de Brandon Gallaher

«La întâlnirea cu el am simțit imediat o calitate de autenticitate,
de integritate, de completitudine; am simțit că aici era un om adevărat.
Era marcat de o seninătate, de o bucurie transparentă și luminoasă»
(Kallistos Ware, „Muntele Athos astăzi” [1976])

Un Μoment de Unitate pan-Ortodoxă

Într-o vreme în care lumea creștină ortodoxă este zdrobită de schisme – schisma privind Ucraina fiind doar cea mai ulceroasă – recenta moarte a Mitropolitului Kallistos (Ware) de Diokleia (1934-2022) este poate unul dintre puținele evenimente care a reușit să unească pentru scurt timp lumea ortodoxă într-o „tristețe luminoasă”. Slujbe de pomenire au fost ținute atât de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la Fanar, cât și la patul său de moarte de către personalități proeminente ale Bisericii Ruse (Patriarhia Moscovei [PM]) care i-au fost elevi (Mitropolitul Ilarion [Alfeyev] de Budapesta și Ungaria [PM] și Episcopul Ireneu [Steenberg] de Londra [BROAG-PM]). Arhiepiscopul Nikitas de Thyateira și Marea Britanie, Exarhul sau Reprezentantul Patriarhului Ecumenic în Regatul Unit, a urmărit îndeaproape boala Mitropolitului Kallistos și l-a vizitat în mod repetat în ultimii săi ani de viață. Cu un mare discernământ pastoral, Arhiepiscopul Nikitas a cooperat în liniște, pe o perioadă îndelungată, cu reprezentanții locali ai parohiei ruse din Oxford și ai propriei parohii greco-ortodoxe din Oxford, în planificarea comemorării, a liturghiei, a slujbii de înmormântăre și a înmormântării la Oxford, cu intenția de a sublinia pan-ortodoxia mitropolitului.

Două slujbe de pomenire extrem de emoționante au fost oficiate în prezența trupului neînsuflețit Mitropolitului Kallistos la Biserica Ortodoxă Rusă Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni de către rectorul acesteia, părintele Stephen Platt, și alții, urmate de o priveghere care a ținut toată noaptea unde clerici din toate bisericile și credincioși au citit Evangheliile cu Mitropolitul aflat în stare de veghe. A doua zi, o liturghie de pomenire pentru Mitropolitul Kallistos întins în stare de veci a fost slujită de Mitropolitul Athenagoras al Belgiei (PE) la parohia comună de tradiție greacă și rusă, Biserica Ortodoxă a Sfintei Treimi și a Bunei Vestiri (PE), păstorită de Părinții Ian Graham și Serafim Vänttinen-Newton, cu clerul Patriarhiei Ecumenice concelebrând, monahiile Comunității Sf. Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Essex (fondată de Sfântul Sofronie [Saharov] de Essex [1896-1993]) cântând și la care a participat o mare mulțime de credincioși și clerici din toate jurisdicțiile (inclusiv din Patriarhia Moscovei), precum și reprezentanți ecumenici (de exemplu, Arhiepiscopul Rowan Williams). În cele din urmă, înmormântarea, cu sute de persoane venite din toate tradițiile creștine, a avut loc în marea biserică Oratoriu Catolic din Oxford Sf. Aloysie Gonzaga, condusă de Arhiepiscopul Nikitas, care a slujit împreună cu mai mulți episcopi ortodocși și clerici din toate jurisdicțiile, inclusiv un singur preot curajos al Patriarhiei Moscovei. „Ultim sărut” al credincioșilor către iubitul Mitropolit a durat aproape o jumătate de oră, întreaga biserică venind să-și ia rămas bun și să primească ultima sa binecuvântare. Chiar înainte ca sicriul Mitropolitului Kallistos să fie închis, Arhiepiscopul Nikitas, într-o ceremonie tradițională, dar cu o intuiție pastorală enormă, a dăruit diferitele simboluri ale funcției de episcop a Mitropolitului Kallistos clerului și monahilor din toate jurisdicțiile prezente, mitra revenind Mitropolitului Athenagoras (EP), bastonul episcopal Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul (PE), encolpiumul sau crucea pectorală a mitropolitului părintelului Stephen Platt (PM), iar Panaghia va fi trimisă mitropolitului Ilarion (Alfeyev) (PM). Ziua s-a încheiat cu înmormântarea Mitropolitului în „secțiunea ortodoxă” a cimitirului local Oxford Wolvercote (unde este înmormântat J. R. R. Tolkien) de către Mitropolitul Athenagoras, care a condus credincioșii din mai multe tradiții cântănd imnuri de Paști. Arhiepiscopul Nikitas a fost destul de explicit în invitarea tuturor clericilor ortodocși canonici să slujească la slujba de înmormântare, ca mărturie a unității Ortodoxiei, deși, din păcate, ierarhia Patriarhiei Moscovei a ordonat clerului său să nu concelebreze la nici o slujbă condusă de un ierarh al Patriarhiei Ecumenice. Priveghiul a fost organizat de membri de frunte ai parohiei ruse locale, care au fost îngrijitorii iubitori ai mitropolitului și acum executorii testamentari ai averii sale.

Aceste slujbe, care au fost un moment scurt, dar imperfect, de unitate pan-ortodoxă, au fost piatra de temelie a ultimilor ani din viața Mitropolitului Kallistos, care a implicat îngrijirea sa zilnică de o echipă de copii spirituali devotați, condusă de membri ai parohiei ruse locale, care lucrau în sinergie cu membrii parohiei grecești pe care a fondat-o, transcendând diviziunile jurisdicțiilor lor respective. Acesta a fost semnul lui „Kallistos de Oxford” că a reușit atât în viață, cât și în moarte să slujească atât ca punct de unitate (așa cum este în mod ideal chemarea episcopatului), cât și ceea ce el a văzut ca fiind scopul său: un profesor ortodox dedicat expunerii libere a adevărului lui Hristos pentru a-i unifica pe toți creștinii, astfel încât aceștia să poată crește până la plinătatea staturii lui Hristos.

de Athanasios N. Papathanasiou

La 17 ianuarie 2022, o diaconiță a Bisericii Ortodoxe a fost transferată în jurisdicția Bisericii Triumfătoare. Maria Spyropoulou, diaconiță a Bisericii misionare din Coreea, a adormit după o călătorie de 89 de ani pe pământ.

Fundalul ei

Născută la 6 februarie 1933 în Grecia, a studiat Pedagogia la Atena (1952-54) și a lucrat ca profesoară. A studiat teologia și jurnalismul în Franța (1963-66) și a colaborat la revista Contacts a Institutului Teologic Ortodox Sfântul Serghie din Paris. A plecat apoi la București (1968-70), unde a urmat cursuri de limba română și teologie.

Întorcându-se în Grecia, a lucrat în Comitetul Sinodal Permanent și la Centrul Interortodox din Atena, responsabil pentru relațiile cu Biserica din România.

În cele din urmă, însă, contextul european a jucat un rol mic pentru Maria, care simțea deja că misiunea era (așa cum ne-a spus) „o nebunie” – o întindere de aripi până la marginile pământului!

de Paul L. Gavrilyuk

La Mariupol, rachetele rusești distrug o maternitate, rănind zeci de persoane. între timp, la Moscova, patriarhul Kiril (Gundiaev) binecuvântează trupele rusești. În același oraș Mariupol, bombele rusești ucid sute de copii și bătrâni în Teatrul Dramatic. Patriarhul lui Putin are tupeul să descrie războiul ca fiind o „luptă metafizică” împotriva valorilor occidentale. O rachetă rusă distruge o clădire din Odessa, îngropând de vii o mamă cu copilul ei de trei luni. Ascultător față de stăpânul său de la Kremlin, Gundiaev justifică războiul ca fiind un act de autoapărare.

Mulți observatori occidentali sunt nedumeriți. Nu cumva trupele binecuvântate de Biserica Ortodoxă Rusă măcelăresc în prezent civili compatrioți ortodocși în Ucraina? Nu cumva rachetele rusești distrug bisericile și mănăstirile ortodoxe, împreună cu școlile, spitalele și gările colegilor ortodocși din Ucraina? Dacă toate acestea sunt adevărate, cum poate Patriarhul Kiril să trimită trupele rusești la luptă cu binecuvântarea sa?Nu este acest război tocmai „fratricid”, așa cum l-a numit Mitropolitul Onufrie (Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei), într-un moment de luciditate recent regăsit? Mitropolitul Onufrie nu a înțeles până acum că invazia Rusiei în estul Ucrainei în 2014 a fost, de asemenea, un act fratricid. Între timp, mai mulți episcopi de rang înalt din jurisdicția lui Onufrie continuă să promoveze supunerea oarbă față de Patriarhul Kiril, care raționalizează și justifică uciderea membrilor turmei lor din Ucraina – bombardamentele și atacurile, măcelul copiilor și civililor și strămutarea a milioane de oameni – ca fiind un act de autoconservare al Rusiei. Oare episcopii lui Onufrie și-au pierdut mințile sau conștiința? Este aceasta o prostie sau o trădare? Oricare ar fi răspunsul, rezultatul este același: complicitate la acte de violență la o scară nemaivăzută în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.