistemului claselor și castelor. Astfel, discuția exclusivă despre creștini sau creștinism, în special în timpul unei pandemii, nu este o prioritate.

Mai puțin de trei la sută dintre indieni sunt creștini. Totuși, numărul lor absolut este comparabil cu populațiile creștine din Spania, Kenya, Polonia și Ucraina. De fapt, există mai mulți creștini în India decât în Venezuela. Creștinii nu sunt răspândiți uniform în toată țara. Jumătate dintre ei sunt concentrați în statele peninsulare sudice Kerala, Tamil Nadu, Karnataka, Telangana și Andhra Pradesh (numai Kerala reprezintă 22% din populația creștină totală). Din jumătatea rămasă, aproape optzeci la sută sunt răspândiți în statele de est și nord-est, iar restul în vestul, nordul și statele centrale ale Indiei. Populația este împărțită în continuare în funcție de confesie și de castă / etnie, limbă, interesele de clasă și afilierile politice. Toți acești factori fac generalizarea bazată pe religie la nivel național o chestiune problematică. Datorită varietății confesionale, populațiile creștine sunt conectate cu diferite grupuri ale societății civile și circuitele globale.