John P. Burgess

Ca și bisericile din alte părți ale lumii, Biserica Ortodoxă din Rusia s-a chinuit să răspundă pandemiei COVID-19. Întrebarea a devenit deosebit de intensă la sfârșitul Marelui Post. Chiar dacă autoritățile Bisericii și ale statului le-au spus oamenilor să rămână acasă, mulți credincioși devotați, chiar și unii care au recunoscut pericolele virusului, au rezistat pe deschis sau în liniște. În mod tragic, Săptămâna Patimilor a dus la o infecție largă printre preoți și călugări. Biserica se confruntă acuma cu o criză teologică. Cum poate să răspundă noțiunilor tradiționale, promovate uneori de ierarhi, că lucrurile și locurile sfinte îi protejează și chiar vindecă de boli pe credincioși?

Când locuiam în Rusia în urmă cu câțiva ani, soția mea a numit religia Ortodoxă un „sport de contact”. Ea a subliniat nu numai că ortodocșii își angajează pe deplin corpul când venerează lucrurile sfinte și primesc euharistia, ci și că parohiile din orașele mari pot fi atât de aglomerate într-o zi de duminică sau de sărbătoare, încât credincioșii trebuie să se împingă în interiorul bisericii. Adesea, eu sau eu nu aveam loc să ne încrucișăm sau să ne plecăm fără să lovim persoana din fața noastră. Dar, în mod inevitabil, o babushkă hotărâtă adesea iși încolăcea drumul printre noi pentru a ajunge la o icoană și a aprinde o lumânare singurului sfânt care ar putea răspunde în mod fiabil rugăciunilor ei. 

George Demacopoulos and Aristotle Papanikolaou

În 1965, când arhiepiscopul Iakovos a fost alături de Martin Luther King Jr. la Selma, a fost maltratat de mulți greci americani care s-au simțit jigniți că arhiepiscopul lor s-a „fraternizat cu agitatorii drepturilor civile”. Cincizeci și cinci de ani mai târziu, opinia s-a schimbat dramatic. Marșul lui Iakovos alături de MLK este considerat pe larg drept ca unul dintre momentele iconice ale creștinismului ortodox din Statele Unite, dacă nu la nivel global. Astăzi, fie ignorăm, fie cerem scuze pentru acea generație de ortodocși care nu au înțeles necesitatea morală a mișcării pentru Drepturile Civile.

Ne aflăm acum într-un moment similar. Vor trebui nepoții noștri să-și ceară scuze pentru că am stat pe latura greșită a istoriei, sau vom accepta spiritul criticii Black Lives Matter (BLM) pentru că este convingător din punct de vedere moral și teologic?

Brandon Gallaher and Richard René

Coronavirusul a coborât pe lumea noastră ca o apocalipsă, un vârtej care distruge adăpostul adevărurilor noastre fixe, smulgând acoperișurile tradițiilor noastre și aruncând în flacăra soarelui păcatele ascunse și fragilitățile instituțiilor noastre.

Acest vârtej a prins lumea ortodoxă în mijlocul unei crize de identitate, un moment epocal de transformare de la o Biserică orientală premodernă la o Biserică modernă din occident. La baza acestei crize stă întrebarea referitor la modul în care ortodoxia angajează o lume modernă, formată de naționalism și globalism, separarea credinței și a statului, împuternicirea individului și drepturile omului. Relativ neatinsă de modernitate până recent și funcționând cu o conștiință liturgică (și deci teologică), modelată de sensibilitatea Bizanțului medieval, comunitatea ortodoxă s-a găsit echipată necorespunzător și divizată intern pentru a răspunde provocărilor moderne. Rezultatul este o ciocnire de viziuni de-a lungul liniilor liberale/conservatoare, care cu siguranță taie jurisdicțiile, dar poate fi văzută deosebit de puternică în anumite biserici de frunte.

Pr. Dr. Michael Plekon 

După Pesah și Paște, în mijlocul unei pandemii la care nimeni nu s-ar fi putut aștepta sau pregăti, există o femeie remarcabilă care ne poate oferi viziune și stabilitate, care ne poate ajuta să facem bine, în ciuda întregii terori datorate virusului Covid-19. Ea vorbește dintr-o altă perioadă de groază, Holocaustul.

Tu nu ne poți ajuta, dar noi trebuie să Te ajutăm și să-ți apărăm locuința Ta înăuntrul nostru până la ultima oră. Există, este adevărat, unii care, chiar și în acest stadiu târziu, își pun aspiratoarele și furculițele și lingurile de argint la păstrare, în loc să te păzească pe Tine, dragă Dumnezeu. Și sunt cei care vor să-și pună corpul în pază, dar care nu sunt altceva decât un adăpost pentru o mie de temeri și sentimente amare. Și ei spun: „Nu-i las să mă pună în ghearele lor”. Dar ei uită că nimeni care este în brațele Tale nu este în ghearele lor. Încep să mă simt puțin mai liniștită, Doamne, datorită acestei conversații cu Tine. Voi avea multe alte conversații cu Tine. Sunt sigură că, din când în când, vei trece prin momente slabe cu mine, atunci când credința mea slăbește puțin, dar crede-mă, voi lucra mereu pentru Tine și voi rămâne credincioasă față de Tine și nu Te voi alunga niciodată din prezența mea. (12 iulie 1942)